ComenteazăDe aproape 20 de ani, România se pregătește, cu pumni de catifea în mănuși de fier, să se adapteze la schimbările climatice. Atenție, nu vorbim despre combaterea schimbărilor climatice, pentru care există măsuri specifice, în zona energetică, ci despre adaptare, un proces în care, teoretic, țara noastră e implicată de mulți ani, dar care, de fapt, a generat prea puține măsuri concrete.
Astfel, spre deosebire de combaterea schimbărilor climatice, care implică măsuri precum reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, unde România s-a descurcat acceptabil, adaptarea presupune o abordare mult mai complexă.
Vorbim, de pildă, despre măsuri întreprinse în zona de cercetare, unde oamenii de știință caută să dezvolte soiuri de culturi mai rezistente la secetă. Vorbim despre adaptarea clădirilor la valurile de căldură prin modificarea standardelor de construcție. Vorbim despre împădurirea terenurilor degradate, dar și a zonelor defrișate, despre perdele forestiere de-a lungul drumurilor și despre refacerea sectorului de irigații. Vorbim, cu alte cuvinte, despre capacitatea României de a face față modificărilor climei, fără să ne mai întrebăm – cum se întâmpla acum câțiva ani – dacă aceste schimbări sunt sau nu reale.
La 18 iulie 2022, Ministerul Mediului a publicat, pe site-ul propriu, un document intitulat: „Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2022-2030”. Strategia este împărțită pe capitole, include măsuri specifice necesare în fiecare sector și, comparativ cu celelalte strategii, este cea mai limpede de până acum, dar și cea mai îngrijorătoare. Pentru că, la o privire detaliată asupra fiecărui capitol, descoperim că, de fapt, în ce privește cultivarea rezilienței în fața schimbărilor climatice, România e abia la început. De 20 de ani.
Un lung șir de promisiuni
Astfel, strategia abundă în promisiuni: se vorbește despre măsuri de împădurire și reîmpădurire, despre refacerea sectorului de irigații, despre creșterea gradului de siguranță a barajelor și digurilor pentru prevenirea inundațiilor, despre îmbunătățirea cunoașterii cu privire la biodiversitate (pentru că nu știm, de fapt, limpede ce specii sunt afectate și, mai ales, cum sunt influențate de valurile de căldură, de pildă), despre observații specifice în ce privește legătura dintre schimbarea climei și sănătatea populației, despre felul în care este afectat turismul românesc, despre protejarea patrimoniului urban și multe altele.
La o analiză mai atentă se poate observa însă că România încă nu pare să aibă suficiente date în ce privește efectele schimbărilor climatice.
Iar dacă luăm o singură promisiune din această strategie – refacerea sistemului de irigații, despre care s-a tot vorbit – este șocant că a trebuit să treacă 17 ani ca să ne dăm seama că avem nevoie de o astfel de măsură.
Distanța dintre această strategie și ce scria România în 2005, printr-un document omonim semnat de Sulfina Barbu, este însă de la cer la pământ.
„Schimbările climatice ne afectează pe toți”
Astfel, într-un „Cuvânt-înainte”, autorul sublinia, pe un ton aproape naiv:
„Schimbările climatice ne afectează pe toți atât la nivel global, cât și la nivel național. Recent, am observat cu toții o frecvență crescută a inundațiilor în partea de sud a României. Chiar dacă acestea sunt sau nu rezultatul direct al schimbărilor climatice, ele ne oferă totuși un posibil indiciu asupra posibilelor efecte viitoare ale schimbărilor climatice asupra comunităților locale”.
În anul 2013 s-au făcut ceva progrese la nivelul redactării documentului, dar secțiunea dedicată concluziilor a fost un dezastru. E drept că, spre deosebire de strategia precedentă – care, deși trata schimbările climatice, se îndoia de ele chiar de la bun început – Guvernul a introdus și o parte dedicată adaptării. Totuși, multe dintre secțiuni sunt tratate superficial, într-un singur paragraf, fără să se pomenească măcar ceva despre procesul de adaptare.
La capitolul destinat concluziilor, autorii vorbeau despre obiective-cheie care sunau în felul următor:
- identificarea principalelor amenințări rezultând din schimbările climatice
- identificarea principalelor oportunități
- identificarea a ceea ce s-a făcut deja plecând de la măsuri deja întreprinse, fără a fi realizate investiții noi care nu sunt necesare
- identificarea a ceea ce trebuie făcut în continuare
- identificarea instituțiilor responsabile și asigurarea unei împărțiri clare a rolurilor și responsabilităților
- fixarea unor termene clare etc.
Pare că, în concluzii, autorii încercau să publice ghidul de redactare a propriei strategii, pentru că nu reiese din document nimic concret. Nu știam, deci, în 2013, nici măcar instituțiile responsabile să gestioneze toate promisiunile integrate în strategie, nici nu aveam împărțirea rolurilor, iar termene clare? Nici atât.
Ceea ce a fost făcut în continuare, ca să citez din strategie, a fost – ați ghicit – o nouă strategie.
Astfel, în 2016, este publicat un nou document, împărțit, la fel ca precedentul, în două mari subsecțiuni: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la schimbările climatice.
În ce privește adaptarea la schimbările climatice, acțiunile generale descrise în document constau în:
- transferul de informație către părțile interesate (…)
- sprijinirea cercetării în domeniul schimbărilor climatice (…) și crearea unei platforme naționale cu informații despre schimbările climatice și efectele acestora asupra unor sectoare economice cheie
- elaborarea unei agende naționale pentru adaptarea la schimbările climatice
- desfășurarea de campanii de informare.
Ați văzut pe undeva „agenda națională pentru adaptarea la schimbările climatice”? Pentru că, cel puțin în mediul online, ea nu pare să fi fost vreodată publicată și e de negăsit inclusiv pe site-ul Ministerului Mediului. Altminteri, nu au trecut decât șase ani de atunci.
Sectorial, la fel ca strategia pentru 2030, se vorbește despre aceleași măsuri privind siguranța barajelor pentru protecția împotriva inundațiilor, împăduriri, reabilitarea sistemului de irigații etc.
Strategia a fost urmată de un plan de implementare.
Din vorbe, reabilităm de ani buni sistemul de irigații
În planul de implementare, la capitolul dedicat adaptării la schimbările climatice în agricultură, sunt menționate următoarele:
- reabilitarea sistemului de irigații – menționează că, în perioada 2016-2022, tot ce a făcut Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost să avizeze suprafața necesară spre a fi irigată – 362.745 de hectare.
Cu excepția câtorva puncte unde sunt oferite cifre clare și sunt specificate instituțiile de resort, planul este, în aceeași măsură, un șir de vorbe.
Cu alte cuvinte, vorba filosofului Socrate, știm că nu știm nimic.
Cu toate astea, încă de acum patru ani, gravitatea situației – cel puțin în ce privește deficitul de apă – era semnalată într-un raport al Băncii Mondiale.
Astfel, în 2018, Raportul Diagnostic privind Apele din România elaborat de BM sublinia, negru pe alb:
„România nu este departe de a deveni o țară cu stres hidric/deficit de apă”.
Și, detaliind:
„Dintre țările din bazinul Dunării, se preconizează că România va fi cea mai afectată de schimbările climatice în ansamblu. Se preconizează că schimbările climatice vor duce la creșterea semnificativă a magnitudinii și frecvenței inundațiilor, inclusiv a viiturilor, pe întreg teritoriul țării. De asemenea, este așteptată o creștere a frecvenței și magnitudinii secetelor în mai multe zone ale țării, în special în zona sud-estică și care are cea mai mare concentrație de terenuri arabile și infrastructuri de irigații din țară. Un climat semiarid se va instala treptat aici în următoarele două-trei decenii.”
S-ar fi zis că astfel de previziuni ar fi condus urgent la ceva măsuri, dar abia anul acesta, la nivelul Ministerului Agriculturii, s-a înființat un organism dedicat schimbărilor climatice în agricultură, un comitet condus de Petre Daea.
Iar anul trecut, printr-un program de finanțare, opt localități din România au fost finanțate, cu aproximativ un milion de euro, pentru a dezvolta propriile studii referitoare la schimbările climatice. Deci, suntem încă în etapa în care studiem fenomenul, ca niște elevi conștiincioși.
Este un pas înainte, dar, și aici, România se află mult în urma țărilor dezvoltate. Pentru că o lectură a strategiilor similare publicate de țări precum Suedia, Finlanda, Danemarca arată că nordicii au învățat de câțiva ani că, în privința adaptării la schimbările climatice, cheia nu e la centru, ci în comunitățile locale și în mâinile consumatorilor individuali, oricât de banal ar suna asta.
Astfel, în strategiile nordice se specifică limpede faptul că autoritățile locale sunt cele învestite să ia măsurile necesare în ce privește fenomenele care generează probleme, iar o astfel de abordare are cu atât mai mult sens în cazul României, unde vorbim despre o suprafață relativ considerabilă în comparație cu, să zicem, Danemarca.
Implicarea autorităților locale lipsește din strategie
Dar, cum spuneam, în România, implicarea autorităților locale este abia la început și nu este pomenită absolut deloc în strategie. Măsuri precum colectarea apei de ploaie, de pildă, pentru reutilizare sunt departe de a fi implementate în țara noastră. Chiar strategiile și planurile la nivel local vorbesc abia despre identificarea riscurilor și vulnerabilităților și prea puțin despre măsuri specifice. Un astfel de plan, destul de bine realizat, a făcut în 2016 municipiul Slatina.
Totuși, la nivel central, lucrurile pare că se mișcă greu în ce privește acțiunile luate pentru convingerea cetățenilor. De altfel, când ați văzut ultima oară o campanie reală de conștientizare a efectelor schimbărilor climatice în România, unde Guvernul să fie implicat? Asta, deși în fiecare strategie de până acum s-a pomenit, aproape obsesiv, termenul „conștientizare”. Sau „campanie”. Sau „comunicare”.
Nu în ultimul rând, lipsește transparența în ce privește monitorizarea și, de asemenea, în continuare ne ocupăm – dacă ne uităm la ultima strategie – de crearea cadrului legal.
Iar dacă au trecut 17 ani ca să ne dăm seama că se schimbă clima, câți ani vor trebui să treacă, oare, până când vom lua și măsurile să ne adaptăm?
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!