Ordonanța a fost permanent amendată, pe măsură ce s-au modificat pretențiile legate de drepturile cetățenilor. În 2016, însă, două artiste – Joanna Duka și Breanna Koski -, care realizează invitații de nuntă manufacturate și multe alte obiecte legate de ceremonialul nupțial, au atacat în instanță ordonanța cu pricina și amendamentele care, spun ele, le puneau în pericol de a ajunge în închisoare pentru câte 6 luni și să plătească amenzi de câte 2.500 de dolari pentru fiecare dintre violările la ordonanță pe care le-ar fi produs.
Cele două au susținut că ordonanța antidiscriminare le-ar fi
obligat să realizeze, dacă li s-ar fi cerut, invitații pentru nunțile
cuplurilor LGBTQ. Nu s-a întâmplat, dar acțiunea lor în justiție a fost una
preventivă.
Joanna și Breanna au susținut că nu ar putea face astfel de
invitații de nuntă, datorită principiilor religioase ce le guvernează viața.
Iar dacă nu ar fi făcut, ar fi ajuns, așa cum spuneam mai devreme, în închisoare,
pentru 6 luni.
Pe 16 septembrie, Curtea Supremă a statului Arizona le-a dat
dreptate celor două și a statuat că nu poate exista obligația unor privați de a
presta servicii care le-ar încălca principiile și libertatea religioasă.
A existat, de asemenea, cazul unui cofetar din Colorado care
a refuzat să facă un tort de nuntă pentru un cuplu aparținând comunității
LGBTQ. Cazul a ajuns la Curtea Supremă a SUA, care i-a dat, parțial, dreptate
cofetarului.
Să fie un semn al conservatorismului din justiția americană,
un semn că judecătorii din SUA s-au înscris în Coaliția pentru Familie sau doar
un semn că, totuși, avem drepturi toți?
Metisate profund încă de la formare, cu un ADN mereu
reîmprospătat de către imigranți voluntari sau forțați, din toate colțurile
lumii, Statele Unite ale Americii au dus, în ultimele șapte-opt decenii, lupte
crâncene pentru egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor. Asta după ce
populația indigenă a fost dusă în pragul dispariției de către descălecători și
coloniști.
S-a început de la discriminarea pe criterii de sex, apoi de
rasă și culoare a pielii și s-a ajuns la lupta pentru drepturile celor care au
altă orientare sexuală, cei care simt că au o altă identitate de gen.
Trebuie protejați toți, așa cum trebuie protejați, însă, și săracii, cei care au propriile lor credințe religioase și așa mai departe.
A trece dintr-o extremă în alta, în numele binelui ce va să
vină, nu înseamnă decât a relua cu mijloace moderne metodele inchiziției lui
Torquemada.
În România comunistă au fost persecutați, în egală măsură,
atât cei care aveau o orientare sexuală diferită, cât și cei care împărtășeau
principii religioase ferme, după cum au fost persecutați și cei ce aveau alte
opinii politice decât conducătorii vremelnici ai țării. Din fiecare categorie
au fost oameni care au petrecut ani grei în pușcării, unii nemaiieșind de acolo
niciodată.
Am uitat asta, chiar și cei care știm, iar cei care nu știu,
pentru că nu s-au lovit direct de ororile acelui regim, nu vor, pur și simplu,
să asimileze această lecție de istorie.
Din toate colțurile vin astăzi acuze, rușinări publice și
atacuri ce se vor mortale. Vrem să-i obligăm pe ceilalți să fie ca noi, altfel
nu ne simțim bine. Dacă nu credem în divinitate, am vrea ca nimeni să nu o
facă. Dacă ne îndrăgostim de persoane cu același sex, am vrea ca toți să o
facă. Dacă, dimpotrivă, credem în “familia tradițională“, am vrea ca toți să
fie ca noi. Dacă cineva are opinii politice diferite, trebuie, pur și simplu,
distrus, ars pe rug, împrăștiat în cele patru vânturi.
Nu, nu asta este libertatea. Libertatea mea se oprește acolo
unde ar putea să răpească din libertatea altcuiva, precum și a lui se oprește
acolo unde ar putea să-mi facă mie rău. Astea sunt limitele. Toți avem
drepturi, absolut toți, atâta vreme cât nu lezăm drepturile altora. Atunci se
transformă în privilegii, iar privilegiile nemeritate țin de orice alt tip de
organizare statală, dar nu de democrație.