Scriu acest text de opinie pe Libertatea, deși trebuie să mă înghesui printre numeroasele păreri ale lui Patrick André de Hillerin
Dar internetul e mare, nu vine după sine cu limita de caractere. E loc pentru amândoi pe site.
Cum dânsul invocă libertatea de exprimare pentru a arunca cu zoaie în așa-zise texte de opinie, aș fi preferat să stau departe de albastrul rubricii care-l validează de câteva ori pe săptămână.
Azi n-am cum.
Consider Libertatea un loc în care îmi pot face treaba cât pot eu de bine. Totuși, observ că, sub pretextul libertății de exprimare și sub stindardul democrației, apar texte bazate pe presupuneri, presărate cu megalomanie și ipocrizie.
Mă refer aici la cele redactate de domnul PAH.
Mai înainte de lucrurile care m-au deranjat, o întrebare: doar pentru că scriem „opinie” e OK să aruncăm informații – știri, practic – pe care:
- Nu le verificăm
- Conțin informații false
Totul sub armura unui “după părerea mea” care ne-ar scăpa de responsabilitate față de cititor?
(Dacă nu înțeleg acest gen jurnalistic, e OK, mă limitez ca textul de față să fie rara avis. Eu mă ocup cu găsirea faptelor)
Acum, pe rând, de ce reacționez abia cum, deși nu pricep, de multă vreme, de ce îi oferim o platformă celui care oricum e liber să zvârle ocară prin suficientele medii de comunicare pe care le oferă tehnologia lui 2019?
De ce ne asociem cu el?
Un Gică Contra de meserie, care nu se bazează pe vreo linie, pe vreo idee, pe vreun crez, ci se limitează în a difuza măgării în stânga și-n dreapta, chiar dacă unele dintre ele sunt repede contrazise de către realitate.
Sunt foarte conștient că ceea ce scriu acum nu face decât să crească spirala unei polemici care-l va satisface pe acest om. Dar îmi asum.
Azi, Monsieur Acronim publică, în Libertatea, un text prin care face praf filmul Colectiv, regizat de Alexander Nanau. Că a luat bani de la CNC, că regizorul se plimbă prin lume în loc să dea drumul filmului în România (probabil, dacă îl publica acum în țară, s-ar fi legat de el că îl dă pentru a emoționa publicul fix în preajma comemorării nenorocirii ori că are scop electoral), că se laudă cu un premiu luat la un festival mic din Franța (?! – “lauda” fiind o știre și o postare), totul împopoțonat cu un intro din partea editorialistului în care se bate cu pumnul în piept că el știe ce scrie, pentru că face parte dintr-o familie nobilă din Franța.
Tonul acestui intro se confundă, pentru mine, cu vocea superioară a șefilor de spitale care negau infecțiile și lipsurile doar pentru că aveau zeci de ani în medicină, iar noi eram “ăia de numără cornere”.
Îl puteți citi aici, îmi pare rău că-i fac reclamă, dar n-am încotro.
Acum, pe rând.
1. Despre ipocrizie
Acuză filmul că a luat bani de la stat, în loc ca banii să fie folosiți pentru răniții din Colectiv. E o perspectivă populistă pentru că, în realitate, sunt două lucruri total diferite, care nu se elimină, ci se completează. Pentru răniții din Colectiv a existat un alt fond, semnificativ mai mare decât cel de la CNC.
Dl. PAH e plătit de Libertatea. E foarte OK că scrie împotriva ziarului, e democratic și deloc ipocrit.
Doar dacă ai considera că e ipocrit un artist care primește bani de la un fond cultural constituit exact în acest scop, atunci și tu ai fi ipocrit când iei bani de la un ziar care există chiar pentru a încuraja diferența de opinii.
2. Despre crez și valori
PAH plânge victimele Colectiv la 3 zile după ce îi ridica un nou soclu domnului Arafat. Noi am scos la iveală filmul secret, PAH critică filmul, e foarte bine, asta înseamnă presă democratică.
Apropo: de câte ori ziarul unde lucrează PAH, Cațavencii, a publicat un text împotriva propriilor puncte de vedere sau împotriva intereselor acționarilor, așa cum Libertatea a făcut și va mai face?
3. Despre credibilitate. Și iar ipocrizie
Dl. PAH nici măcar n-a verificat când va apărea filmul în țară (a dat un later edit după ce a acuzat documentarul că va apărea în preajma zilei de azi – “fac pariu, îl vom vedea în preajma comemorării a 4 ani de la tragedie”). Doar că filmul n-a apărut azi, 30 octombrie 2019. În schimb, el și-a publicat azi textul.
Nu sunt avocatul regizorului Alexander Nanau. Ne știm de trei ani și ceva, ne-a urmărit investigațiile – inserate în film – și s-ar putea presupune că scriu textul ăsta cu subiectivitate-n sânge.
Nu. Îl scriu doar pentru că, pe lângă că am văzut filmul (PAH nu l-a văzut), sunt familiarizat cu subiectul și îmi dau seama cât de abjecte sunt rândurile aruncate pe site-ul Libertatea de către această persoană, validată, în afară de noi, doar de Cațavencii lui Doru Bușcu.
Îl înțeleg și pe Tolo. Cum ar fi fost să spună că un text al lui PAH nu e OK? Nu e democratic, nu? Exact!
Doar că, Tolo, așa se-ntâmplă când te joci cu PAH-ul. La un moment dat te PĂHuiești.
Azi ne-am PĂHuit cu toții.
P.S. Deplasarea ziariștilor Libertatea la festivalul de la Veneția, la Toronto și oriunde altundeva a fost susținută în totalitate de ziar, nu de stat, după cum insinuează PAH în al său recital din Libertatea. Era greu să ne întrebe, mai ușor a fost să-i dea pe mail textul lui Tolo, care, de altfel, a și explicat demult într-un articol al său că jurnaliștii merg pretutindeni unde va rula acest film pe cheltuielile redacției. Dar și asta i-a fost mai greu lui PAH: să citească, decât să scrie.