Surpriza, pentru mulți, vine din faptul că acele teorii realmente funcționează, deși nu vin de la luminații gânditori strategico-economici ce, de multe ori, reușesc să pună pe butuci cu panseurile lor întreaga economie mondială.
Una dintre multele astfel de teorii apare pe la jumătatea sau chiar finalul anilor 90 ai secolului trecut. Este vorba despre un președinte american care are drept program revitalizarea economiei americane prin revigorarea armatei, redeschiderea bazelor militare închise de administrațiile precedente și investirea de sume din ce în ce mai mari în industria militară, pentru a crește numărul de locurilor de muncă. Armata preia astfel o parte din excedentul de forță de muncă, în timp ce fabricanții de armament contribuie și ei la scăderea șomajului prin deschiderea de noi fabrici și prin sprijinirea pe orizontală a frunizorilor.
O simplă teorie, într-un roman de aventuri, aparent. Până când în scenă a apărut Donald Trump. Reînvierea curentului „America First“ de după primul război mondial, urmată de sloganul „Make America Great Again“, și ideile lui Trump de revigorare economică s-au bazat pe această strategie economică, chiar dacă lucrul nu a fost neapărat vizibil din prima. Încă de la primul buget al administrației sale, Trump a mizat pe creșterea cheltuielilor militare ale SUA. Iar de atunci, acestea cresc în mod constant.
În 2017, pe bugetul făcut de ultimul cabinet al lui Obama, chelutielile militare și de securitate ale SUA erau de aproximativ 600 de miliarde de dolari. Trump le-a crescut, din prima, cu 54 de miliarde de dolari. Iar în bugetul pentru 2020, cheltuielile militare ale SUA ajung la 738 de miliarde de dolari. În doar trei ani, bugetul militar al SUA a crescut cu 138 de miliarde de dolari.
Rata șomajului în SUA a ajuns de la 4,7% în ulima lună de mandat Obama la 3,6% în prezent și scade. Numărul angajaților din armată a început să crească iar, ajutând la scăderea șomajului. În același timp, producția și exportul de armament ale SUA sunt în continuă creștre, sunt cucerite noi piețe, de la partenerii din NATO la bogate țări arabe care nu se uită la un mizilic de câteva zeci de miliarde.
Alegând să respecte pragul de cheltuieli militare de 2% din PIB, România contribuie, din 2017, cu mare succes la înflorirea industriei și economiei americane.
De când ne-am asumat, printr-un acord neavizat de parlament, acest nivel al cheltuielilor militare, am promis, de fapt, că în următorii 10 ani (începând cu 2017), vom cheltui pentru armată 40 de miliarde de euro. O parte din acești bani acoperă salariile și pensiile militarilor, dar cei mai mulți se duc pentru înzestrarea cu armament. Iar multe dintre echipamentele militare pe care le cumpărăm, le cumpărăm de la americani, direct sau indirect. Avioanele, rachetele, transportoarele blindate, echipamentele de comunicații etc.
Între noiembrie 2017 și decembrie 2019, adică în doar doi ani, am plătit aproape integral 3,9 miliarde de dolari pentru 7 sistem Patriot. Culmea, niciunul dintre aceste 7 sisteme nu a fost livrat integral, primul urmând teoretic să devină operațional de-abia în martie anul acesta. Dar este posibil să existe întârzieri, deși noi ne-am grăbit să facem plăți chiar înaintea graficului.
România se pregătește de austeritate, de concedierea bugetarilor, în timp ce SUA, farul nostru călăuzitor în materie de capitalism, anagjează noi și noi bugetari în armată și susțin puternic sectorul privat pompând banii proprii și ai aliaților în industria de apărare.
Cumva, și nu cu puțini bani, am contribuit și vom mai contribui și noi la înflorirea economiei americane.
De aia, dacă fiecare din cei 372 de milioane de cetățeni ai SUA ar trimite în România câte o șapcă albă, în semn de gratitudine, așa cum a primit primul domn al țării nu demult, am mai ieși și noi din foame. Dacă le-am vinde cu doi dolari bucata, la preț de dumping, și tot am mai scoate bani de încă un sistem Patriot. Că investițiile în educație, sănătate și infrastructură nu-s de nasul nostru.