2 comentariiCiolacu nu a dat niciun fel de semnal că ar dori reformă în domeniile pe care, timp de zece ani, le-a condus Klaus Iohannis. Din contră, va fi un președinte care, la fel ca predecesorul, va merge pe mâna sistemului în momentele de decizie-cheie.
Din cauza faptului că data alegerilor parlamentare va fi la o săptămână după primul tur al prezidențialelor, Ciolacu a preferat un discurs generalist, fără mare legătură cu atribuțiile funcției la care aspiră, tocmai pentru a mobiliza membrii de partid pentru a strânge voturi la pachet, atât pentru Parlament, ci și pentru Președinție. În fapt, temele pe care el a marșat sunt teme care aparțin în marea lor majoritate Executivului, iar ele pot fi folosite în aceeași măsură drept mesaje electorale pentru a cere voturile românilor pentru scaunele pentru viitorul Parlament. Confuzia pe care în mod intenționat o întreține în fața electoratului îl ajută pe Ciolacu să-și acopere carențele pentru funcția de șef al statului.
E mai ușor, de pildă, să lansezi mesaje pe linia naționalismului economic, stârnind astfel nostalgia românilor în privința industriilor românești distruse fără cap de tranziția post-comunistă, decât să explici că România este un actor economic slab în plan extern și este nevoie de o strategie coerentă, pe care să o asume inclusiv președintele statului, în calitatea sa de șef al Externelor, cu scopul de a internaționaliza companiile românești cu care România să poată juca în plan extern.
Cu excepția spațiului european, în care ne ajută principiile pieței unice, România este incapabilă să penetreze comercial spații geografice vaste, pe care toate celelalte state UE se bat, de la Africa, la America de Sud, la Asia, iar asumarea acestui obiectiv care ține de performanța diplomației economice ar fi fost mai aproape de fișa postului unui președinte. Cu atât mai mult cu cât a trecut deja un an de când Ciolacu deține funcția de premier, iar performanțele diplomației economice românești i-au revenit ca obiectiv, potrivit legilor în vigoare, inclusiv lui. Ciolacu nu s-a arătat deloc interesat de creșterea exporturilor românești, iar încurajarea lor ar putea fi încadrată tot în categoria naționalismului economic. (Câtă vreme nu se opun comerțului liber și globalizării și nu pretind izolaționism economic, politicile publice care protejează interesele economice naționale sunt acceptate în regimurile democratice. America în mandatul lui Bill Clinton, de pildă, a prioritizat avantajele companiilor americane, cu riscul de a înrăutăți relația economică SUA-UE, cum, de altfel, Japonia sau Coreea de Sud au încurajat măsuri economice protecționiste cu scopul de a-și apăra marile lor companii multinaționale).
Până să revigoreze industriile românești, un obiectiv extrem de complicat pentru oricine ar conduce Executivul, poate ar fi cazul ca PSD să se întrebe de ce România nu are o bancă cu care să joace în plan regional sau de ce nu există o listă a produselor românești pe care România să parieze în plan extern.
Dar Marcel Ciolacu nu a atacat o astfel de temă, nici multe altele ce revin șefului statului poate și pentru a face mai ușor damage control în fața partidului în ipoteza unui eșec personal în cursa prezidențială. Ciolacu se identifică ca fiind unul și același cu inima partidului, tocmai ca renunțarea la el să devină grea, aproape imposibilă.
Altfel, Ciolacu s-a folosit de congresul PSD pentru a reaminti românilor că partidul său este masculul alfa al partidelor din România: a satisfăcut dorința românilor pe care PNL s-a arătat incapabil să o abordeze și a lansat primele atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, a dat verde pesediștilor pentru a lansa ironii la adresa liderilor PNL, în ideea de a le reaminti liberalilor ceea ce, de altfel, mulți membri PSD gândesc, și anume că ei sunt cei puternici care îi țin pe liberali în cârcă la guvernare. Guvernează desigur împreună cu PNL, dar cel care dictează este PSD, au vrut ei să transmită. PNL – partidul parazit a fost mesajul lansat nu întâmplător chiar de către Sorin Grindeanu, cel care are șansele cele mai mari să preia conducerea PSD în ipoteza în care Ciolacu va câștiga cursa prezidențială.
Ba chiar pesediștii au lansat ideea că este foarte posibil ca, după alegerile din noiembrie-decembrie, PSD să acumuleze toată puterea în stat, iar ei vor decide cui și cum să o împartă.
După umilința de acum cinci ani, când multor membri PSD le era rușine cu Viorica Dăncilă drept rivala candidatului PNL-ului, în prezent, PSD dorește să-și ia revanșa și transmite că rolurile s-au inversat, acum candidatul cel puternic este Marcel Ciolacu, iar în poziția de inferioritate se află Nicolae Ciucă.
Ținând cont de faptul că liberalii își doresc să fie la guvernare și în 2025, punând pe masă un candidat atât de slab cum este Nicolae Ciucă, între Mircea Geoană (un fost pesedist care nutrește sentimente de răzbunare față de unii lideri PSD), Elena Lasconi ( incontrolabilă de către PSD) sau George Simion (improbabil să intre în turul 2), în mod evident că Marcel Ciolacu îl preferă pe Nicolae Ciucă drept contracandidat în finala prezidențială. Pentru că este cel mai ușor în a fi bătut.
Nu numai că nu are putere să îl critice în mod autentic pe Ciolacu, după cum a demonstrat deja, dar Nicolae Ciucă ar trebui să își calibreze mesajele ca să nu-i deranjeze prea tare nici pe liberalii care doresc să nu fie rupte total legăturile cu pesediștii în această perioadă de campanie electorală. Să pierzi cursa prezidențială, dar în același timp, să și tai toate punțile cu PSD, astfel încât PSD să ia în calcul alți parteneri de guvernare, ar fi o situație care ar înfuria mulți lideri PNL.
Această vulnerabilitate a PNL convine PSD-ului. Dovadă că, pe de o parte, Marcel Ciolacu încurajează speranțele liberalilor că ei rămân prima opțiune pentru continuarea coaliției și în anul 2025, dar în acest timp, alți lideri PSD ironizează ostașul țării ca să-l vulnerabilizeze și mai tare.
Toate aceste elemente transformă cursa electorală, din perspectiva românilor, într-o mascaradă, care pretind, așa cum este și normal într-o democrație, dispute de idei autentice și candidați care se bat pe bune pentru funcția învingătorului. Nimeni nu cumpără bilet la un meci în care finala e deja prestabilită, așa cum ar dori conducerea PSD și chiar o bună parte din conducerea PNL. Alegerile democratice implică o doză importantă de impredictibilitate, nu jocuri politice cinice de prezervare a puterii în numele unei false stabilități. Până la urmă, stabilitate politică există nemăsurat în Rusia, dar nimeni sănătos la cap nu își dorește ca „stabilitatea” scenei politice românești să înceapă să semene cu cea de la Moscova.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea