ComenteazăUnul dintre profii mei preferați din ceva universitate bună din Occident mi-a sintetizat așa povestea „estului comunist”. Citez din memorie: „comunismul a fost o formă accelerată și violentă de modernizare a unei regiuni subdezvoltate și a educației unei populații majoritar analfabete în vederea construirii capitalismului – ceea ce a făcut Occidentul în 300 de ani voi ați făcut în 30 de ani: un salt de modernizare colosal, dar cu un preț mare.”
Atunci m-am uitat puțin cam sceptic la explicația asta hazardată. Mai târziu, după ce am umblat destul „pe afară”, aveam să mă prind că orice liceu bun din Pașcani, Bârlad sau Onești nu era cu nimic mai prejos decât o școală occidentală de top. Doar că la noi era gratis, nu 200.000 de dolari pe an.
Adică orice copil de țăran sau muncitor avea acces la o educație bună chiar dacă părinții nu aveau bani. Așa erau vremurile. Azi, câți copii de la țară mai ajung la studii superioare? 3-4%? Dar e o altă discuție…
Povestea unui mic oraș din Moldova
Onești – un mic orășel din Moldova de pe lângă Bacău. După război nu exista orașul, ci erau câteva sate. România după război arăta destul de problematic: subdezvoltare, țară preponderent agrară și rurală, fără industrie, jumătate analfabetă, infrastructură cam medievală, o populație sărăcită, o elită hrăpăreață și cu sovieticii pe cap, care cereau daune de război. Situația nu era deloc veselă.
Țara trebuia modernizată: educație, industrializare, infrastructură, sănătate publică, modernizarea agriculturii, urbanizare – vast program.
La Onești – de fapt era vorba de trei comune Borzești, Onești (reședința) și Slobozia – în 1952 vine o echipă de geografi și urbaniști condusă de ing. Mihail Florescu (și ministrul Industriei Chimice s-a deplasat) pentru a stabili locul de amplasare al unui oraș și al unui mare combinat industrial. Din această echipă a făcut parte și geograful Vintilă M. Mihăilescu. Oamenii au venit cu un plan, cu o susținere politică, administrativă și financiară. Existau o viziune și un plan de dezvoltare. Oneștiul este cumva România acelor ani în miniatură.
În doar 10 ani, micile sate devin un adevărat orășel cu numele Gheorghe Gheorghiu-Dej (între 1965 și 1990). Un orășel bine articulat urbanistic, cu o infrastructură modernă și o industrie de top la acea vreme.
Industrializare, urbanizare
Amintim câteva domenii culese de pe Wikipedia:
În 1962 – Combinatul de Cauciuc Sintetic și Produse Petrochimice Onești: atunci numele de Carom era doar o marcă a primului cauciuc obținut prin polimerizarea în emulsie a butadienei cu alfametil stirenul.
În 1966 – RAFO Onești este una din principalele rafinării de petrol din România.
Combinatul Chimic Borzești a fost început în anul 1954, în 1959 a intrat în funcțiune prima instalație, fabrica de oxigen, care asigura oxigenul necesar lucrărilor de construcții de pe platforma industrială și de pe șantierele din orașul Onești. Ulterior s-au realizat instalațiile de detoxan și monoclorobenzen, după care în 1960 au fost puse în funcțiune uzina de sodă caustică cu instalațiile: electroliză cu diafragmă, clor lichid, acid clorhidric, evaporare-topire și instalațiile pentru fabricarea clorurii de var și a hexacloranului.
În 1973 – Întreprinderea de Utilaj Chimic Borzești (IUC). Societatea a fost creată inițial ca furnizor de echipamente pentru industriile chimică și petrochimică. Principalele produse aflate în portofoliul societății sunt schimbătoarele de căldură, recipientele sub presiune (reactoare, rezervoare, stocătoare GPL, coloane), skiduri – unități tehnologice în construcție modulară, cazanele de apă fierbinte și abur, liniile de conducte tehnologice.
Saltul de la plug la industria petrochimică
Ce înseamnă toate astea? Industrializare, urbanizare, dezvoltare, modernizare. Și mare atenție: educație – toate astea nu pot fi făcute fără oameni școliți. Și nu e vorba de 4 clase, ci de studii superioare pentru că e o industrie de top la acea vreme care necesită resurse umane bine pregătite.
Amintesc: toate acestea au fost făcute în 20-25 de ani. Niște sătuce devin oraș și centru industrial cu o infrastructură modernă, cu oameni foarte bine educați și cu specialiști în domenii diferite: nu mai ară cu plugul, ci fac, produc industrie petrochimică de top.
Au făcut mult sau puțin? Istoria o să consemne asta în timp. Dar să privim demografia – în 1956 – 11.000 fr locuitori, în 1966 – 35.600, în 1977 – 41.700, în 1992 – 58.800, în 2011 – 39.000. Azi nu mai știm, dar trendul e în jos – încă câțiva ani așa și ajungem înapoi la 1950. Și demografic, și în domeniul calificării forței de muncă.
Acum partea cea mai spectaculoasă a poveștii. Deci, satul Onești devine oraș cu o industrie modernă pentru acea vreme, cu infrastructură modernă și cu o populație tot mai educată. Face infrastructură să-și țină copiii aici: îi educă, le oferă locuri de muncă, căci altfel nu ai cum ține industria și dezvoltarea. Pe atunci, migrația era doar internă: te puteai baza doar pe propriile resurse umane.
Ce se întâmplă cu copiii acestor muncitori școliți, foști copii de țărani? La o diferență de o generație.
Gimnastică, muzică și matematică
Un copil se apucă de gimnastică? Că îi permite infrastructura, condiții are – și există sistem de pregătire cu cadre specializate și sistem de competiție și selecție. În câțiva ani, acel copil cucerește la nivel mondial tot ce e posibil. Lumea sportului nu a mai văzut așa ceva.
- Cum te cheamă, maică? „Nadia Comăneci.” Și de unde ești, maică? „Din Onești… ”
O altă tânără vrea să facă muzică: poftim muzică. Nu au părinții bani? Care bani – e gratis la Casa de cultură: ai la dispoziție tot – școală, profesori: doar să vrei. În câțiva ani, tânăra avea să devină diva și „mama” showbizului românesc.
- Cum te cheamă, maică? „Loredana Groza.” Și de unde ești, maică? „Din Onești…”
Un puști vrea să devină scriitor doar că îi place mai mult matematica. Fă, tată, matematică, e de viitor: ai școală, ai profesori, ai tot. Doar să vrei. Zero lei. Copilul trage la matematică – are totul la dispoziție.
Bursa de la New York freamătă – o oarecare firmă crește spectaculos spre 37 de miliarde de dolari. Cine e? UiPath, lider mondial pe piața softurilor RPA – robotic process automation.
- Cum te cheamă, maică? „Daniel Dines.” Și de unde ești, maică? „Din Onești…”
Ce centru global e Onești? Unde e Onești? Ce se întâmplă, care sunt cauzele? Daniel Dineș, supranumit „șeful roboților”, este întrebat: de unde te-ai luat, cui datorezi cunoștințele tale?
Daniel Dineș: „Suntem produsul învățământului comunist”
Miliardarul român, noua imagine a capitalismului global de succes, sintetizează perfect istoria orașului Onești – „suntem produsul învățământului comunist” (profit.ro). Omul înțelege perfect și decent – că el e rezultatul unui șir de cauzalități, nu e produsul unei întâmplări.
Nu cred că mai este cazul să explic nimic. Ce semeni, aia culegi – asta este istoria. În ce privește viitorul? Care este proiectul de modernizare al României actuale? Cine cât mai investește în Onești? Cât se mai investește în modernizare, infrastructură, sănătate publică, în profesionalizare și educație? Cu toată viteza înapoi…
Pentru o mai bună înțelegere a istoriei modernizării și de-modernizării României moderne recomand două cărți fundamentale: Bogdan Murgescu – România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), editura Polirom, 2010; Cornel Ban – Dependență și dezvoltare: economia politică a capitalismului românesc, Editura Tact, 2014.