4 comentariiO abordare mai rară în presa românească, dar căreia cercetările interdisciplinare dintre știința politică, psihologie și comunicare îi alocă un spațiu aparte în mediul academic extern, este analiza trăsăturilor de personalitate ale liderului politic.
În general, liderii politici care s-au transformat în dictatori sau autocrați sunt analizați extrem de detaliat din perspectiva personalității lor, tocmai pentru că trăsăturile lor de personalitate explică cel mai bine deciziile controversate ale acelor lideri. Studiile arată că impactul personalității politicienilor asupra convingerilor și acțiunilor lor în domeniul politicii este unul puternic.
În cei aproape zece ani de mandat, Klaus Iohannis nu s-a dovedit a fi un dictator și nici un autocrat în sensul clasic al definiției. Din perspectivă largă, deciziile sale în politica externă sau în cea internă s-au încadrat în interiorul liniilor permise de statul de drept.
În schimb, comportamentul său public a stârnit multe sentimente umane în rândul românilor, de la nedumerire/contrariere, pentru că nu îi înțelegeau indiferența glacială, la indignare, din cauza absențelor sale îndelungate din spațiul public și chiar de revoltă, din cauza slăbiciunilor sale pentru lux.
Bilanțul politic slab pe care îl va lăsa ca moștenire Klaus Iohannis merită a fi explicat astfel și din perspectiva trăsăturilor sale umane. De ce, în acest interval îndelungat, Klaus Iohannis nu a dorit să aibă interacțiuni directe cu românii, de ce nu și-a manifestat empatia pentru problemele lor, de ce a absentat frecvent nemotivat din spațiul public, când inima civică a românilor bătea foarte puternic? De ce a refuzat să acorde interviuri libere de presă ca să intre în casele românilor într-un mod autentic? De ce nu a vorbit niciodată public despre slăbiciunile sale?
Odată cu ascensiunea liderilor populiști peste tot în lume, literatura de specialitate a dezvoltat conceptul de „dark politicians”, adică acei politicieni cu trăsături de personalitate întunecate. Există specialiști care fac conexiuni directe între politicienii cu personalitate întunecată și regresul democratic din țara respectivă.
Unul dintre cele mai cunoscute inventare, în psihologie, care măsoară părțile întunecate ale personalității umane este așa-numita „triadă întunecată”, iar ea identifică trei trăsături definitorii: narcisismul (comportamente care supralicitează egoul și autopromovarea bombastică), psihopatia (insensibilitate, absența remușcărilor, interacțiuni sociale agresive) și machiavelismul (comportament strategic caracterizat prin calcule la rece și preferință pentru atitudini viclene și intrigante). Puterea fără empatie poate naște monștri.
În doze moderate, comportamentul public al președintelui Klaus Iohannis indică faptul că toate cele trei trăsături întunecate îi conturează și lui personalitatea. Aroganța pe care a transmis-o în comunicarea publică, modul viclean de a-și doborî rivalii politici, folosind de multe ori serviciile secrete în obținerea victoriilor sale politice, lipsa de empatie față de oameni, aplecarea către consumul de lux (de la avioanele prezidențiale la vacanțele luxuriante sau pauzele de shopping în timpul delegațiilor externe), lipsa unei implicări reale în viața cetății, totala lipsă de remușcare pentru că nu și-a îndeplinit promisiunile electorale (cum este marele eșec al României educate) sunt indicatori psihologici ai triadei întunecate cu ajutorul cărora poate fi explicat bilanțul politic slab pe care îl va lăsa în urmă Klaus Iohannis. În aparițiile sale publice, Iohannis a preferat distanța dintre el și electorat, nu o comunicare sau conexiune strânsă și autentică.
Având capacități empatice limitate, președintele nostru nu a înțeles modelul de leadership american, care pune accent pe umilitatea de a-ți servi poporul în timpul exercitării funcției de șef al statului.
Tocmai pentru a contrabalansa trăsăturile umane pe care le amplifică puterea funcției, e de preferat ca la cârma statului să ajungă un lider politic cu reale capacități emoționale.
Sigur, la polul opus, există și figuri politice în România care folosesc în exces sentimentalismul pentru a câștiga voturile românilor. Nu întâmplător, foști actori sau buni performeri în show-uri TV câștigă ușor voturile oamenilor.
Aflându-ne însă în timpul unor campanii electorale, n-ar fi rău ca românii să învețe să evalueze figurile politice și din perspectiva profilului lor psihologic. Istoria ne arată că puterea ajunsă în mâna unui lider politic cu personalitate toxică poate, într-adevăr, să facă ravagii.