Ce ascund fumigenele guvernului Cîțu atunci când asmute privații contra bugetarilor

Orice ficțiune, ca să fie credibilă, are nevoie de o ancoră în realitate. La fel e și în cazul bugetarilor care huzuresc pe banii poporului – cu toții am avut de-a face măcar o dată în viață cu indolența unor funcționari. Cu toții am „beneficiat” de servicii publice lamentabile. Cu toții am citit și auzit despre cazuri de salarii „nesimțite” la stat. Dar o ancoră în realitate, oricât de solidă, nu reprezintă realitatea în totalitatea ei. Pe lângă ancora în realitate, propaganda antibugetară se bazează pe o serie de mituri sau fapte distorsionate.

Prima distorsiune e aceea că sectorul bugetar este un consumator net de resurse și nu produce plus valoare economică. Nu e doar un mit, e pur și simplu un fals, un neadevăr. Sectorul public generează valoarea adăugată într-o economie. Concret, în anul 2019, educația, sănătatea și asistența socială au avut o contribuție de 14% la formarea PIB, pe locul trei după industrie și comerț. De fapt, educația și sănătatea au avut o contribuție mai mare la formarea PIB decât multe alte sectoare, de exemplu IT-ul și telecomunicațiile (5,5%) sau sectorul financiar (2%). Sectorul public produce plusvaloare, și încă una semnificativă.

Recomandări

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

E adevărat, sectorul public nu face profituri și nu produce bani – dar nu o face tocmai pentru că ne oferă servicii tuturor, asta e esența unui bun public sau a unui serviciu public. Dacă prin absurd sectorul public, ar începe mâine să perceapă taxe și să facă profituri, el nu ar mai fi sector public, ar deveni sector privat. Un sector public profitabil e un oximoron.

Să blamezi sectorul public că nu produce bani e o acuzație la fel de aberantă ca și cum am învinui sectorul privat că face profituri pe seama muncii făcute de bugetari.

Imaginați-vă că am începe mâine o campanie de denigrare a sectorului privat și i-am arăta cu degetul pe privații care își îngroașă buzunarele pe seama muncii angajaților din sistemul de educație publică, care pregătește și formează forța de muncă folosită în privat! Sectorul privat e un parazit, pentru că funcționează pe seama unei forțe de muncă educate și îngrijite de bugetari!

Cine altcineva, dacă nu angajații din sistemul public de sănătate, se îngrijește de sănătatea angajaților care sunt apți de muncă, a angajaților care fac boli profesionale, a angajaților care suferă accidente de muncă? Nu e așa că astfel de „argumente” sunt absurde? Și totuși, „argumentul” că sistemul public nu produce bani și nu se autofinanțează a devenit o banalitate ridicată la rang de adevăr. O banalitate care ne arată cât de scurtcircuitată e gândirea noastră de o propagandă ilogică, dar omniprezentă.

Recomandări

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

O altă distorsiune rostogolită de neoliberalii de Dâmbovița aflați la guvernare e cea care tratează toți bugetarii ca și cum ar fi o apă și un pământ, o masă omogenă.

Realitatea e că eticheta de bugetar ascunde o diversitate de tipologii cu salarii foarte diferite. Cele mai recente date ale INS, din noiembrie anul trecut, ne arată că în sectorul învățământ salariul mediu net era de 3.687 lei, doar cu puțin peste salariul mediu la nivel național (3.411 lei), iar salariul mediu din din sănătate, ceva mai mare, era de 4.106 lei. Acestea sunt salariile babane pentru care îi invidiem pe bugetari? Despre ce salarii ale bugetarilor cu 70% mai mari vorbea Cîțu?

Doar administrația publică are un salariu care e cu aproape 50% mai mare decât salariul mediu. În România cel mai bine plătiți bugetari sunt cei care formează domeniul administrației publice și feluritele forme de salarizare militară, iar sănătatea și educația sunt codașe.

A vorbi despre bugetari, la pachet, e o stupizenie la fel de mare ca și cum am spune că angajatul care lucrează la privat în fabrica de textile și cel care e director de bancă sunt unul și același lucru. Or, angajatul de la SRI nu e totuna cu o asistentă medicală. În realitate, directorul de bancă are mai multe în comun cu directorul de la SRI, iar asistentă medicală are mai multe în comun cu angajată din fabrica de confecții.

Mistificări precum cea care opune bugetarii angajaților din privat, de-a valma, disimulează adevăratele falii sociale. Prăpastia adevărată se cască între angajații pe salariul minim, pe de o parte, fie că sunt din public sau din privat (unde avem 25% din contracte pe salariul minim) și angajații cu zeci de mii de euro pe lună, fie că sunt bugetari sau privați, de cealaltă parte. E o prăpastie pe care însă nu o vedem din cauza fumigenei ideologice care asmute privații împotriva privaților, săracii împotriva săracilor.

Urmărește-ne pe Google News