ComenteazăAscult la Radio România Cultural un interviu cu un coordonator al unei colecții de carte la o importantă editură românească. Interlocutorul, cu o voce crispată (cine nu este speriat în aceste zile?), vorbește despre cât de important este acest timp de izolare pentru lectură, pentru proiectele editoriale, pentru scriitorii care lucrează, să nu irosim aceste zile! – este îndemnul său. Reporterul, ce să facă?, îi dă dreptate (tot cu o voce crispată): oamenii să citească, scriitorii să scrie, este un timp benefic pentru creație… Interviul are un mesaj încurajator, optimist, dar artificial, rupt de realitate. (Optimismul e bun, dar să fie autentic.)
Am mai văzut pe Facebook tot felul de îndemnuri la lectură, mai ales că ofertele digitale promit discounturi. Sunt îndemnuri respectabile, dar mă tem că nu au niciun impact. Mă îndoiesc că românii au început să citească mai mult în această perioadă de distanțare socială.
În vremurile fără pandemie, consumul anual de carte în România era de vreo 4 euro per capita, cel mai mic din Uniunea Europeană. Trebuie făcut un studiu acum să vedem dacă acest prag a fost depășit. Dar cine are gândul să facă studii tocmai pe consumul de carte? (Nu s-au făcut studii nici în vremurile normale.) Și la ce ne-ar folosi? Un studiu (pe bune, nu măsluit) cu rezultate favorabile ar scoate din depresie editorii, scriitorii, traducătorii, librarii și lucrătorii din tipografii? Ministerul Culturii ar fi sensibil la o creștere a consumului de carte? Ar aplauda marii noștri lideri de opinie această „depășire”? Ar face televiziunile noastre vreo știre în prime-time?
În fapt, realitatea este mult mai dură pentru cartea din România. Merită să ne întrebăm câte edituri, tipografii și librării vor mai exista după ce va trece pandemia. Vor falimenta jumătate din marile edituri? Vor rămâne măcar 50 de librării din cele 200 care erau înainte de pandemie în România? Ce măsuri va lua Ministerul Culturii pentru a readuce la viață acest sector? Sau ce măsuri pregătește în prezent pentru salvarea industriei editoriale?
Consumul de carte digitală este un moft în România (sub 200.000 de euro pe an sunt vânzările de carte electronică). Deci, să nu contăm pe vânzările digitale în salvarea editurilor.
Merită să ne gândim la meseriașii din această industrie creativă care vor rămâne pe drumuri. Să nu le plângem de milă, dar să fim realiști: cartea este la marginea societății românești. Se știe de ce a ajuns acolo. Pentru că Educația în România a fost împinsă la periferie, în ultimii 30 de ani. Iar pandemia asta nu poate ține locul unor politici bune în Educație.
Să nu ne amăgim cu gândul că publicul pasionat va sări în ajutorul cărții. Să nu ne amăgim cu îmbulzelile de altădată de la târgurile de carte. Și nici cu îndemnurile președintelui Klaus Iohannis dintr-o ciudată campanie de încurajare a lecturii care, ce coincidență!, s-a suprapus cu campania pentru alegerile prezidențiale de anul trecut. Să citim cifrele!
Sunt vreo 200.000 de români care sunt consumatori de carte, adică își cumpără lunar cărți (beletristică, pentru copii, educaționale, științifice, etc). Mai există un public așa-numit „mass-market”, estimat la 2 milioane de persoane, care citește ocazional.
Pandemia nu va conduce la creșterea acestor cifre. Cine a citit înainte, citește și acum. Cine n-a citit, să fie sănătos la izolare. Pentru că nu este o vreme bună de citit. Cum să citești în tihnă când sunt atâtea spaime în jur? (Bine că nu sunt bombardamente și raiduri aeriene!) Cum să-ți priască lectura când știi că mai ai 150 de lei pe card și trebuie să-ți cauți de muncă, poate la o firmă de curierat, poate la un supermarket?
Cum să citești netulburat când nu știi ce să dai mâine de mâncare copilului? (Nu câinelui, copilului!) De ce să dai banii pe cărți acum, dacă mâine te trezești concediat?
Banii rezervați cărților au dispărut, s-au speriat înaintea banilor de „zile negre”. Cartea nici nu există pe lista de urgențe ale românilor.
Lectura în vremuri de pandemie este o preocupare pentru oamenii sătui, fără grija zilei de mâine. Adică, dacă ai pe tata și pe mama patroni de farmacie, poți să stai liniștit la gura sobei și să citești. Dacă îți intră pensia de 5.000 de lei în cont, da, poți să citești liniștit despre cele „trei surori” ale lui Cehov care n-au reușit să plece la Moscova. Dacă leafa de bugetar ajunge intactă, atunci merge să mai întorci o pagină, două, trei… Dar câte milioane de români își permit să citească netulburați cărți, să-și petreacă armonios timpul de calitate, conform îndemnurilor, reclamelor și altor mesaje fandosite?
Cititul ăsta, promovat cu o voioasă idioțenie în panică și incertitudini, ascunde, în fapt, o ipocrizie, un refuz al realității, o alienare. Oamenii nu mai au nevoie acum de povești. Povestea (coronavirusului) se scrie cu noi, personajele principale, în fiecare zi. O poveste care va fi lecturată de viitorii cititori, mulți dintre ei nici nu s-au născut, cu siguranță.