ComenteazăKarl Marx a fost unul dintre detractorii fanatici ai capitalismului. Acest sistem economico-financiar a rezistat însă tuturor atacurilor critice, s-a reinventat, a continuat să modeleze societățile moderne și chiar a prins rădăcini în toată lumea. El a debutat în Italia renascentistă, unde apar, încă din secolul XIV, primele instituții de credit, s-a dezvoltat prin comerțul mondial organizat de Liga Hanseatică și apoi de Imperiul Britanic.
În secolul XIX, dinastia Rotschild domina sectorul bancar continental. În secolul următor, băncile americane au preluat conducerea, în sintonie (acord) cu Rezerva Federală și sistemul Bretton-Woods, menit să evite devalorizarea competitivă a monedelor naționale.
Creditul înseamnă încredere (în stabilitatea contractelor și valoarea morală a normelor de schimb). Creditul permite totodată proiecția, construcția, profitul și consumul, ca motor de creștere.
Există apologeți de tradiție (neo)liberală, conservatoare și creștin-democrată ai capitalismului contemporan, așa cum – la polul opus – există critici ai săi de orientare neo-marxistă, socialistă, social-democrată, libertariană sau anarhistă. Îmi amintesc bine și entuziasmul celor care teoretizau, acum vreo două decenii, a treia cale, inspirată de conceptul unei economii sociale de piață: capitalismul „uman”, pentru care s-a luptat, bunăoară, fostul premier britanic Tony Blair, destul de popular, la un moment dat, în noua gardă a PSD, din vremea lui Mircea Geoană (în acord doctrinar cu Institutul Aspen).
În fapt, atât stânga, cât și dreapta politică au susținut (explicit sau implicit) validitatea intrinsecă a pieței libere și importanța creditului, deci a structurilor economice de tip capitalist. Iar după implozia URSS, urmată de integrarea euro-atlantică a statelor ex-comuniste din Europa Centrală și de Est, am trăit cu toții iluzia unui „sfârșit al istoriei” (bipolare).
Realitatea nu a confirmat însă triumful neoliberalismului – a se vedea noul protecționism american din perioada Donald Trump – și nici moartea ideologiilor (care e spectaculos infirmată de virulența războiului cultural actual, mutat din SUA în vestul Europei, începând cu Marea Britanie și Franța).
O altă dogmă a fost, de asemenea, fisurată în perioada post-89. Mă gândesc la relația capitalism-democrație. China, Singapore, Taiwan și, înaintea lor, Japonia au dat capitalismului asiatic o notă autoritară, variabil independentă de doctrina occidental-iluministă a drepturilor omului. Nici Rusia post-sovietică – unde s-a implementat „democrația suverană” teoretizată de cercul lui Putin – nu asociază piața liberă cu un stat de drept funcțional.
Mai mult, în Uniunea Europeană însăși au apărut curente, partide și lideri (mai ales în Ungaria, Cehia și Polonia) care pledează pe față pentru o „democrație iliberală”.
De fapt, chipurile asiatice ale capitalismului monopolist de stat desfid etica antitrust și libertatea antreprenorială, într-o alarmantă concordanță cu ethosul „totalitar” al companiilor digitale. Asia a demonstrat, după Deng Xiaoping, că poți face mari afaceri, poți moderniza infrastructura și poți stimula conjuncția dintre știința de vârf și piață fără să asiguri libertățile fundamentale ale individului, așa cum au fost ele codificate în tradiția occidentală. Aceasta pare să fie cea mai gravă provocare existențială pentru supraviețuirea, în secolul XXI, a ceea ce se numea odinioară „lumea liberă”.
Occidentul a învins URSS și prin atractivitatea stilului său de viață (adică prin „soft power”). Oferta lui implica rebeliunea, pluralismul, contestația și dezbaterea neinhibată pe orice temă, fără interdicții și delicte de opinie. Până și faza macarthistă, a unei poliții politice anticomuniste, nu a suprimat, în SUA sau Vestul european, dreptul la nealiniere față de propaganda oficială, rigidizată pe fondul Războiului Rece.
Azi, emergența globală a puterilor asiatice și puterea supranațională a giganților tehnologici se potențează reciproc în practica unui capitalism nedemocratic.
Atâta vreme cât China a scos din sărăcie jumătate de miliard de oameni și Rusia nu are opoziție politică față de „verticala puterii” dacă dividendele din hidrocarburi pot asigura păturii mijlocii o viață mic-burgheză, există riscul de a expanda piața în detrimentul libertăților umane.
Forța de seducție a capitalismului etatist-autoritar – bazată pe faptul că indivizii preferă prosperitatea înaintea drepturilor – pune narațiunea istorică occidentală într-o criză fără precedent și rămâne de văzut dacă UE și NATO vor avea resurse intelectuale pentru a surmonta eficient o amenințare de asemenea magnitudine.
Foto: EPA – un poster din 2007 cu fostul lider chinez Deng Xiaoping în orașul Qingdao, din nordul Chinei, la împlinirea a 10 ani de la moartea acestuia.