ComenteazăSăptămâna viitoare, în noaptea zilei de 27 septembrie, se va încheia povestea tristă a alegerilor locale din 2020. Tristă pentru că, în ciuda grămezilor de bani cheltuiți, nici precampania și nici campania electorală n-au excelat în dezbateri de programe, în idei benefice comunităților, în viziuni pe termen mediu, măcar.
Banii au putut furniza doar poleială pusă peste mizeriile din localitățile României și fonduri negre pentru alimentarea armatei de conturi false care a hărțuit deopotrivă candidați și alegători.
De șase ani, modul de a face campanie este exact bullying-ul pe care, altfel, îl condamnă în public.
Atunci când lipsesc proiectele concrete, când lumea s-a săturat până peste cap de promisiuni vagi precum ”voi sprijini tinerii, voi încuraja sportul, voi susține cultura, voi face și voi drege“, singura șansă a unora devine atacul. Agresiv, mârșav, insistent.
Rețeta a fost inaugurată în 2014, după cum spuneam, și rafinată în timp. Ne-am întors, absolut nefericit, la începutul anilor 90, în secolul XX.
Doar atunci am mai văzut atâta încrâncenarea și ură. Dar, totuși, atunci de-abia ieșeam din dictatură, de-abia învățam să mergem, de-a bușilea, pe podelele nesigure ale democrației. În timp, părea că ne-am mai vindecat. Dar, iată, adepții visceralismului s-au întors.
Vă mai amintiți spotul lui Patriciu cu ”Alungați lupii!”?
În 1990, tânărul – pe atunci – politician Dinu Patriciu se impunea în fața colegilor mai împăciuitori din PNL și producea, după ideea sa, unul dintre primele clipuri electorale din România post 1989. Din păcate, și primul clip foarte violent. ”Alungați lupii!“, spuneau peneliștii, personificându-i pe feseniști în niște lupi fioroși, cu priviri ucigașe. Spotul a fost un eșec, însă.
NU doar că spotul ”Alungați lupii!” nu i-a făcut pe oameni să voteze împotriva foștilor comuniști, ci mai degrabă i-a făcut să se teamă de răzbunarea care mocnea în spatele cuvintelor lui Dinu Patriciu.
Astăzi, însă, rafinat în aproape trei decenii, bullying-ul politic este foarte eficient. Toți activiștii PNL, USR și chiar ai altor partide s-au strâns în găști de cartier și hărțuiesc o singură țintă: votantul PSD. Nu candidatul, nu oamenii cu ceva capacitate de a se apăra. Ei se duc în haită împotriva simplului alegător.
De ce sunt vânați oamenii care votează cu un partid?
Îl culpabilizează pentru opțiunea sa politică, îl umilesc, îl țin sub o continuă presiune.
Ei sunt membri ai unor partide, uneori mai și beneficiază de pe urma acestei calități, având ba un post la stat asigurat de organizație, ba un contract cu vreo primărie condusă de un primar de aceeași culoare, dar le reproșează celorlalți tocmai apartența la un partid. Uneori, nici măcar apartenența, ci faptul că simpatizează un partid sau un om politic.
Este destul de greu de înțeles cum, la aproape 31 de ani de la revoluție, ne tentează iar partidul unic.
Doar dacă ești membru al partidului decretat ca bun de către președintele țării ai voie să exiști, altfel, ești un gunoi, un împuțit, un vierme, un nenorocit și un hoț.
Exact astea sunt apelativele pe care simpatizanții actualului partid de la guvernare le folosesc atunci când se adresează membrilor de rând ai PSD, de exemplu.
P, S și D e vinovat pentru tot
Iar președintele Iohannis nu este deloc străin de această escaladare a urii.
De fiecare dată când simte un gol neproductiv sub frunte, Klaus Iohannis se agață de cele trei litere salvatoare pentru orice om lipsit de idei: P, S și D. P, S și D sunt de vină pentru secetă, pentru accidentul lui Bode, pentru licitația ratată pentru tablete sau măști, pentru achizițiile umflate ale PNL, pentru împrumuturile iraționale ale lui Cîțu, pentru eliberarea SARS-CoV-2 din laboratoarele secrete din Wuhan, pentru încălzirea globală, accidentul de la Cernobîl și erupția Vezuviului care a distrus Pompeiul.
Cine pune democrația în risc?
Dacă în 2020, la 31 de ani, cum spuneam, de la momentul în care românii au condamnat la dispariție partidul unic, ne întoarcem la condamnarea unor oameni, la punerea lor la zid doar pentru că sunt membri ai unui partid, atunci întrebarea care se naște firesc este: cine sunt cu adevărat staliniștii, cine sunt cu adevărat totalitarii, cine pune democrația în risc?
După 27 septembrie, am fi meritat o pauză pentru a putea cugeta la aceste întrebări.
N-o vom avea, pentru că va începe instantaneu precampania pentru parlamentare, unde bullying-ul va continua. Cine va scăpa cu viață din campaniile astea, probabil va reuși să povestească și nepoților. Dar nu vor fi mulți.