2023! Suntem, desigur, tot în cronologia erei creștine, care a lărgit conștiința europeană la dimensiuni planetare, obligându-ne pe toți să înțelegem – și mai ales să acceptăm – că există destule alte comunități religioase diferite de tradiția noastră iudeo-creștină.

Marile descoperiri geografice și apoi științifice au imprimat umanității o notă „occidentală” tot mai contestată azi. Dictatori din toate zările își apără regimurile sub pretextul decolonizării și al naționalismului identitar.

Agenda antioccidentală cuprinde totodată respingerea agendei hiperprogresiste, în care elitele din fosta lume a treia, dar și o parte dintre cele conservatoare, active în fosta sferă sovietică, se grăbesc să identifice proba inevitabilei decadențe a Vestului supercivilizat. Nu mai poți accepta hegemonia unui model socio-cultural agonic! 

Din păcate, pe lângă corala „puterilor emergente”, pe care Rusia lui Putin și-ar dori să o dirijeze, pentru a schița o lume multipolară, cele mai critice discursuri despre prăbușirea inevitabilă a civilizației noastre sunt formulate din interiorul statelor NATO.

Profeții nihiliști ai modernității târzii au reușit să impună convingerea difuză că tiparul civilizațional al statelor dezvoltate se confruntă cu o iminentă prăbușire (economică, demografică, democratică și intelectuală).

Pentru un privitor neutru, care caută obiectivitatea, toate aceste profeții negative sunt răsfățuri masochiste într-o lume văduvită de transcendență, dar mai ales coruptă de o prosperitate alienantă. E cu totul exagerat să afirmi că SUA și UE, împreună cu aliații lor democratici (Japonia, Australia, Coreea de Sud sau Canada), se află la capătul traseului lor istoric ascendent. Însă lipsa de încredere în propriul destin, cu efecte sigur demoralizante, poate explica tot mai acuta lor criză spirituală, de care e aproape normal să profite toți adversarii capitalismului liberal și ai drepturilor omului. 

Cel mai bine ascuțite instrumente critice antioccidentale au fost livrate elitelor revizioniste din restul lumii tocmai de elitele occidentale, care cântă de peste un secol prohodul civilizației euro-americane, găsindu-i numai culpe și nicio scuză. Soluția acestui cerc vicios nu e reinventarea teocratică a unei creștinătăți intolerante, nici adâncirea în multiculturalismul corporatist, cât regăsirea unui etos european deopotrivă democratic și deschis către rădăcinile noastre creștine.

Impresia mea e că trebuie să ne punem multe speranțe în actuala resurecție geopolitică a Europei de Est, care dovedește, prin tragedia din Ucraina, că nu e curtea din spate, murdară și săracă, a unui Occident arogant și autosuficient, ci laboratorul unui nou echilibru al Occidentului trezit la realitate. 

Europa de Est poate reechilibra relația transatlantică atât prin proamericanismul ei structural, cât și prin asumarea unui rol de frontieră concretă a democrației direct amenințate de curenții geopolitici asiatici.

Marea Mediterană – pivotală în ultimele două milenii – se extinde obligatoriu în Marea Neagră și Marea Baltică. Iar Europa de mâine va salva proiectul ei pașnic și comunitar numai prin integrarea în NATO și apoi în UE a Ucrainei, Moldovei și a celor trei state sud-caucaziene. O asemenea ambiție va cere multă imaginație, flexibilitate și compromis tactic, dar nu poate fi negociată pe plan strategic, dacă vrem ca să încheiem definitiv Al Doilea Război Mondial și prelungirea lui prin Războiul Rece. Respectivul nivel de ambiție reprezintă, atât cât pot anticipa, și singura configurație în care Rusia de după Putin ar putea să înțeleagă că drumul ei istoric este alături de Occident.

Prețul uman al comunismului întins până la zidul Berlinului, ca și jertfa de sânge pe care revizionismul euro-asiatic al Kremlinului o cere acum pe întinsele câmpii ucrainene vor avea un final fericit doar dacă oscilația Moscovei între Europa și Asia este durabil tranșată în favoarea libertății. 

România deține o pondere regională semnificativă în ecuația acestor reașezări de valori, percepții și formule de cooperare. În următoarele două decenii, profilul nostru de țară se poate accentua considerabil, dacă vom contribui direct, alături de Polonia și Statele Baltice, la succesul integrării euro-atlantice a Ucrainei, insistând asupra solidarității dintre Europa de Vest, SUA și Marea Britanie, dar și asupra dreptului nostru colectiv, ca est-europeni, de a fi tratați (cu adevărat) pe picior de egalitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News