Ce fac eu? Și ce putem face toți ca să nu decădem în tiranie

Citesc și liberali, și conservatori, și marxiști, și social-democrați. Îl recitesc pe Platon și mă feresc de demagogi. Extremismul nu e niciodată o cale sănătoasă.

Îl citesc și îl recitesc pe Ortega y Gasset. Cine a citit „Revolta maselor” (carte publicată în 1930) nu are cum să nu surâdă văzând cum s-a prăbușit încrederea maselor în orice formă de autoritate după revoluția tehnologică. 

Ortega y Gasset văzuse viitorul. De zeci de ani îl știa. Citind, te poți aștepta la ce urmează și te poți feri de cataclismele sociale. Dintre autorii din timpul nostru, util ne poate fi Snyder, istoricul american. Cel care a scris „Drumul spre nelibertate”. Carte din care putem învăța cum să rămânem totuși în libertate.

Recomandări

Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

Timothy Snyder nu e tiktoker. Cu atât mai mult. Tiktokul poate fi o pierdere de vreme plăcută (nu e și pentru mine, dar înțeleg de ce ar putea fi pentru alții). Dar dacă devine un stil de viață – ai o problemă. Nu peste mult timp, țesătura realității se va destrăma. E înduioșător cum antilgbtiștii de pe TikTok sunt toți drapați în Gianni Versace, Karl Lagerfeld, Calvin Klein, Giorgio Armani sau Tom Ford, care au și ei ceva în comun – și nu, nu e dacopatia. 

Cu mulți ani în urmă am făcut un interviu cu regretata traducătoare Antoaneta Ralian. Doamna avea pe atunci nouăzeci de ani și se minuna cum tot mai puțini gândeau cu capul lor și tot mai mulți cu capul internetului. 

Antoaneta Ralian știa ce spune. Tinerii, doar ei, mai pot schimba lumea – tinerii trebuie să se întoarcă la capul lor, la gândirea cu capul lor.

Și Snyder știe ce vorbește și ce scrie. Cartea sa de eseuri „Despre tiranie – 20 de lecții ale secolului XX” e de găsit și în librăriile românești. A apărut la Editura Trei. E și foarte ușor de citit. Aș spune, după patru ani de facultate de științe politice, doi de master și trei de doctorat, că e o carte banală. 

Recomandări

O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”

Dar poate fi citită fără probleme și de liceeni, și de oameni care n-au un interes deosebit pentru istorie, științe politice sau filozofie.

Și așa banală cum e, este importantă pentru că e pe înțelesul oricui vrea să înțeleagă. Cititul te ajută să înțelegi. Căscatul gurii și al ochilor la ecrane urlătoare nu te ajută decât să rămâi încuiat sau – mai grav – să intri în turma unui fanatism sau a altuia.

În eseurile sale, Snyder ne oferă și un mic ghid cu ce avem de făcut, în mod concret, pentru a apăra democrația și a ne feri de tiranie. 

E drept, democrația românească e, de la Iliescu încoace, „originală”, plină de personaje nefrecventabile sau greu de frecventat, de la Iohannis la Ciolacu, de la Grindeanu la Ponta, de la Tudose la liberalii care până deunăzi îi slujeau pe Cîțu și Ciucă și acum au trecut la a se târî în fața lui Bolojan. 

De extremiști nu mai zic nimic. Ar trebui să fie de la sine înțeles că extremele nu ne duc decât la catastrofe. Întotdeauna extremismul e sigur calea greșită.

Toată istoria secolului XX o arată. Legionarii. Fasciștii. Naziștii. Comuniștii. Extremismul ne duce la totalitarism. Iar totalitarismul înseamnă, în mod concret, lagăre și moarte.

Democrația e un circ insuportabil, ca-n nenea Iancu, dar nu înseamnă în mod obligatoriu nici lagăre, nici moarte.

Recomandări

Călin Georgescu i-a chemat la București să protesteze în numele lui, iar el a plecat din țară. Primele imagini cu susținătorii ajunși în Capitală

Extremiștii sunt tot ce e mai detestabil. Xenofobi, șovini, antisemiți folosesc limbajul urii – și ăsta e doar primul pas. Următorul e cu arme, ca la mercenarii lui Georgescu. Uitați-vă măcar la filme. De pildă, la „Hotel Rwanda” – vorbește destul de bine despre unde duce limbajul urii.

Democrația originală, ziceam. Nu găsesc, oriunde aș căuta, ce caut. E drept, caut prea mult căutând normalul: blândețe, suflet, minte, muncă, seriozitate, determinare, empatie, perseverență, viziune, echilibru, măcar mintal, fermitate în deciziile luate după analize cumpănite, dispreț față de orice tinichea, față de adulația maselor, dezinteres față de gloria deșartă, lipsa socratică a poftei de înavuțire cu bani și obiecte. Simțul umorului, decența.

Democrația originală și ale ei, ziceam: secta useristă, care n-a reușit să se dezvolte într-o alternativă viabilă la partidele tradiționale pentru că a fost și continuă să fie condusă prost, cu ochelarii de cal ai anticorupției din gură.

Și atunci ajungem la vorba președintelui Iohannis, doar că acum are sens: ce fac eu? Ce poți face tu, cetățean? Mie, de pildă, nu mi-a plăcut absolut niciunul dintre cei 14 candidați (rămași 13) pentru prezidențiale.

Mi s-a părut că oferta politică este ridicolă și m-am simțit responsabil că nu m-am implicat civic și mai mult decât am făcut-o de la precedentul ciclu electoral (când, de asemenea, n-au fost mai mult de două opțiuni frecventabile). Că nu am protestat mai temeinic. 

Ce poți face? Să îți respecți meseria! Etica muncii, etica profesională – așa o numește Snyder. Câți dintre români își respectă cu adevărat meseria? Câți fac totuși o meserie care le face plăcere și câți sunt profesioniști?

Deprofesionalizarea e prezentă în toate ungherele societății. Peste tot. Români, respectați-vă meseria, găsiți-vă vocația și fiți profesioniști! 

De aici trebuie început. Medicii să fie medici, profesorii să fie profesori, jurnaliștii să fie jurnaliști. Și politicienii să fie politicieni. Profesioniștii din servicii să se ocupe de siguranța națională, nu de șantajat oameni din justiție ca să se îmbogățească pe scurtături odioase. Orice altceva decât respectarea eticii profesionale este pregătirea drumului către tiranie. Ca să îți respecți profesia trebuie, firește, să ai una (nu e cazul misteriosului bacalaureat al lui Marcel de la Buzău).

Și poți să te educi, nu te ține nimeni cu forța în limitele școlii românești (limite severe, școala românească fiind blocată mintal în 1947). Există nenumărate căi de educație alternativă. Poți să audiezi și cursuri de la Yale pe internet în ziua de azi. Internetul nu înseamnă doar TikTokuri cu live-uri făcute de interlopi. Machiavelli a trăit în secolele XV-XVI la Florența.

Herta Müller a făcut undeva observația că nu te obligă nimeni să repeți greșelile celor dinainte și nici să fii la fel ca norma, ca majoritatea, mai ales când majoritatea o ia pe arătură.

Ce mai fac eu? Donez pentru cauze filantropice, organizațiile nonguvernamentale fac mai mult și mai bine decât guvernul însuși. Trebuie să obligăm guvernul să se demarcelizeze, dar până atunci putem să fim alături de cei care chiar fac bine.

Vi se pare că e rău guvernată România? Aveți dreptate. E rău. Dar poate fi și mai rău, mult, mult, mult mai rău.

Căci masele, dacă vor tot refuza violent gândirea și educația, vor fi până la urmă seduse de un demagog care le promite, în numele poporului (poporul e doar cine vrea el, demagogul), că termină el cu toate astea! – și cine se va socoti vinovat că a fost, vorba aceea, un bulgăre în avalanșă?!

Ce fac eu? Încerc să apăr regulile și instituțiile, să le critic spre a le întări, nu de dragul de a le critica și atât.

Trebuie să apărăm regulile și instituțiile democrației! Să le forțăm, prin presiune constantă, să-și facă datoria pentru care au fost create și perfecționate în sute de ani de democrație funcțională.

Nu e cazul românesc de democrație funcțională, dar trebuie să încercăm. Ce altceva ne așteaptă?! Înțelepciunea rusească? Nu, mulțumesc. Am citit Soljenițîn și Șalamov, Sorokin și Erofeev.

Trebuie să apărăm presa liberă, să plătim pentru presă liberă și să nu consumăm presă coruptă și presă ineptă. Altfel, suntem complici – și cu ce drept ne mai plângem?!

Trebuie să apărăm cu orice preț faptele, trebuie să punem preț pe adevăr. Altfel ne așteaptă realitatea alternativă în care orice papagal care toarnă miere în urechile guguștiucilor poate să facă rost de o armată de rinoceri cu care să dărâme, în sfârșit, lumea.

Urmărește-ne pe Google News