Trebuie să iau cartofi. (Pune-ți masca!) Cinci kile. (Zece, ca să nu mai bați drumul încă o dată!) Trag căruțul. (E vechi, dar ține zece kile.) Ies din bloc, traversez parcarea, voi ajunge în stradă, voi traversa intersecția, voi merge o sută de metri până în piață, la omul meu cu cartofii. (Ești norocos. Alții n-au bani de cartofi.) Plouă, ninge, el este la tarabă, are cartofi albi, mari, frumoși. (Poate i-a scumpit, să fii pregătit.)
Bloc – parcare – stradă – intersecție – piață. Dus-întors, de un an de zile. (Drumul tău, poți să-l străbați cu masca trasă pe ochi.) Nicio surpriză. (Oameni cu mască.) Nicio noutate. (Noutățile sunt în presă.) Nimic de povestit. (Doar vremea se schimbă.) Am obosit. (Bine că n-ai apucat Gulagul!) Singurul meu drum. (Schimbă-l!) 350 de kilometri până în orașul în care am fost invitat să văd un spectacol de teatru. (Minunat!) Actorul m-a invitat, o piesă cu un singur personaj… (Ce frumoasă invitație!) Un spectacol scris de regizor, dar inspirat și dintr-un text de-al meu. (Ești mare!) Nu e numai textul meu, sunt și altele texte care l-au inspirat pe autor. Mi-a pomenit numele în caietul-program. (Bravo, ești modest!) Spectacol de-o oră și douăzeci de minute. (Muncă grea pentru actor, să țină sala atât timp.) Totuși, 350 de kilometri! (Alții au mers până la capătul lumii.) Atâta drum pentru un spectacol, pentru un actor, pentru o oră și… (Altădată, ai fi zburat!) Dacă se amână spectacolul în timp ce străbat 350 de kilometri? Dacă bagă orașul în carantină? Dacă o să cadă o stâncă pe șosea și circulația va fi blocată? Asta aud în fiecare zi la România Actualități: drumuri blocate de stânci, de copaci, de accidente! (Du-te cu trenul!) Dacă se defectează locomotiva și trenul face zece ore? (Du-te!)
Bloc – parcare – stradă – intersecție – piață, dus – întors. (Drumul unui om blocat.) E drumul meu. (Nu duce nicăieri.) Singurul drum care mi-a rămas în viața asta. (Cartofii sunt mai importanți decât spectacolul?) Cartofii îmi țin de foame, spectacolul îmi face foame. (Vezi un alt oraș, cunoști oameni noi, cu măști!) Mi-e teamă. Nu că aș lua COVID. Nu mai sunt dispus să pierd două zile din viața mea. (Dăruiește două zile actorului care te-a invitat! Fii generos!) Am ajuns la o vârstă la care îmi număr zilele cu atenție, sunt zgârcit, îmi conserv timpul, instinctul de conservare, instinctul de supraviețuire! (Bagă-ți zilele în borcanul cu murături!) Nu e vremea de spectacole, de bătut alte drumuri, de cunoaștere, de aventuri! (Pandemia ți-a tăiat aripile.) Actorul o să-mi trimită spectacolul pe online. (O conservă. Știi și tu că teatrul se trăiește în sală, contactul emoțional cu publicul.) Nu mai vreau contact! (Și dacă la teatru se dau cartofi fiecărui spectator, cinci kile la promoție?) Vreau cartofi de la omul meu din piață! (Lumea e plină de cartofi, încă n-a venit foametea.)
Dorința asta mi-a fost distrusă, amputată: nu mai vreau alt drum, decât drumul la piață! (Nu ți-e dor întunericul sălii? De emoția ridicării cortinei, când te întrebi înfrigurat: cum începe?, cine apare?, care-i prima replică, dar a doua?, nu ești curios să auzi replicile inspirate din textul tău? Poftim, ca să-ți lustruiesc orgoliul de creator! Nu ți-e dor să aplauzi? Vrei să trăiești? Sau vrei să te îngropi, pentru încă un an de pandemie, mergând numai pe drumul tău, cu panarama asta de căruț care ține, nu cinci, ci zece kile de cartofi? Ce-o să povestești prietenilor la sfârșit, că ai plimbat căruțul plin cu cartofi! Pe un singur drum? Atât de puțin? Sunt oameni pe lumea asta care bat aceleași drumuri, în fiecare zi, ca să salveze vieți, ca să dăruiască! Iar tu? Tu și cartofii tăi egoiști…)
Mă opresc la semafor. Traversez pe verde. (Vezi că ai uitat căruțul pe bordură! Căruțul! Du-te înapoi, ai uitat căruțul, căruțul pentru cartofi!) Să-l ia dracu! Poți să verifici la ce oră am primul tren?