ComenteazăA fost doar o unealtă a conservatorilor noștri la adresa valorilor democrației europene menită să creeze repulsie socială față de valori pe care declarativ le îmbrățișăm: respect, iubirea aproapelui, empatie, solidaritate.
„Omenia” poporului român
Totuși, e posibil ca sintagma în sine, pentru spațiul nostru cultural, să fie greșită, ar fi trebuit să numim corectitudinea politică „spirit creștinesc” sau poate „bun-simț” și în acest fel nu mai aveam toate pozițiile publice ultra-conservatoare pentru a proteja ceea ce este al nostru, respectiv incorectitudinea politică, creștinismul de ochii lumii și lipsa bunului-simț. Hm, cum vă sună? Nasol, nu? Nu ești corect politic? Păcat, nu poți fi un bun creștin!
Noi credem despre noi că suntem un popor ospitalier și, după cum spunea regretatul antropolog Vintilă Mihăilescu, singurul care, din punct de vedere al relațiilor sociale, putem să „omenim” pe cineva, adică să îl/o validăm ca ființă umană. Ptiu, halal ospitalitate! De altfel, chiar Biserica Ortodoxă Română și naționalistă (de parcă Dumnezeu lucrează cu/prin națiuni apărute în secolul XIX) susținea în 2016, la 160 de ani de la dezrobirea romilor, că i-au ținut pe aceștia în sclavie o jumătate de mileniu din iubire creștinească, ospitalitate autohtonă, oferindu-le protecție… și lanțuri!
Ipocrizia europeană e corectă!
Colțescu, arbitrul ajuns celebru, l-a validat pe un domn antrenor secund ca persoană, omenindu-l cu „ăla negru”. Fapta reprobabilă, marcată ca rasism la nivel internațional, este și ea redusă la absurdul contextului nostru social și politic. „Eh, ce atâta sensibilitate, păi nu e negru?”. Ba da, dar acel om a considerat acest apelativ ca fiind jignitor – căci există o istorie rușinoasă și extrem de opresivă în care „negrii ăia” erau considerați și tratați ca inferiori doar pentru s-au născut altfel decât cei care dominau lumea.
Această istorie, sigur, este bine-cunoscută de o bună parte dintre locuitorii Europei – printre care un număr semnificativ de cetățeni români. Și, totuși, criteriul de identificare după culoarea pielii nu are sens atunci când vorbim de antrenori, arbitri și jucători de fotbal – motivul pentru care s-au strâns împreună fiind, cel mai probabil, cel de a juca chiar fotbal, împărțiți în două echipe de câte 11 jucători (de diverse etnii, naționalități și cetățenii) și arbitrați de către o echipă neutră. Sunt convins că în fotbal criteriile de identificare a celor care practică acest sport sunt bine-cunoscute unui arbitru – nume echipă, model de echipament, număr de tricou, nume antrenor, nume antrenor secund, în niciun caz culoarea pielii unui jucător sau antrenor.
Dar, deh, așa e cu ipocrizia asta europeană, e corectă!
La noi e în regulă să folosești public termeni precum: țigan, handicapat, țăran, autist, muiere, nebun, jidan, bozgor, maimuță, blondă, cioară, babă, poponar, moș etc – toate, fără dubiu, referințe peiorative la adresa unor persoane de lângă noi, persoane de la care pretindem respect.
„Marea Neagră e rasistă?”
Ca răspuns la rasismul arbitrului nostru, din solidaritate culturală, populația prezentă pe Facebook a răspuns cu șiruri întregi de dileme, chipurile ironice, cu privire la dictatura corectitudinii politice de a interzice folosirea cuvântului negru. Sigur, emițătorii acestor dileme dau dovadă de lipsă crasă de umanitate, respect pentru diversitate culturală și empatie.
Negarea rasismului ca o problemă a noastră, a celor care locuim în România, nu va duce nicidecum spre Uniunea Europeană, ci ne ține captivi unor vremuri de care – aparent – vrem să ne despărțim.
Astfel, cu un conservatorism ortodox tot mai vizibil în patria noastră, respingând ceea ce numim „corectitudine”, nu ne rămâne decât „incorectitudinea” ca manifestare spiritual-tradițională și izvor de românism – că doar acum au ajuns în Parlament într-un singur partid politic, nu dispersați în toate, așa cum erau până în 6 decembrie.
Știu, educația e cheia, doar că trebuie făcută corect politic și, iată, ne aflăm într-un cerc vicios cultural.