4 comentariiBiserica Ortodoxă a Ucrainei a permis oficierea serviciului divin de Crăciun în data de 25 decembrie în baza calendarului iulian revizuit. Este un eveniment istoric pentru ucraineni, care au sărbătorit până acum Nașterea Domnului doar pe stil vechi, concomitent cu Rusia, Belarus, dar și alte state postsovietice în data de 7 ianuarie.
Cum a devenit data sărbătoririi Crăciunului o alegere geopolitică?
Unele publicații occidentale au relatat că ortodoxia ucraineană se rupe definitiv de spațiul cultural rusesc în contextul conflictului militar declanșat la 24 februarie.
În realitate, situația este mult mai complicată și infinit mai incertă. Războiul din Ucraina a fost precedat de o serie de bătălii confesionale, iar decizia de a permite sărbătorirea Crăciunului a fost luată doar de una dintre cele două biserici ortodoxe aflate în conflict.
Sărbătorile ortodoxe și vectorul geopolitic
Dacă Biserica Ortodoxă Rusă a devenit una dintre camerele Kremlinului în epoca Putin, promovând fără nicio reținere mesajele ideologice ale conducerii politice de la Moscova, Ucraina, unul dintre cele mai mari state ortodoxe din lume, nu avea o structură bisericească proprie.
Mai bine de 30 de ani două biserici ortodoxe luptă între ele pe teritoriul Ucrainei pentru enoriași și influență asupra societății. Este vorba despre Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova și Biserica Ortodoxă a Ucrainei, cunoscută ca autocefală.
Preoții autocefali, condamnați de Moscova pentru necanonicitate, au avut pe parcursul ultimilor ani atitudini patriotice, chiar naționaliste. Ei își promovau ideea de stat, limbă și biserică ucraineană națională.
De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă Ucraineană de la Kiev, subordonată Patriarhiei de la Moscova, a tot încercat în ultimii 30 de ani să demonstreze opiniei publice că este o structură confesională independentă, care nu se supune Rusiei. Și care a păstrat limba slavonă veche în timpul serviciului divin – o limbă veche din care s-au născut ucraineana, rusa și belarusa. Dar ea a susținut direct sau indirect la alegeri diverși reprezentanții ai partidelor proruse din Ucraina. Același lucru care s-a întâmplat și pe teritoriul Republicii Moldova în ultimele decenii.
După 2014, când Rusia a lansat războiul hibrid împotriva Ucrainei, a anexat Crimeea și a sprijinit mișcările separatiste din Donbas, ucrainenii au început tot mai mult să solicite o Biserică Ortodoxă ruptă total de influența politică a Kremlinului.
Biserica Ortodoxă a Ucrainei și alegerile prezidențiale
A doua structură bisericească din Ucraina, cea autocefală, și-a consolidat foarte mult pozițiile în 2019, când fostul președinte Petro Poroșenko a obținut un Tomos de autocefalie de la Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol. Tomosul este o recunoaștere formală a unei Biserici.
Sperând să devină pentru a doua oară președinte, Poroșenko a instalat mii de bannere în întreaga țară, în care el era fotografiat în preajma noului mitropolit Epifanie al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Admiterea autocefaliei bisericii era prezentată de Poroșenko ca o victorie politică în cadrul războiului hibrid cu Rusia.
Atunci au apărut diverse teorii politice pe teritoriul Ucrainei despre o „lume ucraineană” care trebuie să se opună cu succes „lumii ruse”.
Trecerea multor biserici de la Patriarhia Moscovei la Mitropolia autocefală a Kievului s-a desfășurat cu multe scandaluri, violență, ciocniri între enoriași. Pe teritoriul bisericilor apăreau polițiștii care îi despărțeau pe cei ce scandau că Putin nu trebuie să conducă ortodoxia de cei care nu înțelegeau ce legătură există între preotul lor din sat și Kremlin.
Politizarea excesivă a acestui subiect a determinat păstrarea unei mari incertitudini în lumea ortodoxiei din Ucraina. Iar războiul declanșat de Rusia la 24 februarie a.c. a fost ca un trăsnet din senin pentru biserica subordonată canonic Moscovei.
Independența față de Moscova
Sub presiunea enormă a societății ucrainene, Biserica Ortodoxă Ucraineană care era subordonată Patriarhiei de la Moscova și-a declarat în mai a.c. independența. Ea a precizat că i-a solicitat de mai multe ori Patriarhului Kiril să condamne decizia lui Putin de a invada Ucraina.
Așadar, războiul pornit de Vladimir Putin nu numai că nu a rezolvat, ci și mai mult a încâlcit situația bisericească din Ucraina. Sunt două biserici concurente și ambele se declară independente, potrivit statutului lor. Una e Biserica Ortodoxă a Ucrainei, cea autocefală, subordonată canonic Patriarhiei de la Constantinopol, și alta este Biserica Ortodoxă Ucraineană, care și-a declarat independența, cel puțin discursiv, față de Moscova. Primii zic că ei sunt independenți și canonici, iar ceilalți îi numesc pe aceștia schismatici.
Sondajele și manipularea opiniei publice
În pofida declarației de independență a bisericii față de Moscova, presa din Ucraina continuă să amintească că Biserica Ortodoxă Ucraineană este subordonată patriarhiei din statul inamic, Rusia. Unii analiști susțin că ruperea legăturilor cu Moscova a fost doar una formală, desfășurându-se cu acordul tacit al Patriarhului Kiril.
În august ucrainenii au fost întrebați în cadrul unui sondaj organizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev care biserică este mai aproape de sufletul lor, iar 54% au declarat că se identifică cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei, cea autocefală. Nu s-a amintit nicăieri, în sondaj, că este vorba de o biserică subordonată Patriarhiei de la Constantinopol.
Așadar, când vine vorba de biserica autocefală, cea sprijină de stat, presa nu spune nimic de subordonarea canonică Constantinopolului, iar când vine vorba de biserica cealaltă, este amintit în mod intenționat cuvântul Moscova.
De fapt, pentru că nu sunt patriarhii, ambele biserici, într-un fel sau altul, poartă pecetea lipsei de independență.
În plin război cu Rusia doar 4% dintre ucraineni au declarat că au o legătură spirituală cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, cea subordonată până acum cinci luni Patriarhiei de la Moscova. Biserica Ortodoxă Ucraineană a tot rugat presa și sociologii să nu mai fie numită după patriarhia veche.
Cine va recunoaște în Ucraina că este legat spiritual de o biserică rusă în timp ce armata lui Putin bombardează localitățile ucrainene? Totuși, mai mult de jumătate dintre bisericile din Ucraina sunt subordonate acestei mitropolii, lucru care nu poate fi contestat de sondaje. Iar oamenii continuă să meargă la aceste biserici.
Crăciunul, ca o alegere geopolitică
Spre deosebire de fosta biserică ortodoxă subordonată Moscovei, cea autocefală a făcut tot posibilul să sprijine eforturile statului de a se distanța de „lumea rusă”. Alegerea datei de 25 decembrie ca o posibilă zi de sărbătorire a Crăciunului este mai mult o alegere geopolitică, nu neapărat confesională.
Tot ce ne poate rupe civilizațional de Rusia trebuie făcut cât mai repede posibil, consideră reprezentanții bisericii autocefale.
În contextul războiului, ideea sună bine, dar nu știm cum ar părea acest lucru pe timp de pace. Biserica binecuvântată de fostul președinte Poroșenko este una națională, etnocentrică și se bazează doar pe limba ucraineană în timpul oficierii serviciului divin. Numai că Ucraina este un stat multinațional. În ce se oglindesc aspirațiile credincioșilor de etnie română din Ucraina?
Bisericile românești din Ucraina au fost subordonate Moscovei
Timp de 30 de ani, toate bisericile ortodoxe românești din Ucraina au fost subordonate canonic Moscovei. Nu pentru că românii aveau vreo legătură ideologică cu Kremlinul sau cu „lumea rusă”, deloc nu!
Ci pentru că, spre deosebire de autocefali, Mitropolia Kievului, subordonată mulți ani Moscovei, le-a permis românilor să se roage în limba română.
Era și în interesul ei să țină această comunitate etnică sub o umbrelă ideologică în apropierea frontierelor cu un stat membru NATO și UE, numit România.
Enoriașii au fost ținuți aproape de „lumea rusă” ca formă, și nu ca fond, pentru a nu le permite altor biserici, inclusiv BOR-ului de la București, să apară în peisaj. Timp de decenii oamenii s-au obișnuit cu această situație și nu au mai dorit să schimbe ceva.
„Dacă ne putem ruga în limba română în biserică…”
Am întrebat un român de la Cernăuți, zilele acestea, dacă își dorește să-și vadă biserica subordonată Mitropoliei ortodoxe create în 2019 și mi-a zis că nu are niciun rost să schimbi ceva ce funcționează.
Dacă ne putem ruga în limba română în biserică, nu mă doare capul ce discută ei la Kiev. Eu îl cunosc pe preot și mai mult nu mă interesează nimic.
Bucovineanul mi-a zis:
Am discutat și cu o româncă din regiunea Odesa, care mi-a zis că nu este o problemă să treacă biserica din localitatea ei din Bugeac în subordonarea Mitropoliei de la Kiev sau la o structură din București, Chișinău sau chiar din Sofia. „Este important să mă pot ruga în limba maternă și să scriu pomelnicele în grafie latină, în rest nu mă interesează”, mi-a povestit o doamnă din raionul Ismail.
Dorința de a mai schimba ceva în mediul bisericilor a dispărut în cazul românilor după ce fosta Biserică Ortodoxă Ucraineană subordonată Moscovei și-a declarat autonomia. Pentru ei, pare că această declarație a fost suficientă.
Etnicii români aleg ceea ce merge
Prin această opțiune, românii nu sunt proruși, după cum cred unele cercuri din Ucraina, ci pur și simplu au văzut încă din anii 90 ai secolului trecut Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei ca fiind una naționalistă. De dragul promovării limbii ucrainene, această biserică îi poate lăsa pe etnicii români fără dreptul de a se ruga în limba maternă.
Au existat și mici conflicte acum 25-30 de ani între reprezentanții bisericii autocefale cu etnicii români, unele lupte pentru lăcașele de cult au avut loc și în anii 2019-2021.
Nu există până acum nicio declarație oficială sau vreun document-garanție care să le asigure românilor acest drept de către noua structură bisericească. În loc să aleagă incertitudinea, românii aleg tradiția.
Biserica ce mai păstrează limba română
Neschimbând statutul și apartenența bisericilor, în peste 50 de sate din Ucraina în care au dispărut școlile cu predare în limba română, limba lui Mihai Eminescu mai este vorbită și cântată doar la biserică.
Paradoxal, același sistem statal care a distrus românismul, a deportat preoți și enoriași în Siberii, a creat mai târziu o umbrelă de protecție pentru această comunitate în biserici.
Prezervându-și identitatea și limba în cadrul unor structuri bisericești legate canonic de Moscova, românii nu au fost niciodată văzuți bine de societatea ucraineană, fiind de cele mai multe ori acuzați de atitudini proruse.
Acum, în plin război, cei peste 400.000 de români din Ucraina sunt o comunitate aflată între două focuri, între ciocan și nicovală, alegerea fiind destul de grea. Ei pot rămâne în cadrul unei structuri bisericești care va fi tot mai strâmtorată în Ucraina, cu un trecut problematic al relațiilor cu Moscova. Dar care le asigură dreptul de a se ruga în limba maternă. Sau pot accepta noua autocefalie, dar cu un viitor incert pentru limba română în biserici.
Modelul lui Stalin
Prețul unui război e deformarea normalității. De aceea, când vorbim astăzi despre ortodoxia din Ucraina, suntem nevoiți să utilizăm noțiuni din geopolitică, sociologie, lingvistică, științe ale comunicării și mai puțin vorbim despre credință sau teologie.
Pe de o parte, Ucraina, ca un mare stat ortodox, are dreptul la o biserică națională și independentă față de oricine. Pe de altă parte, desenarea acestei biserici în baza unor principii politice își duce semințele în viitor cu o forță care stabilește rezultate greu de întors.
Istoria este amară în acest sens.
Acum 80 de ani, cu poporul demoralizat în cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin a emis un „Tomos” de reînființare a Bisericii Ortodoxe Ruse, cult care a susținut conducerea și armata rusă. Și continuă să o susțină și azi, după atâtea decenii.
Dacă merge pe acest drum, al subordonării sau măcar al influențării politice a credinței, Ucraina nu va obține alt rezultat decât cel pe care istoria l-a consemnat deja în Rusia, scris cu suferința oamenilor.