1 comentariuPolitica Budapestei a fost completată de un șovinism de baltă al serviciilor noastre secrete, mereu gata să alimenteze discursul urii. Din astfel de scenete – care din piese ridicole au devenit serioase – s-au născut și scaieți social-media precum George Simion. Adăugați asta la lipsa unei stângi reale în România și la tăcerile celor care ne conduc și veți înțelege de ce unul ca Viktor Orbán stârnește atâtea reacții și are atâția susținători. Nu doar în Ungaria.
Am iubit fotbaliștii maghiari din naționala României cum numai un copil poate s-o facă. De aceea, mi s-a părut că atacul cel mai bun la Orbán Viktor ar putea cuprinde niște argumente de la Gică Hagi. Asta până ne dăm seama că Orbán și alții prosperă pentru că zburdă cu subiecte grele ale stângii, stângă pe care am descurajat-o strategic de decenii.
Înainte de un scurt comentariu care nu e, de fapt, despre Viktor Orbán, ci despre eșecurile triste ale unui anumit tip de politică, aș vrea să vă spun două scurte povești despre maghiari și români.
Stăteam de vorbă cu niște prieteni dintr-un oraș unde sunt cam jumi-juma românii și maghiarii. De fapt, i-am ascultat cu diverse povești din copilărie. Și unele observații mi s-au părut foarte interesante: până acum 30 de ani, copiii de toate etniile se jucau la grămadă, „nu era ca acum”. Cum e acum? Acum trăim rezultatul ciudat al democrației și multiculturalismului: am reușit o izolare a comunităților după criterii etnice de mai mare dragul.
Treaba a fost încurajată de șovinism mascat cultural de ambele părți. De fapt, de ambele părți a câștigat aceeași ideologie: ultraconservatorism și corupție de provincie. Rezultatul, cum spuneam: lasă-mă să te las, politici de împrejmuire cu gard a „identității”.
După ce am văzut discursul lui Orbán, mi-a venit în minte un discurs de acum câteva luni al lui Gică Hagi, care se chinuia, din nou, să explice de ce nu mai apar „generații de aur”. El vorbea de o identitate pierdută a naționalei României, care și-a pierdut creativitatea, dar mai ales o trăsătură de mare forță în anii 80: era o națională multietnică. „Toți mai știam și altă limbă”. Și e adevărat, anii ‘80 și ‘90 au însemnat fotbaliști de etnie diversă, sași, machidoni, maghiari, romi etc. Lumea se oripilează când Hagi dă exemple pozitive din tinerețea lui sub Ceaușescu. Observația acestui geniu al fotbalului cu vocabular sărac rămâne însă de bază: cândva, lucrurile astea, precum originea etnică, păreau secundare față de ce avem acum.
O concluzie deci, desprinsă din experiență directă, a lui Hagi sau a ardelenilor de orice etnie: suntem mult mai enclavizați unii față de ceilalți decât acum câteva zeci de ani. Ne-am separat și mai mult (există și tendință, frustrări istorice, nu le abordez aici), după politicile segregaționiste ale unui politicianism oportunist și cinic.
Din astfel de scenete apare unul ca George Simion
Politica Budapestei a fost completată de un șovinism de baltă al serviciilor noastre secrete, mereu gata să alimenteze discursul urii – care e, de fapt, cel mai ușor de controlat. Din astfel de scenete – care din piese ridicole au devenit serioase – s-au născut și scaieți social-media precum George Simion.
Disprețul ungurilor pentru români și al românilor pentru unguri vine din atomizarea incredibilă a societății, din enclavizare. Îmi aduc aminte în copilărie că nu exista să nu mergem la mare (cu sindicatul) și să nu întâlnim măcar o familie de maghiari. Acum am rezolvat-o, prea puțini dintre români și maghiari mai ajung la Marea Neagră, din motive de sărăcie. De fapt, prea puțini români se mai întâlnesc între ei, s-au segregat și clasele, și etniile.
Am văzut acum vreo 5 ani un concert la Satu Mare unde o trupă maghiară începuse cu prostii șovine pe scenă și a fost huiduită chiar de maghiarii din mulțime, plictisiți și ei de provocatori angajați parcă să le strice seara de mici și bere. Nu știu dacă acum ar mai proceda la fel. Fostul primar din Târgu Mureș, Dorin Florea, a rezistat ani de zile doar prin discurs facil antimaghiar. Primarul maghiar de la Satu Mare, Gábor Kereskényi, pare că va rezista mult și bine provocând fix prin frustrarea etniei române. Și maghiari, și români ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva ne-am tot prostit și noi alegând lideri proști. Da, și oportunismul unor udemeriști care se dau toleranți și liberali în timp ce joacă tontoroiul orbanist tot un cinism de doi bani este.
Ce are Orbán și n-au alții?
Viktor Orbán s-a sincronizat tot timpul cu tendințele ultraconservatorilor globali de a fura votanți de la stânga – Trump, LePen și mulți alții. Adică își livrează prostiile de dreapta împachetate în îngrijorare socială. Restul politicienilor prin est au devenit doar niște băieți de la ghișeul de arme și muniții NATO.
De ce nu vorbesc în întâlniri populare alde Ciolacu, Iohannis, Ciucă etc. cu oamenii despre scumpiri, rateuri, strategii? Nu sunt în stare.
Au lăsat frontul nemulțumirii sociale strict extremismului conservator sau extremei drepte. Ba chiar, cum remarca Ion Cristoiu, Ciolacu i-a delegat lui Paul Stănescu, baronul ăla trist de pe vremea familiei Flinstone, cu replica pentru Orban! Și a zis Stănescu săracu‘ ceva de „parteneriat strategic” și valori. Aurescu, ministrul de externe, a ieșit și el cu același limbaj de-ți vine să arunci telefonul pe geam.
Și atunci nu vă mai mirați atât de succesul lui Orbán Viktor. E un succes șiret, tipic dreptei conservatoare, care se tot repetă prin Europa în ultimele decenii. Ei se dau nemulțumiți ba de Bruxelles, ba de formele distructive ale pieței, dar vor să promoveze un capitalism al familiei și țopăielii tradiționale.
Un soi de suveranism amestecat cu victimizare, peste care presară spaima că toți tații vor fi declarați femei (lupta cu „politica de gen”), pare o soluție, dar nu sunt soluții, sunt păcăleli.
Orbán a fost decenii garantul unor extrageri serioase de profit ale companiilor germane din munca hiperexploatată în Ungaria. A luat și măsuri sociale, dar n-a dat pe dinafară. Însă nu s-a ferit de ce-i doare pe oameni: decența traiului; și când nu le-a dat, a vorbit public despre soluții.
Ca și în România, în Ungaria, stânga și-a pierdut orice relevanță în a arăta tocmai acest adevăr-adevărat: că nu poți să-mi spui, de câte ori mi se scumpește factura, rata etc. că problema e că vin africanii sau indienii peste noi sau că Soros vrea să ne schimbe sexul. Asta e o prosteală care merge tocmai pentru că stânga nu se mai satură să se ducă după fentă și să se piardă în discuții culturale.
Discuțiile trebuie să fie și economice, trebuie venit cu retorici alternative la viziunea despre lume a lui Orban (mă baricadez cu semenii mei genetic între granițe și mai trag vreo cinșpe contracte cu statul sau mai iau niște taxe de protecție de la capitaliști bucuroși să o plătească?). Tocmai acele alternative lipsesc, explicații economiste stângiste, ba chiar și pacifism stângist – cum Dumnezeu au ajuns dreptacii ăștia să preia și discursul pacifist?
Ai noștri fug de discuții, nedemocraticul Orbán nu se ferește
Orbán nu se ferește de subiecte, de discuții, fie și în contradictoriu. Ai noștri fug de discuții în general. Ei vorbesc numai în fața ălora pe care îi pun în funcții și atât. Orbán e nedemocrat în gândire și practică, dar priviți liderii de azi și veți înțelege că și gângăveala asta penibilă, plină de pensii milităroase speciale și rente de tot felul, tot nedemocrație se cheamă.
Te gândești de ce prinde atât de mult o nedemocrație guralivă decât o nedemocrație a bâlbâielii și fugii de responsabilitate.
Nu, acum toți iau diverse măsuri – nimeni nu explică – ce au un unic rezultat: scutiri pentru bogătani, stoarcerea sărăcimii și clasei de mijloc pentru plata facturilor postpandemie și de război. Da, unii afaceriști au făcut bani cu lopata de la stat, noi acum plătim profiturile. Iar PSD-ul , cică „stânga” noastră, tace și semnalizează și el dreapta, că doar e partener cu Ciucă.
De aceea, la ieșiri precum cea a lui Orbán la Tușnad, nu am decât o reacție: vedeți dacă ați fost obsedați să omorâți orice urmă de stânga în spațiul public? Stânga înseamnă să discuți concret problemele coșului decent de trai. Dar în estul Europei au fost sponsorizate numai studii, ONG-uri, jurnalism care arată că, dacă azi ceri mărire de salariu sau drepturi, mâine apare un Gulag plin de antreprenori-eroi. Orbán e monstrul anticomunist perfect, s-a născut din proteste anticomuniste, care la început păreau ok, liberăluțe, doar a fost și el sorosist, iar apoi a mers cu valul spre un ciudat naționalism foarte pe placul ultraconservatorilor germani din PPE, de exemplu. A știut isteț să pupe mâinile cele mai puternice pretinzând că luptă cu hidra europeană și globală.
Asta e marea scamatorie ultraconservatoare: ei spun că încurajează familia ca să nu-ți spună că n-o să mai ai drepturi și confort decât dacă îți făurești un clan de supraviețuire ca acum 200.000 de ani. Mare inovație, ce să zic!
Referințe culturale ale lui Orbán apar la orice adolescent radicalizat pe net în pauzele de la jocul pe calculator Free Fire: un nene care a scris în anii 70 o distopie despre cum vin oamenii de prin India și invadează Franța (Jean Raspail) și un geopolitician care aberează de decenii și face „predicții” care nu se împlinesc (George Friedman).
Extrema dreaptă are susținere în Europa doar pentru că enunță temele sociale cu care ne confruntăm în capitalism. Soluțiile sale sunt să ne închidem granițele și să facem mulți copii albi, o stupizenie pe placul unor cetățeni educați antipolitic, numai cu ceva conspirații hollywoodiene și serbări câmpenești, botezuri și cumetrii.
Singurul răspuns real (și cam utopic acum, însă nu mi-a fost niciodată frică de utopii) e redescoperirea unei stângi adevărate, care să-și aducă aminte că resursa materială e baza și că apărarea minorităților de tot felul vine la pachet cu apărarea dreptului la un trai decent pentru lucrători.
Doar cu asta îl bați pe Orbán sau pe LePen ori extrema dreaptă din Italia care iar e pe cai mari acum. Nu îi iei temele lui Orbán înapoi? Atunci vom avea din ce în ce mai multă maimuțăreală strategică (Iohannis sau conservatorii polonezi), disperare tehnocrată (uitați-vă la Draghi) sau aroganță nesimțitoare (Von der Leyen).
De câte ori vedeți un Orbán că atinge subiecte de bun-simț, de atâtea ori trebuie să simtă restul politicienilor cât de proști sunt că nu sunt capabili să mai vorbească public despre chestii simple: scumpiri, de ce mă bag în război, de ce am salariul mic? Foarte bine, vor veni unii și mai răi, ba chiar foarte needucați (cum e Simion al nostru – Orbán chiar are școală!), să o ardă și mai halucinant.