ComenteazăSurpriza, pentru
mulți, vine din faptul că acele teorii realmente funcționează, deși nu vin de
la luminații gânditori strategico-economici ce, de multe ori, reușesc să pună
pe butuci cu panseurile lor întreaga economie mondială.
Una dintre
multele astfel de teorii apare pe la jumătatea sau chiar finalul anilor 90 ai
secolului trecut. Este vorba despre un președinte american care are drept
program revitalizarea economiei americane prin revigorarea armatei,
redeschiderea bazelor militare închise de administrațiile precedente și
investirea de sume din ce în ce mai mari în industria militară, pentru a crește
numărul de locurilor de muncă. Armata preia astfel o parte din excedentul de
forță de muncă, în timp ce fabricanții de armament contribuie și ei la scăderea
șomajului prin deschiderea de noi fabrici și prin sprijinirea pe orizontală a
frunizorilor.
O simplă teorie,
într-un roman de aventuri, aparent. Până când în scenă a apărut Donald Trump.
Reînvierea curentului „America First“ de după primul război mondial, urmată de
sloganul „Make America Great Again“, și ideile lui Trump de revigorare
economică s-au bazat pe această strategie economică, chiar dacă lucrul nu a
fost neapărat vizibil din prima. Încă de la primul buget al administrației
sale, Trump a mizat pe creșterea cheltuielilor militare ale SUA. Iar de atunci,
acestea cresc în mod constant.
În 2017, pe
bugetul făcut de ultimul cabinet al lui Obama, chelutielile militare și de
securitate ale SUA erau de aproximativ 600 de miliarde de dolari. Trump le-a crescut,
din prima, cu 54 de miliarde de dolari. Iar în bugetul pentru 2020, cheltuielile
militare ale SUA ajung la 738 de miliarde de dolari. În doar trei ani, bugetul
militar al SUA a crescut cu 138 de miliarde de dolari.
Rata șomajului în
SUA a ajuns de la 4,7% în ulima lună de mandat Obama la 3,6% în prezent și
scade. Numărul angajaților din armată a început să crească iar, ajutând la
scăderea șomajului. În același timp, producția și exportul de armament ale SUA
sunt în continuă creștre, sunt cucerite noi piețe, de la partenerii din NATO la
bogate țări arabe care nu se uită la un mizilic de câteva zeci de miliarde.
Alegând să
respecte pragul de cheltuieli militare de 2% din PIB, România contribuie, din
2017, cu mare succes la înflorirea industriei și economiei americane.
De când ne-am
asumat, printr-un acord neavizat de parlament, acest nivel al cheltuielilor
militare, am promis, de fapt, că în următorii 10 ani (începând cu 2017), vom
cheltui pentru armată 40 de miliarde de euro. O parte din acești bani acoperă
salariile și pensiile militarilor, dar cei mai mulți se duc pentru înzestrarea
cu armament. Iar multe dintre echipamentele militare pe care le cumpărăm, le
cumpărăm de la americani, direct sau indirect. Avioanele, rachetele,
transportoarele blindate, echipamentele de comunicații etc.
Între noiembrie
2017 și decembrie 2019, adică în doar doi ani, am plătit aproape integral 3,9
miliarde de dolari pentru 7 sistem Patriot. Culmea, niciunul dintre aceste 7
sisteme nu a fost livrat integral, primul urmând teoretic să devină operațional
de-abia în martie anul acesta. Dar este posibil să existe întârzieri, deși noi
ne-am grăbit să facem plăți chiar înaintea graficului.
România se
pregătește de austeritate, de concedierea bugetarilor, în timp ce SUA, farul
nostru călăuzitor în materie de capitalism, anagjează noi și noi bugetari în
armată și susțin puternic sectorul privat pompând banii proprii și ai aliaților
în industria de apărare.
Cumva, și nu cu
puțini bani, am contribuit și vom mai contribui și noi la înflorirea economiei
americane.
De aia, dacă fiecare din cei 372 de milioane de cetățeni ai SUA ar trimite în România câte o șapcă albă, în semn de gratitudine, așa cum a primit primul domn al țării nu demult, am mai ieși și noi din foame. Dacă le-am vinde cu doi dolari bucata, la preț de dumping, și tot am mai scoate bani de încă un sistem Patriot. Că investițiile
în educație, sănătate și infrastructură nu-s de nasul nostru.