Când se discută despre audiențele programelor de televiziune, se vehiculează ratingurile pe trei segmente de populație: național, urban și comercial (18 – 49 de ani, urban). În ultimul an, marile televiziuni au adoptat și targetul național, cu vârste între 21 și 54 de ani. Aceste targeturi sunt vizate de companiile care investesc în publicitatea TV. Nu se discută absolut deloc despre audiențele TV din mediul rural. De parcă în sate n-ar exista televizoare, conexiune la internet, rețele de cablu TV și n-ar trăi oameni cu… sânge în vene, care muncesc, se educă și cumpără produse și.

Este adevărat, consumul de produse și servicii este mult mai mic decât la orașe, din cauza puterii de cumpărare scăzute și a mediei de vârstă înaintate, așa încât advertiserii nu iau în considerare acest segment pentru a-l „atinge” cu reclame. Această parte a României care consumă programe TV este, într-un fel, ignorată de statisticile TV.

Pro TV, cea mai urmărită televiziune în mediul rural

Am consultat sondajele de audiență TV, realizate de Kantar Media, pentru a face „puțină lumină” pe consumul de televiziune de la sate și orașele mici. În perioada 1 – 21 mai 2023, cea mai urmărită televiziune din mediul rural, în prime-time (orele 19:00 – 24:00), a fost Pro TV, cu o medie de 563.000 de telespectatori pe minut. Adică, în fiecare minut din intervalul amintit, peste jumătate de milion de persoane au urmărit programele Pro TV (consumul pe telecomandă). 

Notă explicativă: În măsurătorile Kantar Media, mediul rural este definit prin localitățile cu mai puțin de 30.000 de locuitori. Eșantionul reprezentativ este de 1.272 de persoane (456 de gospodării) pentru un univers de 8,06 milioane de persoane. Un rol important care influențează ratingurile televiziunilor în mediul rural îl joacă distribuția pe cablu TV.

Un sfert din audiența Pro TV la sate (25,2%) este reprezentată de persoane cu vârste de peste 65 de ani. De asemenea, 66,2% din totalul audienței sunt telespectatori cu vârste de peste 45 de ani. Tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani sunt în proporție de 5,6%.

Programele Antena 1 din prime-time au fost urmărite, în medie, de 408.000 de telespectatori pe minut la nivel rural. Cea mai numeroasă grupă de vârstă este formată din persoane între 45 și 54 de ani: 24%. Tinerii între 18 și 24 de ani dețin o pondere de doar 3,2% din audiența Antena 1 (consum pe telecomandă). 

Cea de-a treia televiziune cea mai urmărită în mediul rural a fost Kanal D, cu o medie de 322.000 de telespectatori pe minut. Cei mai numeroși consumatori ai programelor Kanal D sunt persoanele cu vârste de peste 65 de ani (28,6%).

Surpriză: o televiziune cu programe pentru publicul feminin, peste Antena 3

Aceste trei mari televiziuni controlează și audiențele la nivel național și urban. Ierarhia următoarelor locuri se schimbă în mediul rural, cu mențiunea că televiziunile de știri nu mai sunt în preferințele sătenilor comparativ cu interesul orășenilor

  • România TV – 131.000 de telespectatori pe minut. 60,6% din această audiență este formată din persoane de peste 60 de ani.
  • Happy Channel – 96.000 de telespectatori pe minut;
  • Antena 3 CNN – 83.000 de telespectatori pe minut;
  • DigiSport 1 – 81.000 de telespectatori pe minut;
  • Film Cafe – 71.000 de telespectatori pe minut.

Se constată că televiziunea Happy Channel, cu programe orientate către publicul feminin, are o audiență mai mare decât Antena 3 CNN. În schimb, atât în mediul urban, cât și pe totalul național, Happy Channel, deținută de grupul familiei Dan Voiculescu, se află în spatele televiziunii de știri controlate de aceeași entitate. 

Televiziunea publică TVR 1, în ciuda unei bune acoperiri în rural, a avut o medie de 43.000 de telespectatori pe minut, în prime-time, ocupând locul 12 în topul audienței rurale dintr-un total de 79 de televiziuni. 61,3% din audiența TVR 1 este reprezentată de persoane de peste 65 de ani. Televiziunea de filme și seriale Pro Cinema s-a situat peste TVR 1, cu o medie de 66.000 de telespectatori pe minut.  

Digi 24 și Realitatea nu prind la sate

Televiziunile Realitatea Plus și Digi 24, care luptă în top 10 la nivel urban și național, nu prea sunt „gustate” la sate. Realitatea Plus a avut o medie de 40.000 de telespectatori pe minut (locul 15), în timp ce Digi 24 a înregistrat o medie de 28.000 de persoane pe minut (locul 19), sub televiziunea generalistă ETNO TV (32.000). Televiziunea de știri B1 TV a ocupat locul 29 cu o medie de doar 12.000 de telespectatori pe minut. 

Din cele 79 de televiziuni monitorizate, 46 au avut ratinguri sub 10.000 de telespectatori pe minut. 

În mediul rural, consumul de divertisment și filme este mai accentuat față de cel de știri, drept dovadă că televiziuni precum Film Cafe și Pro Cinema au ratinguri mai mari decât Realitatea Plus, Digi 24 și B1 TV. 

Foto ilustrativ: Shutterstockcom    

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News