Cât a crescut indicele nesimțirii marilor companii în pandemie și război

Știți despre ce vorbesc. La precedenta criză economică, de acum 12 ani, nu doar că ne pierdeam joburi, se micșorau salarii, dispăreau drepturi, dar unii își mai luau și niște comisioane abuzive, un soi de impozit pe lipsa de informare și sărăcie. Cel mai spectaculos exemplu a fost de departe cel al băncilor din România, care, când au văzut ce urgie vine la orizont, au taxat suplimentar în forme ilegale clienți împrumutați – chestiune dovedită de sute de procese câștigate mai târziu de clienți.

Crizele COVID-19 și cea provocată de războiul declanșat de Rusia sunt prezentate în culori mult mai negre decât criza din 2010. Scara e mult mai mare, inflația e fioroasă, gradul de distrugere a joburilor provocate de prețurile la energie se poate dovedi catastrofal. Însă, evident, sunt unii care întorc banii cu lopata în aceste zile. Și mai țin și lecții de morală. 

Curieratul, săracul

Cine a prosperat, în timp ce milioane se aflau închise în casă? Firmele de curierat, clar. Cine dă lecții acum statului, cum că trebuie aia și aia din investiții publice? Șefii din curierat. O intervenție a CEO-ului Fan Courier, Adrian Mihai, mi-a atras atenția. Se plângea că le pleacă angajații: „Oamenii noștri pleacă din țară și ne spun: Voi, antreprenorii români, nu ne dați aceleași salarii pe care le primim în afară și mergem acolo”. Cine e vinovatul? Statul, spune Mihai, că nu a făcut infrastructură bună, ca să poată el plăti oamenii mai bine. 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Răspunsul poate intra în alcătuirea unui indice al nesimțirii. Pentru că ai o companie prosperă, după cifrele oficiale profitul duduie, și tot tu te plângi că n-ai de unde mări salariile. Statul lucrează cu taxe, taxele pe afaceri sunt mici în România, deci îți rămân bani destui și pentru salarii.

De câte ori te întrebi unde-s banii pe autostrăzi ar fi cinstit să-ți răspunzi: băi, avem noi infrastructură proastă, dar și mie îmi rămâne maldăr de bani după fiecare operațiune. 

Aș zice, deci, că statul român este foarte bun cu Adrian Mihai și nasol cu angajații lui Adrian Mihai, pentru că nu le dă o pârghie serioasă de negociere. Și pentru că munca e taxată fioros, dar profiturile nu.

Companiile de energie

Dar asta e o glumă în comparație cu ce s-a întâmplat și se întâmplă în domeniul energiei. Sigur, înțelegem cu toții, crizele internaționale au scumpit energia de toate felurile. Nu prea am înțeles de ce ne-om fi aruncat ca nebunii pe piața liberă de energie fix când lumea sărăcea de la COVID – rămâne o decizie istoric de proastă a guvernării PNL. Însă stresul mic, ăla de la firul ierbii este enorm. Firmele de distribuție de electricitate au făcut tot posibilul să facă tranziția și mai neclară. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Oameni puși să intre pe piața contractelor libere, apoi oameni puși să stea pe la cozi imense doar ca să se lămurească ce au de făcut. Joaca de-a „estimările”, facturi care vin fără să știi ce plătești de fapt, probleme de infrastructură clare care se rezolvă doar dacă faci 300 de reclamații. Iar ANRE n-a fost decât un complice al acestei piețe sălbatice. Guvernul trebuia să desființeze rapid acea cloacă de rentieri și să preia controlul prin ministerul de resort. Măcar să tragem direct politicieni și partide la răspundere.

Protecția consumatorului, praf

De ani ANPC, instituția care apără consumatorii, face vals mediatic. Mai trimite câte un comunicat că a amendat o mare companie cu o sumă ridicolă – asta se întâmplă în cazuri fericite. Presa, în bună parte, e și mai penibil subordonată publicității – dacă este prins vreun lanț mare de retaileri sau vreun mare producător cu nereguli, nici nu dau numele vinovaților. Trebuie să întorci netul cu susul în jos ca să afli clar. 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Horia Constantinescu, revenit șef la ANPC și mare amator de show televizat ieftin, ne anunța triumfal la începutul anului că a amendat cu 750.000 de lei Mega Image, Penny, Profi, Cora, Auchan, Carrefour și Lidl. Neregulile sunt grave, dar nu sunt detaliate. Aflăm că sunt prețuri puse aiurea, mărfuri neverificate etc., dar nu ni se spune clar ce și cum. Amenda pare mare, dar e ridicolă în comparație cu ce profit au astfel de magazine. Iată un truc de imagine folosit până la absurd: te plângi că e foarte grav și apoi dai niște date generale despre ce bine ai luptat cu supermarketurile.

Marii retaileri

Dintre cele mai avantajate afaceri pe timp de pandemie au fost lanțurile de supermarketuri. S-au închis magazine mici, s-au închis mall-uri, consumul s-a mutat forțat spre supermarketuri. 

În același timp, controalele asupra modului de stabilire a prețurilor, controalele calității, dar mai ales controlul „exportului de profit”, deja clasic, nu au dat rezultate notabile. De ani, șefii ANAF, miniștrii ne anunță că estimează la miliarde „exportul de profit”, fix în zonele care au prosperat și pe vreme de COVID. Tot de ani, de câte ori se anunță o luptă cu evaziunea, încep popriri la amărășteni pentru 100-200 de lei și cam atât.

De ce e important un control al prețurilor. Pentru că ai un paradox sinistru care se întâmplă în toată țara. Unde e sărăcia mai mare ai șanse să găsești prețuri mai mari decât în centrul Bucureștiului, unde concurența scade ceva mai natural prețurile. 

Asta am constatat-o chiar pe pielea mea, după ce m-am mutat din București. Coșul de cumpărături e sensibil mai scump în provincie decât în Capitală, iar asta pentru că în zone cu concurență slabă se impune cel mai puternic. A controlat cineva asta? Nu, e prea subtil. 

(O mică paranteză, apropo de dorințele ipocrite ale noastre de a da acces la citit, la internet etc. și în zonele defavorizate: dacă faci prostia să-ți cumperi cărți din librăriile de provincie nu vei avea în veci reducerile de la o librărie centrală din Cluj sau București. Totul trebuie luat online pentru un preț cât de cât corect. Zonele defavorizate au acces mult mai scump la zone culturale elementare.) 

Cât despre internet și tot felul de servicii de telecomunicații, la mine în sat aud tot la două săptămâni de câte o țeapă dată prin contract unor oameni care nu au știința să zică nu, să citească un contract etc. Aroganții vor spune că e vina cetățeanului neatent. 

Eu aș zice că e o nesimțire cât casa să-ți faci politică de corporație din fentarea unor cetățeni nepregătiți, din împingerea lor către contracte defavorabile. Din nou ANPC doarme când ar trebui lunar să anunțe care sunt companiile reclamate, de ce, ce au făcut să prevină etc.

Consiliul Concurenței

O altă instituție pomenită la fiecare minut este Consiliul Concurenței. Ei ar trebui să facă și să dreagă.  Întrebarea e „cu ce?”. Câțiva angajați ar trebui să lupte cu mastodonți care își aranjează prețuri la mărfuri, care manipulează piețe în fel și chip, care mai pun și de câte un cartel. 

Evident că nu vor reuși în veci decât câte un mic raport din care vor ieși la iveală mari nereguli de acum 10 ani. Consiliul Concurenței pare inventat ca să ai pe cine arăta cu degetul. Dar treaba de făcut ar trebui să implice guvernul cu totul, nu o mână de inși care abia respiră de la reclamații.

Asigurările

A fost anul trecut un mare scandal cu asigurările. Doar scandal, nu face nimeni pușcărie. Pe scurt, sumele pentru RCA, asigurarea obligatorie pentru automobile, au crescut amețitor. Creșteri de 100-150% au devenit norma. 

România și-a distrus transportul public, este o țară unde e venerată, de voie, de nevoie, mașina mică. Și cu cât ești mai la periferie, cu atât mai mult ai nevoie de mașină personală. Creșterea RCA a fost o lovitură dură dată păturilor de jos. 

Indicele nesimțirii

Dacă ar fi să dăm câteva invariabile pentru indicele nesimțirii, acestea ar fi: cu cât statul român e mai slab, cu atât e prezentat ca un erou „patronul” sau „antreprenorul”; cu cât taxăm mai puțin, cu atât vom primi lecții despre cât de neprofitabili și neproductivi suntem. E un întreg show cu patroni care se cred zei și care sunt împiedicați să cucerească galaxia de „statul incompetent”. 

Să le spunem acestor antreprenori adevărul, să nu se mai umfle în pene: sunteți zei tocmai pentru că acest stat e slab, ba, mai mult, fug angajații pe rupte în vest tocmai pentru că sunteți zei, poate dacă erați doar niște șefi cu un simț al responsabilității mai mare, aveați și angajați mai fideli.

În fine, cea mai importantă alarmă: pandemia a dus la concentrarea capitalului, a șters mulți „antreprenori mititei” de pe piață și a întărit companiile mari. Companiile mari, cele mai multe multinaționale, sunt greu de controlat. Politicienii din Parlament nu vor și nu știu să atace această problemă: dacă te uiți în programele lor de guvernare, nu au nici două rânduri despre salarizare, drepturile consumatorilor, evaziune uriașă, manipularea piețelor etc. 

Forța marilor companii în comparație cu forța de control a statului este mult prea mare. Această disproporție nu face decât să slăbească și mai mult clasele de mijloc și inferioare în lupta lor cu inflația. E timpul să mai și înțelegem ce e provocat de o inevitabilă criză globală și ce e provocat de o evitabilă nesimțire mult mai locală.

Urmărește-ne pe Google News