Tot Canada este țara unde a fost inclus pe lista proiecțiilor de la Festivalul de Film din Toronto „Colectiv”, documentarul în care, spun unii dintre critici, oamenii de pe întregul glob se vor regăsi.

Ce legătură este între cele două evenimente?

Legătura suntem chiar noi, românii
profesioniști în măsurarea durerii pe care o provoacă statul român, adică noi
înșine.

Colectiv este un sindrom, o calamitate
care trage după ea dureri neconsolate, motive neelucidate și vinovați nepedepsiți.
Jurnaliștii – și acum cineaștii și jurnaliștii sunt cei care ne aduc aminte
cine suntem. Nu, nu am adormit de tot.

Emigrația este un sindrom, o calamitate care
ne face români universali, în detrimentul unei Românii palpabile și istorice.
Emigrația desființează patriotismul ca noțiune abstractă. „Acasă” este acolo unde
noi și familia noastră putem să ne ridicăm ochii din pământ. Ceilalți „noi”,
care rămânem să stingem lumina, ducem poavara vinovăției asumate. Da, știm, nu
avem aia, nici cealaltă, îi suportăm pe ăia să nu facă și să nu dreagă.

„Noi” din România suntem cei care
reacționează. „Noi” cei din Canada suntem cei care acționează.

În România de acasă, după Colectiv, „vorbesc ca să trăiesc” începe să devină un fel de a fi, ajutat și de extinderea aproape necontrolată a social media. Aproape nicio enormitate nu rămâne neexpusă. E adevărat, expunerea nu se traduce în schimbare reală. Poate doar în oprirea prăbușirii.

În România de pretutindeni, supraviețuirea
nu mai este o miză. „Noi” din afară suntem în mecanismul acela ciudat în care
ești respectat dacă îi respecți pe ceilalți. Nu l-am făcut noi, dar ne bucurăm
de el și îl susținem pentru că îi încurajează pe cei ca „noi”.

Românii redescoperă Canada și semnificația
ei. Un sfert de milion de români trăiesc – unii de generații – visul canadian.  Nadia a luat la Montreal, în Canada, primul
10 din istoria gimnasticii. Bianca din Canada o să devină simbolul reușitei
românești, pentru „noi”.

Acum, parcă e mai simplu, pentru „noi” să
spunem:

Canada, pământ românesc!

Acolo a ajuns și Colectiv. Nu suntem tot
„noi”?

 
 

Urmărește-ne pe Google News