Cum a ajuns Bucureștiul să se zbată între halucinațiile politice ale lui Nicușor Dan și mirajul de a fi un nou Cluj

Bucureștiul prietenos cu toată lumea va fi o amintire a sălbaticilor ani 90 – într-un fel, orașul acela ca un bazar era mai bun cu noi toți decât acum. Încă de pe vremea Gabrielei Firea plutea în aer un concept absolut hilar, pe care l-aș rezuma scurt: un București ca un Cluj.

Clujul a ajuns model nu pentru că ar fi vreo mostră de oraș funcțional, e mai curând o proiecție, o utopie, departe de realitate. Însă Clujul a produs ceva cert pentru o pătură subțirică de rentieri care sunt decisivi și în alegeri, și în decizii de politici publice: posesorii de apartamente/cartiere de închiriat.

Un hub IT a ridicat prețurile la apartamente, apoi a fost placat cu diverse noi condimente, cu două festivaluri trântite în mijlocul orașului – Untold și TIFF, politici foarte permisive pentru constructorii de blocuri noi etc. Așa s-a născut utopia Cluj, cea cu chirii mari și gunoi băgat sub preș.

Ce stă în spatele acestei reușite? O piață imobiliară cu care studenților, bugetarilor de rând, muncitorilor pe salariul de la mediu în jos le e din ce în ce mai greu să țină pasul. Bonus: episoade de cruzime socială (cazul Pata Rât) pentru eliberarea și „curățarea” orașului de elemente care pot scădea prețul.

Traficul e imposibil în Cluj, dezvoltări imobiliare haotice creează blocaje ca la București, într-un oraș de 10 ori mai mic, vezi Florești și nu numai. Orașul a devenit de nelocuit pentru mulți dintre clujenii get-beget. Dar mândria clujeană e de neînvins. Utopia orașului burghez cultural și universitar continuă să livreze oxigen unei creații urbane, de fapt, mult mai simple, creată după viziunea rudimentară „adunăm banii din România pentru un joc (deocamdată, nepiramidal) imobiliar”.

Recomandări

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Cu așa viziune a ajuns Clujul model. Poate pentru că era măcar o viziune!, în alte administrații neexistând decât vedenii. Așa au ajuns orașe cu potențial poate mai mare să țipe că vor și ele „ca Clujul”, Timișoara fiind doar un exemplu, și Iași, și Constanța nu visează decât să ajungă huburi imobiliare pentru oamenii cu bani din zonă, să asigure un venit sigur și ceva distracție, un festival, ceva viață universitară cu studenți care să locuiască cu 300 de euro pe 20 de metri pătrați.

Bucureștiul ca un Cluj

Modelul exclusivist, al unui orășel cu dedicație pentru o burghezie spălățică și educată, a început să se vânture și prin București. Bucureștiul e prea mare ca să-și permită măcar să viseze la așa ceva. E mult mai complex, inclusiv social, ăsta e și farmecul lui.

Totuși, diverse figuri care se pretind progresiste și vizionare în acest oraș dovedesc că nu văd mai sus de genunchiul broaștei. Dacă îi întrebi ce vor, „în general” îți vor spune „da, vrem mai mult verde, vrem nu știu ce spații culturale”, dacă îi iei la bani mărunți vor arăta fix precum bugetul Bucureștiului votat recent: „să tăiem tot ce face un oraș mare respirabil (infrastructură publică largă, accesibilă, atentă social) și să parcăm unul în capul celuilalt!”.

Recomandări

LIVETEXT Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Mesaje false legate de UE trimise pe WhatsApp și alte platforme

Suntem praf cu termoficarea? Ok, tăiem de la termoficare. Suntem praf cu transportul public pentru care nu suntem în stare să izolăm niște benzi amărâte? Ok, facem biletul de 3 lei, adică mărim prețul cu mai mult de 100%, ca să fim siguri că vor urca și mai puțini în transportul de suprafață. Mai mult, acest transport era folosit oricum de oameni care stăteau în zone neacoperite de metrou, cu venituri mai mici în general. Ce contează? Mărim.

Cei care au blocat în primă fază bugetul, aripa PLUS din USR, au arătat că gândirea li se blochează la „austerități” și „cheltuieli eficiente”.

Bucureștiul e un mastodont, mastodonții evoluează pe datorie. Problema nu o constituie datoria, ci felul în care cheltui banii împrumutați. Am văzut cu ochii noștri miliarde scurgându-se pe prostii ornamentale, pe chestii superficiale la care, e drept, bucureștenii pun botul. Ridicolul austerității e tocmai acesta: că se taie fix unde e vorba de viață și moarte.

Scurtă scenă bucureșteană

De trei ori m-am întâlnit cu un tip nervos prin mijloacele de transport în comun din sectorul 6. Se întâmpla în ultimul an de mandat al Gabrielei Firea. Era un cetățean vizibil agitat, la vreo 40 de ani, care mă văzuse criticând-o pe Firea și care mi-a explicat scurt din start: sunt schizofrenic cu acte, am mari probleme, abia mă mențin cu medicația, mama are grijă de mine, dacă te mai iei de Firea, te omor, ea ne-a dat ajutor de handicap serios, putem să trăim, în sfârșit, mai bine.

Recomandări

Atentat terorist în România comunistă. Cazul exploziei din 1984 de la Sfântu Gheorghe, soldată cu moartea unui copil de 12 ani

Nu m-am scuzat, am încercat să-i explic (prima oară, că dup-aia i-am zis că chem poliția) că o critic pe Firea nu pentru ajutoarele pentru oameni cu nevoi speciale, cu alea sunt de acord, ba chiar o critic și pentru că menține jos ajutoarele sociale și dă ajutoare aiurea (vouchere tot pentru middle class de biciclete, de televizoare, excursii în Grecia etc., de exemplu). Omul avea un fix, te iei de Firea, te iei de ajutorul meu fără de care nu o să-mi pot ține boala sub control. A doua și a treia oară a fost și mai amenințător, i-am zis scurt să o ia din loc că nu mai stau la discuții.

Dar acum îi sunt dator cu niște scuze. Da, Firea era un primar prost, dar a venit minunatu Nicușor Dan, care împreună cu forțele binelui au înțeles să facă austeritate fix pe seama oamenilor cu nevoi urgente, din zona socială. El, omul din tramvaiul 41, avea dreptate, nu eu. Nu că era Firea o minune, ci că se poate mult mai rău decât Firea, măcar în ce privește oamenii vulnerabili din București.

A venit Nicușor Dan senin și a emis cu un cinism demn de Cartea Recordurilor: „Prin bugetul din acest an, o să primiţi în continuare aceşti 250 de lei pe lună. Aceasta este posibilitatea financiară a municipiului Bucureşti în acest moment, în opinia mea, şi, cred eu, în opinia majorităţii. (…) În proiectul de buget sunt prevăzute stimulente pentru copii cu handicap la nivelul la care erau, iar pentru adulţi cu handicap la nivel de jumătate: 250 de lei în loc de 500 de lei”. (sursa)

Altfel spus, copiii cu handicap să zică „săru mâna”, că lor le rămâne la fel.
Așa arată un oraș fără viziune. Cu tăieri din zone ultravulnerabile, transport public, termoficare, sector social (unde oricum Bucureștiul e varză, cum sunt și Clujul, și restul minunilor urbane românești). Bucureștiul s-a prăbușit sub „tone de aur”, sintagmă a poetului Timotei Drob, cel care a produs și un perfect rezumat al romanian dream:
Noaptea nu dorm, grijile m-apasă
Banii fug de mine, tre să vând o casă.

Bucureștiul a produs așa mari averi din propria autodistrugere, încât acum au mai rămas „progresiștii” să toarne niște șampanie pe rănile sociale și să facă o pistă de biciclete.

Bucureștiul era tare pentru că avea o forță extraprovincială, era deschis, dădea o oarecare speranță. A venit vremea pentru un București semiînchis, cu sectoare cu barieră, de lux, și cu zone de chin, stat în trafic, poluare. Prețurile în Ilfov au crescut, cei cu mulți bani migrând de foarte mult timp în afara acestei plăcinte de plumb și nervi care a ajuns Capitala.

De cheltuieli enorme și de viziuni curajoase politice are nevoie Bucureștiul acum. Dar ne e din start propus ca un muribund cu butelia de oxigen pe terminate. Și asta și din vina unor „vizionari” care nu-s, de fapt, decât niște pseudo-hippioți cu suflet de contabil, cum sunt Dan și cei care l-au adus la putere. Bucureștiul va intra în noua etapă de ghetoizare, de investiții pe porțiuni mici și junglă urbană pe porțiuni mari. E tot ce-mi mai transmite chipul ingenuu al unui Dan.

P.S. Desigur, la toate astea există acel răspuns universal care dă mână liberă dreptei peneliste sau useriste să facă toate prostiile pe care și le doresc: ești un pesedist!, o vrei pe Firea înapoi? Nu, nici Firea nu e soluție, a fost parte din problemă, dar nici aere de „revoluționari” ai binelui nu mai puteți să afișați o vreme, după mărețele halucinații politice pe care le oferă Dan Bucureștiului.

Urmărește-ne pe Google News