ComenteazăDe fapt, nici nu știu dacă e bine să stai atât timp într-un
loc. Poate să apară blazarea, poate să te învingă sistemul.
Greșeli și forța pe care ți-o dă mirosul de tipar
Am greșit de multe ori în astea două decenii, însă, de fiecare dată, am renăscut. Cum? Simplu, cumpărând ziarul de dimineață și mirosindu-l, atât. Cândva era mirosul acela tare de tipar, azi e de hârtie proaspătă.
Trecând prin toate, de la primul ziar al Revoluției, pe seama căruia mi-am dat lucrarea de licență, până la “fata de la pagina 5”, de la dezvăluiri epocale și știri minuscule, închid de multe ori ochii și-mi spun că e mare lucru că printul n-a murit.
Scriind, așa lupt. De multe ori, am discuții cu apropiații,
de ce “mor” pentru ziar?! Pentru că e un ziar născut din lupta voastră!
Oamenii dragi și
dorul de ei
De multe ori, mi-e dor pur și simplu de Constantin Diamantopol. L-am pierdut pe “Coty” în 2007. După zeci de ani de jurnalism sportiv la Informația Bucureștiului, la TVR și Radiodifuziune, scria încă integrame pentru cititorii noștri. Mi-a lăsat toată arhiva dumnealui și așa am ajuns să am acasă raportul oficial de joc de la marea victorie a hocheiului românesc, 5-4 cu profesioniștii nord-americani la Mondialul de la Viena.
Mi-e dor de nea Petrică Calapodescu, de nea Dan Pătrașcu… și de câți pierduți.
Mi-e dor și de sediul vechi, de la Palatul Universul, de mașinile de scris și de fumul gros de țigară din încăperi. Cum să-ți fie, mă, dor de istorie?!
Sunteți mai buni ca
mine!
Azi, privesc copiii din jurul meu, care ating tastatura cu grație și inspirație, și le spun, de câte ori am ocazia, că mă enervează! Fiindcă ei, colegii mei, sunt mai buni ca mine! Și sunt sincer, în orice fel. Nici nu știu dacă înțeleg ei asta!
Pentru voi și pentru ei, colegii mei, Libertatea, ziarul care a ieșit pe geam și a intrat pe ușă, cum plastic îl descria Cătălin Tolontan, merge mai departe!
Luci, e gata corectura?
BT. O veni de la Bine de Tot?
Nu, e Bun de Tipar.
Semnat: un truditor la ziar de 20 de ani!