S-a aflat și secretul cunoscut de toată lumea: mofturile acestui profesoraș care preda lucrul mecanic la un liceu de provincie au fost satisfăcute prin siluirea bugetului la cote inimaginabile. Palat pentru la pensioară, călătorii cu avioane demne de dictatorii din Africa subsahariană, totul pentru răsfățul acestui mălai-mare cu vocabular de treizeci de cuvinte, cu tot cu atenție, îngrijorare, pe-se-de și „peroadă”.

Statul român s-a pus în poziția de drepți și a executat. Nimeni nu l-a tras de mânecă pe Iohannis: cumetre, țara asta nu e moșia matale. Nimeni. Despre caracterul celor ajunși pe orbita puterii, deocamdată atât. E nul.

Cu o capacitate cu adevărat remarcabilă de a rămâne profund indiferent la societatea pe care trebuia să o reprezinte, Iohannis a continuat să sfideze. S-a dedulcit la golf, la schi, la lucrat tricepsul, la lux și la relaxare. Soțul doamnei Carmen de la Sibiu a zis din gură (greu, că leagă două vorbe ca un repetent de clasa a II-a) că face România Educată. După ce a zis că o face și pe aia Normală.

A făcut România educată și normală de a rămas România drăguța proastă cu crăci și normalitate n-a văzut picătură în ultimii zece ani. Totul, desigur, în corul lingăilor din politică (deși e mult spus) și media (deși e mult spus).

Acest faraon costisitor care a ratat tot ce putea rata, un politician mult sub nivelul lui Emil Constantinescu, a fost o calamitate pentru România. O calamitate imposibilă dacă nu era înconjurat de spinări făcute salcie și de generali de carton.

Nesimțirea lui Iohannis a fost și este încă foarte scumpă. Doar nu credeați că disprețul nu se plătește. Românii, fiindcă au fost proști făcuți grămadă când l-au ales pe acest păun împăiat în viu, n-au decât să plătească acum.

Pe lângă Iohannis, Băsescu, un turnător la Securitate și înger protector al penalei doamne Udrea, frate al fratelui său, înconjurat de o clică pusă pe rapt și de un cor de lichele cu limbile făcute elice de avion, a fost o binecuvântare pentru țară. Cei zece ani cu Băsescu par o belle epoque de decență.

Și primele opțiuni să îi ia locul lui Iohannis sunt chiar cei care au făcut pârtie către palatul împăratului: alde Ciucă și Ciolacu. O plăcere să trăiești în România, mamă, mamă, de ce nu m-ai născut măcar în Botswana?!

Și parcă e vorba doar de milioanele de euro băgate în tronul împăratului gol. E vorba de deceniul pierdut și de deceniile care urmează în care vom culege ce am semănat sub Iohannis: nimic, dar cu moft, nimic, dar cu moț. 

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News