Oamenii uciși în Buzău nu sunt primele victime dintr-un spital de psihiatrie. Cei mai ascunși dintre vulnerabili

• În februarie, un alt pacient alcoolic a murit după ce s-a spânzurat cu pantalonii de pijama în baia spitalului Obregia. 
• Anul trecut, o pacientă a murit de foame după ce a rătăcit patru zile prin curtea aceluiaşi spital din Capitală fără să fie găsită. 

În muzică, matematică și medicină, uneori ce lipsește este mai important decât ce este prezent. Așa și-n viață. Este grăitoare lipsa de reacţie după cazul Săpoca din partea atâtor politicieni, altfel foarte vocali imediat după publicarea primelor informaţii despre crimele de la Caracal. 

Aceeaşi lipsă de interes este evidentă şi în cazul presei. Instituţiile mass-media au alocat timp, spaţiu şi resurse infinit mai puţine persoanelor ucise în paturile saloanelor de psihiatrie de la Săpoca decât tragediei din Caracal. 

Ambele tragedii sunt, însă, produsul (şi oglindirea) aceluiaşi stat neglijent şi indiferent faţă de cei mai vulnerabili dintre noi. 

Ce ştim despre cazul Săpoca?  Un bărbat bolnav de epilepsie şi dependent de alcool s-a internat de bună voie pentru tratamentul alcoolismului la Spitalul Săpoca. Nu era prima dată când se interna aici, aşa că medicii îi ştiau nu doar dependenţa, ci şi patologia asociată. 

Recomandări

Imagini cu banii puși de un pacient pe biroul lui Nelu Tătaru, despre care procurorii susțin că sunt șpagă luată de fostul ministru al sănătății

Epilepsia nu este o boală psihică, ci o afecţiune neurologică. Nu poate fi vindecată, dar crizele pot fi controlate cu medicaţie sau tratament chirurgical. Alcoolul este o neurotoxină şi scade pragul convulsivant, atât în faza intoxicaţiei (la beţie, în termeni populari), cât şi în perioada de sevraj. Tocmai de-aceea un pacient alcoolic la dezintoxicare ar trebui monitorizat atent, mai ales dacă în istoricul lui apar crizele convulsive. În primul rând, pentru protecţia lui.

Schematic, aşa arată portretul-robot al “criminalului” de la Săpoca. Un om care avea nevoie de ajutor şi a mers să-l caute într-un spital public.

Era greu spre imposibil de prevăzut ce avea să urmeze şi că totul se va transforma într-un film de groază, însă toate datele pacientului indicau că are nevoie de supraveghere, în primul rând pentru propria sa siguranţă. 

Lipsa supravegherii este doar una din regulile încălcate în spitalul Săpoca, potrivit informaţiilor disponibile până în prezent. 

Arma folosită de bolnav a fost un stativ de perfuzie, lăsat neglijent într-un salon de psihiatrie, în ciuda protocolului. 

Şi nu în ultimul rând, decizia medicului de a pune doi bolnavi în acelaşi pat, deşi existau paturi libere în spital, este revoltătoare în România lui 2019.

Recomandări

Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică

Statistic, cazul Săpoca este o aberaţie. Astfel de atacuri nu au loc aproape niciodată nici în spitalele de psihiatrie din România, nici din lume. 

Însă oamenii ucişi la Săpoca de o persoană într-un episod psihotic neobişnuit de violent nu sunt singurele persoane care au murit cu zile într-un spital de psihiatrie din România. 

Cu fiecare dintre aceste morţi, România ratează ocazia să vorbească foarte serios despre foarte necesara reformă a sistemului de psihiatrie. 

Sănătatea mintală în România a încremenit în timp, cu forme de organizare inadaptate vremurilor în care trăim. 

Asistenţa psihică este concentrată în mediul spitalicesc, iar psihiatria comunitară şi socială aproape că lipsesc cu desăvârşire (o excepţie notabilă fiind reprezentată de iniţiativa medicului Alexandru Paziuc, la Câmpulung Moldovenesc). 

Regula este însă mai degrabă că serviciile medicale pentru bolnavii psihic nu sunt integrate cu cele sociale, iar psihiatria este, în practică, prea puţin conectată, cu celelalte discipline medicale – lucru vital în cazul bolnavilor care asociază epilepsie cu alcoolism, sau depresie cu diabet, de exemplu.

Domeniul este slab finanţat şi prost organizat; nu există un training de specialitate al asistenţilor medicali în psihiatrie (specializarea o fac de regulă la locul de muncă). Iar despre abuzurile asupra persoanelor cu dizabilităţi psihice, adulţi sau copii, au atras atenţia de mai multe ori atât presa, cât şi ong-iştii de la Centrul pentru Resurse Juridice. 

Recomandări

Orientul Mjlociu, între furie şi iertare. Joe Biden, către Netanyahu: „Bibi, tu n-ai nici o strategie!”

În multe din spitalele de psihiatrie organizate pe stil vechi ajung oameni care nu au nevoie să fie internaţi pentru a primi ajutor, iar dintre cei internaţi, mulţi ajung să fie sedaţi sau legaţi fără ca starea lor să o impună. 

De cel puţin un deceniu, experţii vorbesc despre nevoia de dezinstituţionalizare a psihiatriei româneşti şi de reformă în domeniul sănătăţii mintale. A lipsit de fiecare dată un angajament luat de vreun decident în acest sens. De când lucrez ca jurnalist pe sănătate, nu am văzut nici măcar un ministru al sănătăţii care să-şi fi asumat această misiune, nici măcar declarativ. 

După cazul Caracal, fotografia Alexandrei ne-a împânzit ecranele şi conştiinţa. Niciun om cu un dram de compasiune nu avea cum să nu empatizeze cu fata de 16 ani care a încercat în zadar să se salveze sunând la 112. 

Însă persoanele cu tulburări de sănătate mintală sunt poate cel mai ascuns dintre grupurile vulnerabile ale României. 

Victimele de la Săpoca rămân fără chip, aşa cum fără chip au rămas şi bărbatul care s-a spânzurat la Obregia, şi femeia care a murit de foame în curtea spitalului care ar fi trebuit să o îngrijească. Victimelor de la Săpoca nu le-a fost dedicat un discurs prezidenţial. Nici n-au urcat pe agenda partidelor politice.

Deşi nu au chip pe ecranele noastre şi nu le repetăm numele, toţi aceşti oameni ar trebui să-şi găsească un loc în conştiinţa noastră.  

Amenda de 1000 lei pe care a primit-o medicul ce a pus doi bolnavi în acelaşi pat, controalele pe care le-a anunţat ministrul Sănătăţii şi demisia managerului sunt măsuri minore, care nu vor schimba starea de fapt ce a permis aceste tragedii. 

Despre reforma sănătăţii mintale trebuia să vorbim ieri, alaltăieri şi acum 10 ani. Am face bine să vorbim măcar astăzi.

Urmărește-ne pe Google News