Capcanele legii care majorează pedepsele pentru traficul de droguri. De ce nu asta e soluția

Constatarea de la care pleacă legea este un fapt știut  – consumul de droguri, în special în rândul tinerilor, este o problemă uriașă. Statisticile nu surprind decât o mică parte a fenomenului. Cel mai recent studiu ESPAD (Proiectul european de sondaj școlar privind alcoolul și alte droguri) arată că la nivel naţional în anul 2019, în rândul elevilor de 16 ani, consumul drogurilor ilicite era de 9,5%. E deja mult, deși probabil lucrurile stau și mai rău decât ne arată studiul. Chiar și așa, ce merită reținut din raport e că procentajul s-a triplat față de anul 2003, când reprezenta 3%. 

Consumul de droguri, în special în rândul adolescenților și al celor foarte tineri, face ravagii. A deveni o banalitate, așa cum era alcoolul pentru generația noastră. Motivele sunt multiple, de la accesibilitatea tot mai mare a drogurilor, relativa bunăstare a familiilor din mediul urban mare și până la angoasa cu care se confruntă adolescenții în prezent. 

Sensibilitatea adolescenților de azi e mult diferită de a noastră, a celor căliți de asperitățile tranziției; crescuți într-o lume mult mai protejată și puțin turbulentă, adolescenții actuali descoperă la ieșirea din copilărie ferocitatea mascată a societății în care trebuie să se integreze.

Drogurile sunt un refugiu, dar și o boală a tinerei generații. O boală la propriu – Organizația Mondială a Sănătății a clasificat dependența de droguri drept boală cronică. Datele de la Agenția Națională Antidrog (ANA) arată că tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani constituie 40% din cei admiși la tratamentele pentru consum de droguri și 50% din urgențele medicale cauzate de consumul de droguri. Cele două decese de la festivalul SAGA din vara anului trecut sunt doar vârful de aisberg al flagelului. Pe lângă problema dependenței, o serie de alte boli sunt asociate consumului de droguri – incidența infecției cu HIV printre cei care consumă droguri injectabile este de 30%, a infecției cu hepatita C – 79%, printre cele mai mari din Europa. 

Ce soluție au găsit deputații români pentru a contracara fenomenul? Creșterea pedepselor! Legea votată de Parlamentul României, inițiată încă în 2019 de o deputată USR, Lavinia Cosma, majorează pedepsele pentru cultivarea, oferirea, vânzarea, deținerea sau orice alte operațiuni privind circulația drogurilor. O altă inițiativă a PNL intenționează să înăsprească pedepsele și pentru consumul propriu. Legiuitorii României sunt prinși într-o spirală a criminalizării și pedepsirii, fără a se întreba cât de eficientă e pedeapsa în astfel de cazuri. De menționat că propunerea cu înăsprirea pedepselor pentru consum vine în contextul în care deja consumul e puternic pedepsit –  în anul 2021, 35% din totalul celor condamnați au fost în baza articolului de lege (art. 4, Legea 143/2000) care incriminează consumul propriu, conform datelor ANA.

Bunul-simț și experiența altor state ne spun că e absurd să încerci să rezolvi problemele de sănătate publică trimițând bolnavii la pușcărie. Amenințarea cu o pedeapsă mai mare nu vindecă boala. Nici măcar nu ameliorează simptomele. Din contră. 

Majorarea pedepselor pentru trafic e o idee bună

Aici se cuvine să facem o distincție clară între consum sau deținere de droguri și trafic de droguri. Traficul e o chestiune ce trebuie aspru pedepsită – majorarea pedepselor e o idee bună. Problema legislației române însă e că nu oferă nici un criteriu de diferențiere între trafic și consum, așa cum se întâmplă în alte state, unde doar posesia unei cantități mai mari de un anumit gramaj e încadrată la trafic. 

Riscurile actualei legi

La cum e formulată legea actuală, cu un judecător grăbit, fără un avocat bun și cu un pic de ghinion, poți lejer să ajungi la închisoare, fiind încadrat la trafic pentru că asupra ta au fost găsite cinci grame de canabis. „Nu trebuie să dovedească anchetatorii că voiai să o vinzi. Simpla deținere a unui drog e considerată trafic dacă nu este pentru consumul tău propriu”, avertizează avocații. Varianta consumului în absența deținerii este pur teoretică.  Clarificarea acestui aspect legislativ – ce înseamnă consum sau deținere pentru uz personal – e un punct absolut crucial. Doar că în avântul lor izvorât din necunoaștere, legiuitorii se înghesuie, care mai de care, să crească pedepsele, fără a se complica să lămurească această chestiune spinoasă. Cei care fac legea sunt mai preocupați să-și semnalizeze propriile virtuți de neostoiți luptători împotriva drogurilor decât să rezolve problema. 

Din păcate, pedepsele mari nu doar că nu rezolvă problema – ele o adâncesc. Nu fac decât să îndepărteze consumatorii de serviciile medicale de care au nevoie, de teama de a nu se trezi cu un dosar penal. E o practică curentă ca în momentul în care se solicită intervenţia serviciului medical de urgenţă pentru o supradoză, poliţia să ajungă înaintea ambulanţei, mărturisește, pentru Libertatea, Costin Militaru, un medic român care studiază consumul de droguri. 

Ce e de făcut? În loc să reinventăm roata, ne putem uita la ce au făcut alții. 

Modelul portughez

La începutul anilor 2000, societatea portugheză se confrunta de mai bine de două decenii cu un consum masiv de droguri. Se estimează că 1% dintre portughezi erau consumatori de heroină. Decesele din cauza supradozei erau în creștere, la fel ca și infecțiile cu HIV.

Și totuși, în 2001, guvernul socialist a dezincriminat consumul și deținerea de droguri pentru consum propriu (nu și traficul, însă!) – heroină, cocaină, marijuana, LSD etc. Politicile punitive au fost înlocuite cu programe de sănătate publică, iar responsabil pentru problema consumului de droguri a devenit Ministerul Sănătății Publice, fără nici o imixtiune din partea Internelor sau a Justiției. Pedepsele pentru consum sunt administrative, nu penale. 

De la intrarea în vigoare a legii și până în 2015, numărul deceselor cauzate de supradoză s-a diminuat cu 80%, rata acestora fiind printre cele mai mici din UE (4,5 la un milion de locuitori, față de 19,2 media europeană). Numărul cazurilor de infecții cu HIV provocate prin injectări a scăzut de la 52% în 2000 la 7% în 2015. Numărul persoanelor înscrise voluntar în programe de tratament a crescut cu 60%.

Comparația dintre rezultatele Portugaliei și ale altor țări angajate în războiul împotriva drogurilor subliniază succesul indubitabil al acestuia. Model nu e unic – mai multe țări europene, cum e Spania, Olanda sau Cehia, au dezincriminat, de exemplu, consumul de canabis, unul dintre drogurile cele mai răspândite, inclusiv la noi. Succesul portughez este rezultatul unei schimbări uriașe de paradigmă: focusul politicilor publice a fost deplasat dinspre pedeapsă către prevenție. Adică fix pe dos decât face România. Statul român pare să aibă mai multă toleranță pentru pedofilie decât pentru consumatorii de droguri: 65% dintre infractorii condamnați pentru acte sexuale cu minori sunt liberi, primind pedeapsă cu suspendare, în timp ce suspendarea pedepsei se aplică la doar 50% dintre cei condamnați pentru droguri. 

Dar răul la noi a fost deja comis – legea a fost votată. Președintele Iohannis nu are altă soluție decât să o promoveze, după ce a trimis-o la reexaminare Parlamentului în 2020. În acest moment, ceea ce e imperativ necesar este un act de curaj și inteligență din partea unor deputați sau a unui partid pentru a iniția un nou proiect de lege care să rezolve câteva dintre problemele strigătoare la cer ale actualului cadru legislativ.

O clarificare absolut necesară

În primul rând, e necesară clarificarea distincției dintre consum și trafic, de exemplu, prin introducerea unor repere cantitative, pe modelul din  Spania, Portugalia sau Cehia. Asta ne va ajuta să nu îi pedepsim aidoma unor traficanți pe niște puști care se plimbă cu două grame de canabis prin oraș. Apoi, absolut crucial – dezincriminarea consumului, cel puțin pentru o parte dintre droguri, cum ar fi canabisul. Nu, nu e suficient să scădem pedepsele pentru consumul propriu – ideea unui dosar penal pentru un gram de iarbă este aberantă în sine și distruge vieți. 

Chiar dacă nu se finalizează cu pușcărie, un dosar penal compromite definitiv pentru multă vreme șansele de reușită și integrare în societate ale unui tânăr, care se trezește cu cazier penal la 18 ani, ratându-și astfel startul în viață. 

Finalmente, extrem de important – dezvoltarea unei rețele de servicii specializate medico-psiho-sociale, așa cum propun, de altfel, forurile internaționale, dar și Strategia Națională Anti-Drog. Mutarea focusului dinspre pedeapsă către prevenție este în momentul de față un deziderat scriptic în România, care, dacă nu e transpus în realitate, ne va costa scump, vom plăti cu viitorul tinerelor generații. 

În contextul în care în Parlament înghesuiala pentru a mări pedepsele e maximă, o astfel de lege ar fi un adevărat act de curaj. Dar nu numai – ar fi un semn de conectare a legiuitorului cu societatea și cu problemele ei. Să nu uităm, 2024 e un an electoral, iar cei care se plâng că tinerii nu ies la vot sau nu votează cu ei ar putea găsi, în sfârșit, un canal de comunicare cu o generație pe care membrii actualului Parlament sunt pregătiți să o sacrifice de dragul de a poza, ridicol și periculos, în vajnici luptători antidrog.

Urmărește-ne pe Google News