ComenteazăPentru cei crescuți în anii 60-70-80, în general visul de atunci era binar. Se reducea la Adidas sau Puma, Cola sau Pepsi, Bruce Lee sau Chuck Norris. Am povestit pe larg în Sălbaticii copii dingo despre adolescența ultimei generații de sub comunism.
Personal nu am crezut niciodată că voi prinde vremuri în care voi putea merge în magazin și-mi voi alege liber orice marcă de Adidas mie și orice stil Puma copilului. Era peste imaginația mea de copil.
Puteam crede că voi ajunge pe Marte, ba chiar eram convins, asta pentru un copil sovietic era la îndemână, nu și că voi purta Adidas. Adidas era un vis ultragalactic.
Nu mi-am luat Adidas până azi – „să nu strivesc corola de minuni a lumii”. Dar mi-am promis că atunci când termin cartea îmi cumpăr. Și am făcut-o, ca un copil de Ciocana de anii 80 din Chișinău. Acum am și mă jenez.
Iată că visurile se pot împlini. Dar asta nu e tot.
Avem „adidași”, dar nu mai avem dinți sănătoși
Am mers la țară, cum spuneam. Era ziua lui Sașa și am zis să invităm copiii din sat să facem un fotbal și după să mâncăm o pizza și un tort.
Au venit copiii – toți aveau cei mai tari Adidas, Puma, Nike și tot ce își poate imagina industria sportivă. Ultimul răcnet era pe ei. Wow, mă gândeam eu în sinea mea – ce norocoși…
Când să mâncăm pizza, un copil avea probleme cu dinții – de fapt, mai mulți aveau. Zic: de ce nu-i reparați? Zice: aici nu avem stomatolog, iar în oraș e prea scump.
Când eram mic, în anii 70, într-un sat asemănător, veneau medicii și ne făceau controlul medical anual, inclusiv cel dentar: reparația dinților era obligatorie. Firește, totul gratuit. Nu erau condiții cine știe ce: dar reparau ce era de reparat. Noi, copii fiind, uram acest consult și reparațiile. Dar aveam dinți. Aveau chiar un soi de mașină ambulatorie care mergea și pe la colhoznici – era și un cabinet stomatologic în sat.
Nu mi-am imaginat în viața mea că repararea dinților ține de bani – ai bani, repari, nu ai bani, nu repari. Asta mă depășea.
M-am uitat la statistici: îngrijorător. Stăm catastrofal: cauza principală – sărăcia și educația. Nu știm să-i îngrijim, iar când avem nevoie este prea scump – e singurul sector medical care s-a privatizat în totalitate cu fonduri minime la casa de sănătate. Rezultatul? Excluderea grosului populației de la actul medical.
Cei care pleacă afară, la muncă
„Mai mult, 30% dintre familiile care au copii nu i-au dus niciodată la un control stomatologic și nici nu-și propun să facă acest lucru. Peste 75% dintre copiii cu vârste între 6 și 11 ani au carii pe dinții temporari”. (sursa)
Cu vârsta, lucrurile se degradează tot mai mult. Iată o problemă majoră total abandonată.
Iar fără dinți, situația se complică: afectează, în primul rând, sănătatea. La cei maturi e și mai catastrofal. O să revin cu un text.
La partida de fotbal, cu cei mai măricei am discutat ce vor să facă. Simplu: fug la muncă afară. Dar nu vreți să faceți o facultate, o specializare? Le explic avantajele. E prea scump – la Cluj a fost fratele meu un an și după a trebuit să plece afară la muncă. Nu ne permitem, îmi zice unul mai răsărit.
Mă uit pe statistici: Abandonul e imens – „Circa 56% dintre părinți ne-au spus că nu îşi mai permit să îşi ducă copiii la școală pentru a-şi continua studiile. Sărăcia şi problemele financiare ale părinților au afectat direct participarea la educație şi continuarea educației copiilor”. (ZF). Știu, mă mai repet – dar asta mi se pare o problemă catastrofală. O problemă majoră de nimeni discutată în zona puterii.
Investiția mereu amânată în educație
Mie, ca un copil născut și educat în anii 70-80, îmi este greu să înțeleg acest lucru. Ai mei slujbași din rural, cu salarii medii, țineau simultan 3-4 copii la studii în Capitală. Pentru ei, școala nu era un mare minus la venit, ba chiar un plus la bunăstare: copiii primeau cămin gratuit și o bursă care atingea aproape jumătate din salariul unui CAP-ist.
Pentru familiile sărace, școala era mai degrabă un plus la bunăstare, nu un minus. Și o șansă imensă pentru copil. Și șansa de ieșire din sărăcie.
Recunosc că în continuare am mari probleme să corelez relația dintre bani și cunoaștere, educație și sănătate. Cum adică cunoașterea, educația și sănătatea unui copil să depindă de bani? Este ceva foarte primitiv. În halul acesta am regresat teribil?
Și ne mai mirăm că din rural (unde se află aproape 50% din populația țării) mai au acces la facultate în jur de 4% și că 70% din populația României nu are acces la medicul stomatolog? Pentru că „banii vorbesc” – știrb și incult.
Iată câteva domenii care ar trebui aduse la ordinea firească – sănătatea și educația sunt universale și gratuite: firește, prin taxe pentru un fond de solidaritate. Așa cum s-a construit cam toată Europa socială a bunăstării și a păcii sociale. Pe care parțial am avut-o și noi și acum o pierdem radical.
Dacă vrem să avem un minim viitor. Altfel, copiii noștri au și plecat, pentru că nu poți avea viitor fără sănătate și educație.
În schimb, visul nostru, al părinților foști „copii dingo”, s-a realizat: avem Adidas și Puma din belșug. Noi nu aveam de unde să știm că „visul Adidas” era visul omului sărac. Și iată că visul ni s-a îndeplinit. Avem Adidas, dar suntem tot mai știrbi și tot mai puțin educați.
Începe școala și nu avem niciun scenariu – partidele de la guvernare sunt în alegeri interne. Țara pare abandonată: cu siguranță, educația și sănătatea nu sunt prioritare.
Foto: Andrei Birsan, muzeulcomunismului.ro