ComenteazăDe peste 50 de zile, privim războiul de la granița României ca pe un terifiant joc video derulat pe ecranele noastre și căutăm, cu rezultate modeste, un răspuns național la cutremurul geopolitic pe care l-a declanșat. Fiecare zi contează în acest proces. Oriunde ne-am situa socioprofesional, mi se pare imperativ să pricepem că, dacă Rusia pierde Ucraina, ea nu mai are nici pretextul, nici resursele militare pentru a provoca escaladarea conflictului local la nivelul NATO.
Succesoarea Uniunii Sovietice avea nevoie de o bază terestră pentru confruntările ulterioare cu Occidentul. Dacă invazia pe scară largă a Ucrainei ar fi reușit, pe termen scurt, să oprească atât democrația (marele pericol existențial pentru Moscova lui Putin), cât și extinderea UE sau NATO (care sunt acum garantate atât prin dialogul intensificat Kiev-Bruxelles, cât și prin proxima aderare a Finlandei și Suediei) atunci Rusia ar fi putut controla direct și brutal toate cele șase state incluse din 2008 în Parteneriatul Estic.
Kremlinul ar fi devenit din nou, ca în vremurile „bune” ale URSS, o contrapondere efectivă la sfera de influență occidentală asupra întregii Europe de Est, cu o punte la Budapesta și Belgrad și un aliat disponibil la Viena. Evident, asta i-ar fi permis să blocheze și includerea Balcanilor de Vest în proiectul european.
Chiar dacă înghițirea Ucrainei nu ar fi determinat retragerea NATO pe aliniamentele din 1997 (așa cum cerea Putin în documentele trimise Vestului în decembrie 2021), ea ar fi oferit revizionismului rusesc un imens avanpost militarizat, tot așa cum ar fi întărit forța șantajului energetic față de Germania.
Scenariul lui Putin a eșuat deja. Nu cred că liderul Rusiei decredibilizate strategic pe câmpiile ucrainene, cu tot cu nava lui amiral, aflată acum pe fundul Mării Negre, mai poate securiza Donbas: dimpotrivă, primele faze ale replierii forțelor ruse pe frontul estic ne arată că armata ucraineană are încă potențialul unei contraofensive concludente. Și, chiar dacă ar cuceri Donețk și Luhansk, ignorând pierderile umane și materiale uriașe, de ambele părți, regimul de ocupație nu ar putea guverna respectivele republici, întrucât populația locală ar intra într-o perpetuă logică de insurgență.
Înseamnă toate acestea că ne putem pregăti pentru celebrarea victoriei? Nu încă. Efectul cumulat al sancțiunilor economico-financiare aplicate Rusiei e deocamdată suportabil. Unitatea dintre Kremlin și națiunea rusă fanatizată de propaganda antioccidentală e fisurată, dar nu periclitată structural: străzile marilor orașe sunt pline de cozi alimentare, nu de protestatari înfuriați.
Pentru moment, epurările din FSB și Armată n-au întors aceste instituții de forță împotriva celui care le zguduie ierarhia, ba chiar există riscul ca militarizarea regimului să atingă paroxismul. Nici vasta rețea a cârtițelor Moscovei în Occident nu a fost demontată, în ciuda sutelor de „diplomați” trimiși la vatră, iar boicotul total al gazului rusesc în Europa e impracticabil pe termen scurt, ceea ce asigură banii necesari pentru continuarea efortului de război.
E clar că Putin mizează în continuare și pe „bomba cu refugiați ucraineni”, care ar putea fi detonată de partidele extremiste din Europa, mai ales dacă Marine Le Pen ar ocupa duminica viitoare Palatul Elysée.
Iată destule elemente care ne arată că factorul timp rămâne esențial în dinamica prezentei reașezări geopolitice și că rezistența efectivă a Ucrainei rămâne salvatoare atât pentru ea, cât și pentru aliații occidentali, vital interesați să o sprijine pe toate planurile.
Am citit în ultima vreme analize occidentale care susțin că SUA și Marea Britanie demantelează acum marele proiect tacit al unui condominium germano-rus asupra Europei de Est. Poate că există argumente pentru această teză, căci nu iese fum fără foc, însă nu e acum momentul să le formulăm: ele n-ar face decât să submineze unitatea politico-militară a Occidentului ca atare, dând apă la moară conspiraționismului și frustrărilor acumulate în regiunea noastră după prăbușirea comunismului sovietic.
Dincolo de inerția sau de dispariția, sub presiunea evenimentelor, a diverselor agende ascunse, mi se pare fundamental să nu uităm miza de fond a conflictului: lumea liberă, democratică și capitalistă se află acum într-o bătălie decisivă cu o Federație Rusă care simbolizează „valori” opuse: dictatura, corupția sistemică, propaganda mincinoasă și revizionismul agresiv. Să le lăsăm istoricilor, mai degrabă decât analiștilor politici, sarcina de a evalua retrospectiv bilanțul doamnei Angela Merkel. În imediat, avem de apărat libertatea noastră, ca europeni, pentru tot restul secolului 21.
foto: Hepta