Sișu și Puya, lăstari desprinși direct din vâna daco-tracică, subdiviziunea Sălăjan, nu pot să doarmă din cauza feministelor și masonilor. Au zis să încerce filiera pocăinței. Sunt foarte religioși, foarte cu familia, că doar așa-i și cheamă, nu?, dar mai ales se dau superunderground, independenți etc.
Pe asta trebuie s-o lămurim clar: vântul în pânze le-a fost suflat tot din Vest, vine de la Trump, de la zeci de formațiuni ultraconservatoare care au început să vehiculeze „credințe vechi”, scenarii cu „masoni” și „iluminați”, progresiști precum Soros și Bill Gates care ar dori să ne „dezbine”. (Apropo, dacă ai ceva să le reproșezi lui Soros sau Gates spune-o direct, nu o aburi cu masonerii și alte elucubrații.)
Toată tevatura cu Coaliția pentru Familie s-a produs și la presiunea grupurilor neoprotestante americane, susținute politic și financiar prin rețele ultraconservatoare. Deci e atât de „românească” toată chestia asta de mori de râs.
Așa cum era la modă în 90 să fii gangster și să bagi povești de cartier – unele mult umflate, era dur în 90, dar nu cum își imaginau băieții care, la primul fum de iarbă, s-au simțit haiduci -, așa au ajuns în ultimii ani să importe mândria națională și lupta vajnică împotriva relelor Vestului.
Aceste importuri girate de președinți americani, organizații religioase și de afaceri cel puțin la fel de puternice precum Soros și Gates, au căpătat culoare locală, fie poloneză, fie românească, maghiară. Însă naționalismul nou are o latură puternic artificială. Iar indicatorii oportuniști sunt cei mai buni, fie că-i cheamă Dragnea sau Rareș Bogdan. Ei s-au pliat pe ce au văzut că fac „stăpânii”, ca să vorbesc și eu ca Sișu.
Importurile sunt apoi colorate local. Așa cum își pun Kaufland, Mega Image sau Carrefour „rafturi românești”, pentru că românismul vinde, așa s-au apucat și Puya să moară de grija lui Mihai Viteazul. Fac și ei ce fac multinaționalele, exploatează subiecte la modă, pentru că trebuie profit, e capitalism, deh. Când se plâng că nu intră la radio sau la TV o fac ipocrit, au fost răsfățații media timp de decenii – dacă nu era Adrian Sîrbu, nu era „La Familia” la cota de popularitate de acum.
De ce e comercial naționalismul?
Cum a ajuns atât de comercială toată latura asta naționalistă cu alunecări în extrema dreaptă? Aici mulți liberali și progresiști au partea lor de vină pe care nu o vor recunoaște în veci. Au condiționat economic drepturi fundamentale. Mulți cetățeni au înțeles că drepturile minorităților vin la pachet cu dezastrul lor economic, cu exploatarea muncii ieftine etc. În mod normal, cele două n-au legătură, dar și tabăra liberală a lăsat tot timpul de înțeles că „să fii european” înseamnă să susții piețe libere, școli private, privatizări nebunești, la pachet cu drepturi pentru gay și femei. Exact în nișa asta s-au strecurat și extrema dreaptă de tip nou, și tot soiul de cântăreți oportuniști care o ard cu strada și poporul.
Știți cum e, începe cu o glumă proastă și se poate transforma în tragedie. Pentru că premisele observațiilor sunt adevărate, argumentele fiind apoi de un fals strident. Exemple:
Avem probleme cu multinaționalele? Avem. Naționaliștii nu spun nimic despre ce se întâmplă după ce dau ei afară multinaționala din țară, probabil visează să hămălim la firma lor de chimire și steaguri dacice.
Ne fură corporațiile? Poți să numești și așa optimizarea fiscală. Numai că gradul de evaziune e cel puțin la fel de mare la afaceriștii români.
Ne pleacă românii din țară. Corect, pleacă, le e foame. Cu ce credeți că se hrănesc dacă ar câștiga Puya alegerile? Cu colivă? Și s-ar îmbrăca în ițari?, doar pentru că nu-i plac lui Puya blugii strâmți?
E sărăcie, nu e educație. Așa e, de acord. Care e soluția voastră naționalistă? Să aducem oamenii iar la WC în curte și cântat din frunză, că așa le crește inima la loc. De ce tot pomeniți legionarii, aveți chef de omoruri după criterii etnice sau sunteți doar dintre cei mulți care au pus botul la broșurici interbelice?
Da, e o mare problemă infracționalitatea (uneori glorificată chiar de alde Puya, în tinerețe). Care e soluția? De ce ne apucăm să îl cântăm pe Mihai Viteazul când crește infracționalitatea? Era voievodul antipești și antijaf armat, ce-mi scapă?
V-ați prins de mecanism: întâi spunem o problemă reală, peste care așternem o abureală, o vrăjeală ieftină. Ba se victimizează Puya că a rămas singurul bărbat din cartier și că vin feministele să-l bată și să-l dea pe ochi cu cremă hidratantă cu forța (asta n-o zice, dar nici mult nu mai are). Ba ne spune Sișu că nu facem destul rugăciuni.
Ba vine prietenul lor Cedry2k (foto) și o dă direct cu colecții de preoți legionari care luptau pentru țară, vezi Doamne (de fapt fugeau de comuniști după ce susținuseră omorârea evreilor sau a romilor; a, și normal că urăsc sovieticii, că doar ăștia le-au stricat aspirațiile naziste).
În clipul „Terorism”, Puya este profesor într-o școală și le explică elevilor că e rău că ne învățăm copiii să n-avem mândrie. În fond zice și el ce zice și Ioan Aurel Pop, președintele Academiei. Că doar n-a inventat Puya șmenul patriotic care sună cam așa: ți-e rău? Ia cântă tu un cântec cu Ștefan cel Mare!
Ne învață Puya: o minciună spusă de o mie de ori nu poate deveni un adevăr. Da, dar o minciună spusă de o mie de ori poate deveni un topor. Fix asta fac și el, și Sișu, și toată noua industrie a urii conservatoare.
Sișu se plânge că e făcut terorist, homofob (păi, nu e homofob?), naționalist când el nu face decât să gândească cu capul lui. Cultură și educație și mândrie înseamnă să mai vezi și ce a trecut prin capul altora, neromâni. Iar victimizarea e ridicolă când tu gândești ca mai tot establishmentul românesc. E mult mai greu pentru o feministă în țara asta decât pentru un flăcău care pune în versuri prostii pe care le-a auzit la toți oportuniștii naționaliști, de la președinți care urlă la „unguri”, la șefi de Academie sau lideri de partide mari.
La finalul clipului e lăsat să vorbească și Mihai Viteazul, prin figura lui Amza Pellea. E amuzant că băiețașii ăștia, deși foarte anticomuniști, apelează la o armă propagandistică brevetată în comunism, fix cu producții precum „Mihai Viteazul” (1971, Sergiu Nicolaescu). Pe înțelesul lor, e ca și cum vreun mare hip-hopăr american, l-ar pune pe „Silvester Rambo Stallone” să vorbească. Cam asta era funcția personajului interpretat de Amza Pellea în acel film.
La Familia au succes din nou, mulți „pun botul”, pentru că strategia e una verificat comercială: vinzi false soluții, unele foarte periculoase, pentru probleme foarte reale. Mă scârbesc așa cum mă scârbesc cei care le vând leacuri miraculoase bolnavilor de cancer.