Dar care sunt audiențele marilor televiziuni în regiunile istorice ale României? Care sunt televiziunile cele mai urmărite (pe telecomandă) de moldoveni, dobrogeni sau transilvăneni? Care sunt programele cu cele mai mari audiențe în Banat sau Oltenia?

Dacă la nivel național, ierarhia televiziunilor se menține aceeași, lună de lună, de aproape 10 ani – Pro TV, Antena 1, Kanal D, România TV și Antena 3 CNN – în regiunile istorice, sondajele Kantar Media arată un consum diferit de televiziune liniară (pe telecomandă). Adică, televiziunile din top 5 își schimbă locurile de la o regiune la alta. Altfel spus, ce butonează pe telecomandă bănățenii nu se potrivește cu preferințele muntenilor. 

Să luăm „pas cu pas” (rating cu rating) regiunile istorice ale României!

MUNTENIA (universul studiat: 3.756.000 de indivizi)

În perioada 1 octombrie – 7 noiembrie 2023, Pro TV a fost cea mai urmărită televiziune în această regiune (fără București), având o medie de 189.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform Kantar Media. Exprimat în procente, ratingul Pro TV a fost de 5%, adică 5% din populația Munteniei s-a uitat la Pro TV, în fiecare minut al unei zile din perioada analizată.

Topul 5 al celor mai urmărite televiziuni în această regiune este același cu cel național: Pro TV, Antena 1 (146.000 telespectatori/minut), Kanal D (138.000), România TV (68.000) și Antena 3 CNN (49.000).

Digi24 a avut o medie de 17.000 de persoane pe minut (ocupând locul 10 în top), în timp ce televiziunea publică TVR 1 a fost vizionată de 10.000 de munteni (locul 13). Ambele televiziuni au fost depășite de Antena Stars, Happy Channel și DigiSport 1.

Cel mai urmărit program de munteni a fost un episod din serialul Las Fierbinți („Aerul și fraierul”) la Pro TV: 591.000 de telespectatori pe minut.  

OLTENIA (universul studiat: 1.760.000 de indivizi)

Aceeași ierarhie se păstrează și la oltenii, Pro TV a fost pe primul loc cu o medie de 68.000 de telespectatori pe minut (3,9% rating), dar există o excepție: televiziunea Kanal D, cu un rating de 52.000 de persoane pe minut, a fost peste Antena 1 (49.000) în perioada analizată. 

România TV a avut un rating competitiv pentru publicul oltean (37.000 de telespectatori pe minut). În schimb, celelalte televiziuni de știri au avut ratinguri scăzute, în ciuda războiului din Israel:

Antena 3 CNN – 16.000 telespectatori / minut

Digi24 – 10.000 telespectatori / minut

Realitatea Plus – 7.000

B1 TV – 2.000

Televiziunea publică TVR 1 a avut o medie de doar 4.000 de persoane pe minut (toată ziua), ocupând locul 18 în topul audienței… oltenești.

Programul TV cu cea mai mare audiență în Oltenia a fost un episod din serialul „Las Fierbinți” (Trei neveste): 238.000 de telespectatori pe minut. 

BANAT (universul studiat: 997.000 de indivizi)

„Legea” în sondajele TV din Banat este făcută de aceleași cinci televiziuni, numai că Antena 3 CNN a fost în fața rivalei România TV, în perioada analizată. Probabil că bănățenii au preferat să-și ia informațiile despre războiul din Israel de la Antena 3 CNN, care a avut o medie de 9.000 de persoane față de 7.000 la România TV. Oricum, bănățenii nu preferă televiziunile de știri, audiențele fiind foarte reduse:

Digi 24: 2.000 telespectatori pe minut

Realitatea Plus: 1.000 telespectatori pe minut

B1 TV: 1.000 telespectatori pe minut. 

TVR 1 ocupă locul 9 în acest top regional cu o medie de 3.000 de bănățeni pe minut (toată ziua). Este o poziție meritorie dacă ne gândim că are o audiență puțin mai mare decât Digi24 și Realitatea Plus. 

Programul cu cea mai mare audiență în Banat a fost ediția Știrile Pro TV din 10 octombrie: 87.000 telespectatori pe minut, conform măsurătorilor Kantar Media. 

CRIȘANA (universul studiat: 813.000 de indivizi). Surprizele din audiențe

În această regiune, consumul TV este total diferit față de zonele istorice din sud. Kanal D a fost cea mai urmărită televiziune cu o medie de 28.000 de persoane pe minut, locul secund fiind ocupat de Pro TV (26.000). Dar marea surpriză este Antena 3 CNN care, în intervalul 1 octombrie – 7 noiembrie, a avut doar 3.000 de telespectatori pe minut, ocupând locul 10 în topul audienței regionale. Nu-i mai puțin adevărat că și celelalte televiziuni de știri n-au performat în această zonă:

România TV: 7.000 telespectatori/minut

Digi24: 5.000 telespectatori/minut

Realitatea Plus: 2.000 telespectatori/minut. 

TVR 1 a realizat o audiență medie de 1.000 de telespectatori pe minut (locul 16 în topul Crișanei). 

Cel mai urmărit program în perioada 1 octombrie – 7 noiembrie: Casa iubirii (Kanal D), partea a III-a: 85.000 de telespectatori pe minut. 

TRANSILVANIA (universul studiat: 3.996.000 de indivizi)

În Transilvania, Pro TV a fost lider detașat în perioada 1 octombrie – 7 noiembrie 2023, cu un rating mediu de 138.000 de telespectatori pe minut, față de Antena 1 cu o medie de 94.000 de persoane pe minut. Antena 3 (53.000) și România TV (52.000) și-au disputat locurile 4-5 în topul transilvănean, după Kanal D (83.000). O poziție bună a avut televiziunea DigiSport 1 cu o medie de 23.000 de transilvăneni pe minut. 

Digi24 a ocupat abia locul 11, cu o medie de 16.000 de persoane în timp ce TVR 1 a interesat 9.000 de persoane (locul 13).

Programul cu cel mai mare rating: Știrile Pro TV 19, din 7 octombrie: 356.000 de telespectatori pe minut.  

MOLDOVA (universul studiat: 3.313.000 de indivizi)

Și în această regiune, Pro TV a fost lider detașat cu o medie de 147.000 de persoane pe minut față de Antena 1 (99.000). România TV (30.000) și Antena 3 CNN (28.000) și-au disputat publicul amator de Ciutacu și Gâdea, mult în fața concurenței: Digi24 (10.000 telespectatori pe minut) și Realitatea Plus (9.000). TVR 1 a avut 9.000 de moldoveni pe minut în intervalul analizat.

Programul cel mai urmărit de moldoveni: Inspectorul Pro – Știri Pro TV 19: 492.000 telespectatori pe minut. 

DOBROGEA (universul studiat: 768.000)

Telespectatorii din această regiune au preferat Antena 1 (32.000 telespectatori pe minut), Kanal D (30.000), Pro TV (26.000) și… (surpriză!) Realitatea Plus (10.000). Probabil, materialele jurnalistice despre exploatarea stufului în Delta Dunării au mai ridicat audiența televiziunii în zonă. Altfel, televiziunile de știri au avut ratinguri scăzute: 

România TV: 5.000 telespectatori pe minut (locul 7)

Antena 3 CNN: 4.000 telespectatori pe minut (locul 8)

Digi24: 2.000 telespectatori pe minut (locul 12). 

TVR 1 a avut o medie de 1.000 de dobrogeni pe minut (locul 15).

Cel mai urmărit program de dobrogeni a fost un episod din „Las Fierbinți” (Aerul și fraierul): 119.000 telespectatori pe minut.  

BUCUREȘTI (universul studiat: 1.889.000 indivizi)

Bucureștenii au urmărit Pro TV, Antena 1 și Kanal D și au fost mai numeroși la  Antena 3 CNN (25.000) decât la România TV (23.000). În fapt, Pro TV și Antena 1 au făcut legea în Capitală, cu ratinguri de 67.000, respectiv 45.000 de telespectatori pe minut. DigiSport 1 a ocupat locul 6 cu o medie de 15.000 de telespectatori pe minut, peste Digi24 (13.000). Televiziunea publică TVR 1 a avut o medie de 5.000 de bucureșteni pe minut (toată ziua) în intervalul analizat.

Cel mai urmărit program de bucureșteni a fost un episod din serialul „Las Fierbinți” (Elixirul) cu o medie de 214.000 telespectatori pe minut.  

Câteva concluzii:

* Televiziunile de divertisment și filme Pro TV, Antena 1 și Kanal D se află în lista primelor opțiuni ale telespectatorilor din fiecare regiune istorică. În decursul anilor, și-au format un grup de telespectatori captivi pe telecomandă. 

* Televiziunile de știri înregistrează ratinguri reduse în fiecare regiune, o dovadă că publicul se îndreaptă către online. Totuși, România TV și Antena 3 CNN construiesc agenda știrilor în fiecare zonă. 

* Televiziunile Happy Channel (public feminin) și Antena Stars (tabloid), deținute de Intact Media Group (familia Dan Voiculescu), sunt prezent în opțiunile telespectatorilor din fiecare regiune. 

* TVR 1, principala televiziune a Societății de Televiziune, are o audiență mică spre foarte mică în toate regiunile istorice. Celelalte televiziuni ale SRTV nici nu contează în sondajele de audiență. 

* DigiSport 1 este cea mai urmărită televiziune de sport în fiecare zonă.

* Serialul „Las Fierbinți” are succes de audiență în Dobrogea, București, Muntenia și Oltenia.   

* Film Cafe, Pro Cinema și AMC sunt singurele televiziuni de filme care apar în topul 15 audiență în regiunile analizate.

Concluzia finală: consumul TV scade încet, dar televiziunea nu va muri prea curând – cum îi cântă unii prohodul. 

Foto: captură PRO TV/Las fierbinți

Urmărește-ne pe Google News