Când disprețul dă în ignoranță, iar ignoranța în prostie, e finalul. De unde vine furia populară?

Practic la un discurs semidoct, aberant, mistic și conspirativ, noi venim cu o explicație unică – conspirația oficială. Ambele sunt din aceeași familie. Doar că ultima e mai periculoasă, pentru că e folosită mașinăria de stat, instituțiile statului și tot establishmentul care legitimează ceva instituțional și structural: răul, problema, nu e la noi, ci în afara noastră.

Ceea ce era marginal devine oficial.

De ce? Cum e posibil ca milioanele de euro cheltuite de toate partidele oficiale pe toate canalele posibile să nu facă față, să nu influențeze mai nimic? Cum e posibil ca toată mașinăria financiară, organizațională, ONG-istică, presă, intelighenție și tot mainstreamul pro-UE&NATO duse de mai bine de 20 de ani să nu fi avut niciun efect, să fi fost în zadar? 

Și la o mică adiere de la o armată de boți și canale TikTok făcute de „aborigeni” și alte pagini fake să dea peste cap o țară din UE. Ba mult mult, o regiune. Chiar și mai mult – se clatină toate țările, dacă privim atent și spre Germania și Franța.

Noi ne permitem să fim atât de ignoranți în trufia noastră care dă în prostie?

Departe de mine negarea importanței luptelor mediatice și a noilor tehnologii de PR politic tehno-noire: e studiat, e cunoscut și folosit la greu de toată lumea. Personal am scris de multe ori cum acestea ne afectează imens viața, chiar mult mai profund.

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Dar a ignora baza problemelor sociale, economice, politice a ceea ce a dus și duce la o nemulțumire și revoltă vizibilă a unei mase imense de cetățeni, asta e deja sinucidere politică. 

Rădăcinile problemelor nu se află în TikTok și armatele de boți și pagini fake – fără a ignora riscul lor – ci în inima societății noastre. Boții pot doar activa și arunca gaz pe foc acolo unde deja societatea e în flăcări. Cauzele sunt în zonele economiei, inechității, accesului la resurse și unei inegalități feroce. Cauzele sunt multe și complexe: ca să nu mai vorbesc de felul cum a fost tratată populația. 

Și noi, în loc să stingem jarul, să analizăm cauzele care au dus la acest fenomen, să găsim soluții la această nemulțumire imensă, noi mai punem gaz pe foc: le spunem că sunt proști, spălați pe creier, manipulați și nu vor să se supună „binelui” care se impune prin decizii mult prea discutabile. Nici măcar nu discutăm cu ei, le comandăm ce să facă.

Cum a explicat fanionul gândirii locale postdecembriste: „îmi trezește disprețul”. Tipică atitudinea intelectuală post ‘90, autointitulata elită care-și disprețuiește poporul cu greață. 

Disprețul nu e chiar un instrument politic conciliant, e o atitudine care produce furie populară. Cetățenii pot ierta și duce multe, pot îndura foamea și frigul mai ușor decât umilința și disprețul.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

În ‘89 au arătat de ce sunt capabili.

Așa ceva nu-și pot permite nici măcar societățile închise, autoritare, cu atât mai mult în cele ceva mai deschise. 

În timp ce țara, regiunea și chiar UE par a fi pe mare jar, noi facem un soi de concurs de frumusețe a candidaților „buni” la Președinție.

Poate discutăm puțin despre cauzele acestei nemulțumiri și poate se iau și niște măsuri?

Unele cauze sunt mai recente, altele au rădăcini adânci în societate.

Contextul global. Mai întâi să privim contextul global: și dinspre Est și dinspre Vest avem o contraofensivă fără precedent a unui ultraconservatorism dur. SUA și Rusia vorbesc aproape la unison, chiar dacă pe limbi diferite. Vântul bate puternic dinspre dreapta extremă. În toată Europa se simte. Cauzele? Aș rămâne la România, dar ce avem noi e o formă extremă a ceea ce avem la nivel mai larg.

Contextul economic. Nu e o noutate, se scrie mult: chiar dacă trăim o perioadă aparent de mare prosperitate, avem o creștere a inegalității economice și inechității sociale fără precedent, tot mai accelerată. De când e lumea și pământul, oamenii suportă mai ușor echitatea în sărăcie decât inegalitatea și inechitatea în „bogăție”. Nedreptatea economică aduce multă furie, multă revoltă. Avem o problemă imensă cu inegalitatea economică, cu redistribuția. E normal să avem o emigrație economică atât de mare? E imensă, care a produs și mai produce o adevărată stare de furie explozivă pentru că se simte profund nedreptățită. Oare ea de ce votează cum votează?

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Contextul social. Pentru grosul populației este foarte important să aibă ascensoare sociale de bază la îndemână: un job decent prin care să-și hrănească familia, o școală decentă prin care să poată crește și educa copiii gratuit ca să poată face un pas mai departe. Aceste lucruri devin un lux. Accesul la educație care e garantat de Constituție – gratuit și universal – devine tot mai scump și inaccesibil unei pături sociale tot mai mari. Un exemplu din datele statistice din 2023: ceva halucinant – „Doar 36 de studenți din mediul rural au absolvit învățământul superior în anul universitar 2022-2023, dintr-un total de 126.537”, ceea ce reprezintă 0,02%, conform raportului „Sistemul educațional la sfârșitul anului școlar/universitar 2022-2023”. Dacă vorbim și de precaritatea tinerilor și accesul lor la locuințe, deja intrăm în război social. 

Instituțiile statului. Oamenii privesc tot mai mult statul și instituțiile statului ca pe ceva ocupat – ca și cum am fi sub ocupație – de grupuri care au luat în stăpânire statul și luptă pentru propriile interese împotriva intereselor lor. Pe lângă asta avem o imensă propagandă antistat, unde ni se spune că statul e ceva rău și ar trebui minimalizat și desființat. Culmea, această predică este dusă de la intelectuali la politicieni cu trei salarii la stat. Pentru o modernitate dezvoltată, asta e un pericol imens pentru că instituțiile statului ar trebui să fie un garant care să ducă la dezvoltarea societății. Ele acum sunt praf, iar încrederea în stat și instituții este la minimum.

La instituții aș mai spune o chestiune: nivelul de clan și clientelism a atins cote inimaginabile. Și nu doar că se aduc rude, prieteni a ajuns să deranjeze, ci că se aduc fără a avea nicio legătură cu domeniul de competență: oricine vine pe orice post. Asta face ca instituțiile să colapseze. La Servicii pare că această cotă a incompetenței a atins perfecțiunea: acolo e deja o castă.

Partide și reprezentare. De ani vorbesc despre revanșa populației abandonate. Avem o imensă populație care nu mai este reprezentată de nimeni și pentru care nu se fac politici sociale, economice. Pentru ei nu există stat decât minimal: la naștere, la căsătorie și la deces. În rest, pe cont propriu. Partidele sunt interesate doar de grupurile clientelare, de cele privilegiate și de cele vocale ale clasei de mijloc. Pentru cei abandonați există doar o relație de dispreț și ignoranță. Asta nu rămâne fără urme. 

Și într-una din zile, această populație abandonată este întrebată de sănătate de o hologramă Georgescu: și răspunde. De ce? Pentru că nimeni nu se interesează de ei, de problemele lor, de doleanțele lor, de nemulțumirile lor. Și s-au adunat multe.

În realitate ce observăm: partidele mari și importante care sunt văzute ca pro-UE, dar și „sistem” au tendința să devină mai de dreapta. Împinse de CG și AUR&co, ele devin mai „aurite”, iar AUR tinde să devină mai „tolerant”, ca vasele comunicante. Dar întregul se mișcă radical spre dreapta: tot eșafodul devine puternic împins spre acest tip de discurs.

Alternativele. Alternativele la „sistem” sunt oferte și mai halucinante decât speram: de la dreapta tot mai la dreapta. Acum, AUR începe să pară un partid rezonabil pe lângă ce vine de mai la dreapta. Instrumentele oferite de el nu sunt economice și sociale, ci fumigene „valorice” cu sânge, neam, țară. Pentru că mai tot ce era despre echitate, egalitate de șanse, economie distributivă, drepturi la muncă, sindicalizare etc. a fost damnat ca fiind „comunist”: 

De unde vine extrema dreaptă în România? Ea vine dintr-o lungă tradiție a unui stat conservator, a unei societăți conservatoare, a unei elite profund conservatoare chiar dacă mimează haina europeană. Ea vine din instituțiile statului: e destul să privești academia, universitățile și instituțiile noastre de forță – gem de astfel de lucruri. De unde vine elita intelectuală AUR, de la Lavric la Neamțu? Ei sunt copiii elitei ‘90 cu publicații la Humanitas, cu participare la GDS și NEC, cu texte în revista „22”, cu joburi la IICCMER. Acum ne facem că nu știm asta? Când visul tău e „epoca de aur interbelică” și glorifici toate VIP-urile legionare interbelice, nu ai cum să nu culegi mai târziu roadele. Dar oare BOR și bisericile neoprotestante nu au și ele o vină? O, da, una imensă. E destul să vedeți istoria referendumului Coaliției pentru Familie: e cu nume, prenume și genealogie eclezială concretă. Nu are nimic estic, e profund vestică povestea, chiar americană. O cunosc în detaliu.

Establishmentul cultural și intelectual de la noi nu a produs decât o singură reflecție politică – Jos comunismul! (și după 35 de ani de la dispariție când avem privatizat deja și aerul, iar Ceaușescu e de 30 de ani capitalist), care s-a transformat în ultima epocă în M..e PSD! Și la a cărui umbră plină de ignoranță a crescut un imens câmp conservator care e pe cale să aducă un fascism. Disprețul față de populație și ignoranța politică au un preț. 

Diaspora – de două ori nedreptățită și discriminată. După ce au fost alungați de acasă fugind în toate cele patru colțuri ale lumii, a mai trecut printr-un amplu proces de cruntă exploatare și crize identitare (cetățeni „de gradul trei”): o bună perioadă fără a li se respecta minimele drepturi. Prețul plătit de ei este unul imens, iar toate câștigurile avute au costat prea mult (pierdere de țară, familie, copii etc.) și s-au ales cu o imensă frustrare. Avertizam încă de acum 10 ani, când am studiat puțin diaspora română din Italia: că vine o revanșă imensă din acea direcție. Acolo toți deja erau în pepiniera Ligii Nordului și fugăreau „noua migrație”, ei considerându-se „migranții buni”. Ei erau la fel de abandonați și au votat cu cine le-au bătut primii la ușă.

Schengen și furia populară, ca un exemplu de umilință

Omul iartă orice – până și crima – nu iartă însă umilința și mai ales umilința publică. Datoria mea e să spun chiar dacă acum trebuie tăcut oportun. Nu e cazul.

Aproape 20 de ani s-a stat la coadă. Mult? Puțin? Oamenii fac comparații cu țări de același calibru. Croația a intrat în UE după noi și în Schengen înaintea noastră: a avut nevoie de 10 ani. În medie 4-5 ani s-a stat la coadă.

Cine s-a opus? Austria și Olanda. Of, Doamne, dacă zic numai 10% ce e la gura lumii, mă blochează ăștia definitiv. Cele mai sulfuroase țări dezvoltate – orice fir de păr cade acolo e din interes: a se scuti cu valorile. Suntem corupți? O, da, dar nici în visurile noastre cele mai halucinante nu ne putem imagina puterea Austriei și mecanismele Olandei la acest capitol. 

Ceea ce gura populară zice – și ea are un simț al realității ridicat – e că se simt tratați inferior, inegal și umiliți.

Nimic nu nemulțumește mai mult și nu produce o furie populară mai mare decât tratarea cetățenilor incorect, lipsită de o minimă echitate. Nu umilești, nu tratezi incorect, nu folosești dublă sau triplă măsură, cu tratări preferențiale pentru alții. Asta produce furie, oamenii se simt umiliți și cu prima ocazie se vor răzbuna: în politică revanșa e obligatorie. Cum? Fiecare cum poate.

Iar pe lângă asta mai vii și cu o tonă de propagandă ca să le spui că ei sunt proști: și nu înțeleg ce li se întâmplă. Suntem săraci, dar nu proști. Ne-au educat idioții de comuniști atât cât să pricepem că trebuiau dați jos – și i-am dat. Și să pricepem ce se întâmplă.

Ipocrizia după tratarea umilitoare nu face decât să accelereze furia și nemulțumirea. Ipocrizia „civilizată” produce pe termen mediu și lung ură, iar ura produce violență. Și asta e periculos.

„Ai noștri” ne tratează așa, „civilizații” ne tratează așa: vrem să le dăm nota de plată. Eu vă spun cum percepe grosul populației. Firește, problema mare e la „ai noștri”.

Știți ce se zice în piață, nu aia unde vine hipsterimea și clasa de mijloc, ci la piața de vechituri: s-au speriat de CG și ne-au băgat în Schengen. Așa se dă apă la moară radicalismului de dreapta care bântuie Europa. CG&co nu apar din neant… Din asta se hrănește și propaganda antidemocrată și anti-UE.

Oare nu ne gândim că acest tip de tratament – și de la guvernanții noștri, și de pe la cei „civilizați” – a produs, fie și parțial, această furie antisistem? Așa, puțină autoreflecție nu ar strica. Valurile de radicalitate vin și de aici.

Și, vă rog, nu ne mai prezentați un drept ca pe un ajutor din milă. 

Schengen, am primit ce ni se cuvenea de drept, cu întârziere. O dreptate venită prea târziu e, de fapt, o mare nedreptate (zice o vorbă veche). Asta se va deconta: că așa-i în politică.

În concluzie. Ne așteaptă o perioadă foarte grea, care necesită o muncă imensă. Avem de muncit pentru reabilitarea instituțiilor statului, a ideii de democrație – făcută praf în ultima perioadă – și a partidelor. Avem de lucrat imens asupra ideii de reprezentare oferită păturilor tot mai largi: ce le oferim? Avem de lucrat imens la stoparea și reducerea imenselor decalaje ale inegalităților și inechităților sociale. Cu cât vor fi mai mari, cu atât riscul unui „război social” și al violenței sociale crește.

Vin sărbătorile și poate ar merita să medităm – noi, dar mai ales clasa politică. Căci vina sau responsabilitatea cea mai mare o are clasa noastră politică de la PSD la PNL, de la USR la UDMR și tot ce s-a mai perindat la putere. 

P.S.: Textul este scris cu ceva timp înainte ca ANAF să fi descoperit că PNL a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok. Această informație confirmă teza mea simplă: CG este un produs 100% românesc, al instituțiilor statului și al partidelor mai ales, iar fumigena cu „factorul extern” a fost o conspirație oficială care va aduce daune enorme și o totală neîncredere în instituțiile statului, presă și establishment. Ce ne facem acum cu decizia CCR? 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News