ComenteazăSe pare că avem foarte mult noroc. Prin nu se știe ce întâmplare, marți, 19 octombrie, președintele României, Klaus Iohannis, a aterizat forțat în mijlocul realității românești. După ce l-a dus pe la Aachen, unde s-a căpătat cu premiul Carol cel Moale, după ce l-a plimbat pe la Brdo, Cernavodă și Malmö, avionul prezidențial a tras la hangarul strămoșesc, lăsându-și augustul călător nedumerit, în mijlocul unui dezastru umanitar.
Un început bun de discurs
Din nou, Klaus Iohannis a început să recite un discurs care i se potrivea ca nuca în peretele uneia dintre multele sale case.
Nu pot să ascund că începutul textului pus pe prompterul prezidențial m-a surprins. Aș fi putut scrie eu acea bucată sau ar fi putut fi inspirată de vreun text de-al lui Tolo. Am scris așa ceva, de-a lungul timpului, ambii. Texte olecuță cam pline de lirism, scrise cu un nod în gât, texte care au făcut oameni să plângă.
Le-am scris sub imperiul diverselor emoții, poate triști, poate nervoși, mai mult din inimă decât din rațiune. Autorul discursului prezidențial a scris, cu siguranță, mult mai calculat, mai rece.
Ar fi putut fi un discurs bun, memorabil, dacă ar fi avut și altceva decât un început. Și dacă l-ar fi citit un om, cineva capabil să simtă.
„18.863. Nu este un simplu număr, sunt 18.863 de inimi de români care de astăzi bat cu teamă de necunoscut […]
574. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus […]
1.805. Nu este un simplu număr, sunt 1.805 români care se luptă minut de minut pentru fiecare respirație, pentru fiecare gură de aer.”
Foarte bun, ca la carte. Dar, din păcate, acest text, care ar fi putut emoționa, marți seară, o mulțime de oameni, a fost citit de impiegatul gării Cotroceni.
A fost un text citit cu voce metalică și lipsită de orice urmă de simțământ, ca un mers al trenurilor inutil. „18.863, pe ruta Nevaccinare – Relaxare – Contaminare, sosește în gară la linia 3. Trenul mortuar 574 pleacă în toate direcțiile la fiecare trei minute. Vaccinații care i-au condus pe decedați la tren sunt rugați să coboare din vagoane. Trenul Intercity 1.805, în direcția ATI, circulă cu toate locurile ocupate!”.
Cam așa a citit Preafericitul Robotea textul care ar fi trebuit să ne emoționeze.
În ultima lună au murit la fel de mulți oameni ca în 8 luni
După care ne-a spus că mai înființează o comisie, un comitet, o ceva, în care să se decidă ce restricții trebuie instituite pentru a pune capăt acestui dezastru sanitar și umanitar.
În ultima lună au decedat din cauza infecției cu SARS CoV 2 tot atâția români cât decedaseră anul trecut în primele opt luni de la debutul pandemiei.
În ultima lună s-au infectat tot atâția români câți se infectaseră anul trecut în primele nouă luni de la debutul pandemiei. Informațiile astea nu au apărut marți dimineață. Miile de gropi care se sapă de câteva săptămâni în cimitirele patriei nu apar, nici ele, peste noapte.
Spitalele și secțiile ATI nu s-au umplut dintr-odată, ci sub ochii reci și insensibili ai domnului președinte. Iar domnia sa a găsit de-abia acum timp să se îngrijoreze.
Avem cel mai relaxat președinte din UE
Cum mai arde un spital plin cu bolnavi de Covid, operatorii din turism din Păltiniș își freacă mâinile a profit și pornesc mașinile de făcut zăpadă. Sigur vine conașul la schi, să se refacă după stres. E vreo criză politică, economică, guvernamentală? Pornesc aspersoarele pe terenurile de golf ale patriei, căci președintele nu poate rata relaxarea prin intermediul acestui sport.
Și, câteodată, președintele își ia avânt și ne anunță imperial: „Popor, fii atent! Mâine, sau poimâine, sau săptămâna viitoare am să lucrez. Am să convoc o comisie, o să chem niște specialiști, o să consult niște oameni, deci voi lucra!”
Ăsta e semnul că, după aia, nu trebuie să-l mai deranjăm minim jumătate de lună.
N-om avea noi cel mai bun șef de stat din UE. Nici cel mai respectat, nici cel mai băgat în seamă. Dar trebuie să remarcăm că pe la toate întâlnirile internaționale pe la care apare este, de departe, cel mai odihnit.
Asta să ne scrie țările surori din Uniunea Europeană pe piatra de mormânt, nu peste multă vreme: „România, 1866 – 2021. Dar ce președinte odihnit au avut…”