ComenteazăDespre “Moartea domnului Lăzărescu” presa internațională a scris că este “călătoria unui om prin decorul înspăimântător al sistemului românesc de sănătate”. Călătoria spre moarte.
Au trecut 15 ani și Vasile Țurcanu, pensionar în vârstă de 70 de ani, din comuna botoșăneană Coțușca, a fost plimbat între trei spitale. Mereu există o explicație. Acum este pandemia COVID, o criză de sănătate reală, peste care se suprapun însă proceduri comice cu efecte tragice. Bolnav de cancer, Vasile a sfârșit în dureri, așa cum i-a povestit soția sa jurnalistei Andrada Lăutaru.
Soția i-a plătit și testul pentru bacteria Clostridium. Rezultatul a fost negativ.
Omul s-a dus, nu avea Clostridium, nu avea COVID, l-au înfrânt suferințele lui vechi și familia nu acuză decât tratamentul inuman, lipsa de calmante și “dreptul de a muri demn”, cum spune fiul lui.
Au trecut 15 ani de la filmul lui Cristi Puiu.
“Ne îndreptăm către un totalitarism pe care nu îndrăznim să îl denumim”
În 2005, bugetul Sănătății din România era de 2,85 de miliarde de euro, potrivit Ziarului Financiar, care cumula suma Casei de Asigurări cu cea a Ministerului Sănătății.
- Între timp, a mai apărut un element de finanțare, bugetele comunităților locale, ceea ce face mai greu de obținut un total.
Numai bugetul central al Sănătății a fost de 10,5 miliarde de euro în 2019 și se estima o creștere substanțială în acest an. Cheltuim de cel puțin 4 ori mai mult, ceea ce nu e suficient, pentru că rămânem mult sub media țărilor europene.
Dar nici un ban nu va fi suficient, câtă vreme aceiași oameni, politicieni, manageri de spital și seniori ai Sănătății, ne cultivă teama că, fără ei, am fi morți.
Într-un interviu acordat Patriciei Marinescu pentru news.ro, regizorul Cristi Puiu spune: “Mi-e teamă că ne îndreptăm către un totalitarism pe care nu îndrăznim să îl denumim”. E totalitarismul celor care cheltuiesc de patru ori mai mult și tot nu rămân bani de calmante pentru frații și copiii domnului Lăzărescu. În acest ritm, vom ajunge și la nepoți.
Problema numărul unu o reprezintă faptul că frica pe care s-a pedalat în tot acest interval a intrat în celulele românului. Autorităţile nici nu mai trebuie să se îngrijească. M-am întâlnit de câteva ori, cu ocazia cumpărăturilor, cu diverşi prieteni faţă de care am păstrat distanţa. Nimeni nu ştia ce trebuie făcut. Dintr-odată, relaţia era falsificată. O să dureze foarte mult chestia asta. O să devină un mod de viaţă.
Cristi Puiu:
Înainte de a pleca de acasă, cu ambulanța, Vasile Țurcanu a spart câteva nuci. Apoi a fost pierdut în noapte, între spitale.
Dacă moartea domnului Lăzărescu e o călătorie, nimeni n-ar trebui să treacă singur prin așa ceva. Dacă vom fi împreună, se ițește lumina.