Relația noastră culturală cu orașul în care locuim trebuie educată din timp, numai că oamenii își fac din „obicei” o a doua natură, așa că iau decorul lor urban ca pe un soi de dat inevitabil. Prin urbanizarea legată de industrializarea forțată, regimul comunist i-a făcut pe cei mai mulți români să renunțe la habitatul lor tradițional (bazat pe mica proprietate individuală) și să considere că e viața în proletarele cartiere-dormitor e cumva inevitabilă. 

Oriunde ne-am deplasa în România, această moștenire cenușie și lipsită de personalitate ne zgârie retina, cu atât mai mult cu cât – în ciuda „împachetării termice” și a recentelor fațade policrome – blocurile făcute în anii socialismului au îmbătrânit urât. 

Căderea comunismului a dus printre altele la adoptarea faimoasei Legi 112 – prin care am dobândit una dintre cele mai înalte rate de proprietate imobiliară din lume -, dar și la generalizarea visului de a locui într-o casă „omenească”, prevăzută cu un petic de grădină. 

Noua elită s-a „gentrificat”, prin refugiul la marginea verde a localităților, în condominii de lux cu barieră, paznic și camere video, dar și „omul obișnuit” s-a străduit să scape din infernul vieții aglutinate de la bloc, fie prin achiziția de căsuțe modeste, cu buget mic, fie construindu-și așa ceva în regie proprie (cu un buget și mai mic). Putem spune că „propria casă” a redevenit nu doar un simbol al statutului social, ci și pseudonimul preferat al libertății personale. 

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

De ce este casa individuală visul legitim al omului liber? Pentru că-ți reflectă gusturile și starea materială, te protejează de intemperii prin confortul complex al vieții moderne și îți dă voie să respiri aer curat, la umbra unor flori și copaci de care te bucuri zilnic, împreună cu familia imediată. 

Din păcate, acest ideal mic-burghez a fost limitat în România postcomunistă nu doar de lipsa relativă a banilor (nu oricine poate obține credit bancar ipotecar), ci și de febra capitalistă a „dezvoltatorilor” (alintați cu formula: „rechini imobiliari”) care n-au precupețit nicio mită sau abuz cu avocatul de mână pentru a betona tot ce ating: pentru acești actori economici, „spațiul verde” (fie natural, fie construit, ca parcuri urbane) reprezintă doar o piedică enervantă în calea maximizării profitului. 

Oriunde zărește un hectar de clorofilă, „dezvoltatorul” imaginează pe dată un balet mecanic de excavatoare și macarale menit să-l distrugă. 

De fapt, reproducem defazat ce a trăit Occidentul din anii 30 până spre anii 80: am reluat filosofia constructivă „brutalistă”, fără să ne pese de cea strict contemporană care – cu excepția Asiei și a petro-monarhiilor din Golful Persic – a renunțat la obsesia înălțimii și înverzește clădirile (de pe terase până la pereții exteriori). 

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Mai ales la București avem nevoie de echilibru între abordarea maximalistă a primarului general și insensibilitatea ecologică a majorității dezvoltatorilor. Eu unul consider că grija dlui Nicușor Dan față de vechiul București ne ajută să înțelegem că venim totuși de undeva, nu de nicăieri. 

Protecția patrimoniului rămâne prioritatea tuturor edililor europeni și exprimă cel mai bine identitățile naționale, cu folos pentru localnici și spre bucuria turiștilor. 

Trebuie să insistăm pe separația dintre edificiile de birouri și spațiile urbane verzi, cu case la dimensiune umană. 

Numai sistemele totalitare au obsesia de a „supune” natura sub tăvălugul pretins-demiurgic al Omului Nou. În democrații, avem șansa de a găsi formula optimă, în care locuirea face parte dintr-o natură discret stilizată, exprimând astfel ameliorarea vieții comunitare. 

Au și dezvoltatorii ceva dreptate: ar fi bine ca, în următoarele decenii, blocurile comuniste să fie abandonate și demolate, deci e nevoie să construim mult. Ce ne dorim e să construim mult și bine, pe baza unei legislații urbanistice care-i obligă pe constructori să asigure pentru fiecare proiect un spațiu verde mai amplu. 

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Citim zilnic știri despre ambiția autohtonă a unor „orașe inteligente”. Pentru ca formula să aibă acoperire, e nevoie de un dialog sistematic între edili și dezvoltatori, nu de fente ilegale, acuzații reciproce și surditate bățoasă, plimbată prin tribunale. Tot ce le cerem celor îmbogățiți din investiții imobiliare e să aibă generozitatea de a le propune clienților un habitat în care le-ar face și lor plăcere să trăiască. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Paradoxal   •   14.09.2023, 13:29

E sărăcie și foame mare printre dezvoltatori, care vor să se îmbogățească rapid, dar si pentru proprietari, care vor “ieftin și bun”. Dar opinia nu suflă o vorbă despre lipsa infrastructurii, care limitează drastic dezvoltarea urbanistică sănătoasă.

julian.doe   •   25.07.2023, 10:50

Faptul ca se construieste asa mult, ca suprafetele verzi sunt invadate de betoane arata ca exista cerere pt oferta dezvoltatorilor, asa cum e ea; daca se platesc sume de la 50 000E in sus pt un apartament in zonele acelea inseamna ca cererea e f mare, cumparatorii au bani, si atunci de ce ar fi interesati dezvoltatorii sa amelioreze ceva? Se actioneaza dupa principiile economiei de piata: cerere si oferta

Vrajitoarea   •   25.07.2023, 08:54

Cum a rămas cu legea urbanismului?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI