Ce greșeli a făcut Iohannis în politica externă a României

Însă una dintre cele mai importante atribuții ale președintelui Iohannis a fost rolul de șef al politicii externe a României. Un bilanț al punctelor slabe, în timpul mandatelor sale, în politica externă a României este unul important nu numai pentru a evalua calitățile sale de conducător, ci și pentru a pune pe agenda publică diverse priorități de politică externă pentru viitorii candidați care vor intra, în această vară, în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat. Ca urmare, mă voi concentra pe slăbiciunile pe care președintele în funcție le lasă nerezolvate. 

1. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, agresiunea Chinei asupra Taiwanului sau conflictul din Gaza au arătat românilor cât de important este pentru un stat să își dezvolte viziunile de politică externă pe baza unor fundamente democratice. O politică externă a unui stat cu democrație consolidată este o politică ce oferă o importanță deosebită drepturilor omului și principiilor statului de drept în interacțiunea sa cu alte state. Nu există nicio justificare, de pildă, pentru care România nu a recunoscut nici până azi genocidul armean comis de autoritățile turce la începutul secolului XX. Franța, Germania, Polonia, Belgia, Statele Unite și multe alte state recunosc acest genocid istoric, iar realitatea demonstrează faptul că acest act de condamnare a primului genocid al secolului XX nu a dus la întreruperea relațiilor diplomatice cu Turcia. Teama României de a nu supăra Turcia, mai exact regimul autoritar turc aflat la guvernare, nu are niciun fel de justificare. Prin recunoașterea și condamnarea la nivel simbolic a celei mai grave crime internaționale, România ar arăta pe scena internațională că este un stat care prețuiește cu adevărat valorile democratice. 
2. La același capitol al politicii externe bazate pe fundamente democratice, România este datoare să recunoască statul Kosovo. Ținând cont de faptul că la finalul anilor 90, Statele Unite și Federația Rusă emiteau diverse strategii de apropiere între cele două mari puteri, este de înțeles jocul geopolitic pe care România l-a făcut în momentul în care NATO a decis bombardarea Serbiei (1999), fără să fi beneficiat de mandat din partea Consiliului de Securitate ONU, dar cu scopul declarat de a preveni un genocid împotriva etnicilor kosovari. Pe de o parte, președintele Emil Constantinescu a decis anularea autorizației de survol al trupelor ruse care transportau armament în Kosovo, jucând astfel în favoarea americanilor. Pe de altă parte, România nu a mers până la capăt de partea americană și nu a recunoscut independența statului Kosovo nici după ce ONU a recunoscut existența acestui nou stat înființat. După ce, în iulie 2010, Curtea Internațională de Justiție a emis un aviz consultativ potrivit căruia declarația de independență a Kosovo nu a încălcat dreptul internațional (speța Kosovo fiind considerată un caz special în acest domeniu al dreptului internațional), România nu mai are nicio justificare în încăpățânarea de a nu recunoaște kosovarilor dreptul de a avea statul lor. La 4 septembrie 2020, 104 din 193 state membre ONU, 22 din 27 state membre ale Uniunii Europene și 28 din 32 state membre NATO recunoșteau independența statului Kosovo. România ar trebui să-și schimbe strategia de politică externă pe regiunea Balcanilor și să recunoască Kosovo. Teama că dacă România ar recunoaște Kosovo, ar crește riscul la Ținutul Secuiesc să ceară independența nu are niciun fel logică. România e stat membru UE și NATO, iar mișcările ilegale secesioniste nu sunt permise în aceste spații. Mai mult dreptul internațional respinge mișcările secesioniste care intră în contradicție cu constituția statului-mamă. 
3. Luând ca model comparativ strategiile de securitate referitoare la China ale Uniunii Europene, Germaniei, Statelor Unite și Marii Britanii, care au în comun principiul „de-risking not decoupling”, România ar trebui să introducă China în strategia de securitate națională. În actuala strategie de securitate, asumată de președintele Iohannis, nu există niciun fel de referință la China. Atacurile cibernetice asupra României, spionajul venite din partea Chinei ar trebui să fie asumate ca acțiuni maligne în această strategie a statului român. Niciun stat nu interzice comerțul, schimburile culturale sau economice cu China, însă investițiile chineze în domeniile strategice ale statului implică o sănătoasă precauție (de-risking). Totodată, corupția care ar putea apărea ca fenomen secundar în relația de business dintre partenerii români și reprezentanții chinezi sau ai oricărui alt stat cu regim autoritar, cum mai sunt Azerbaidjan sau Iran, ar trebui să devină amenințare la securitatea națională. Este în același timp inadmisibilă reticența absolută a diplomației române de a deschide relațiile economice, culturale sau universitare cu Taiwan, de frica Chinei. Diplomații taiwanezi se plâng în discuții informale despre răceala de care se lovesc atunci când propun parteneriate de afaceri în România. Până și Ungaria, un stat cu regim populist de dreapta, cu simpatii asumate pentru China, face afaceri cu Taiwan fără probleme. De ce ratează România această mare oportunitate economică? 
4. România ar trebui să iasă din rolul pasiv pe care îl joacă în UE și să dezvolte o strategie de coordonare mult mai bine pusă la punct între președintele statului, Ministerul Afacerilor Externe și toți europarlamentarii români în obținerea obiectivelor de interes național în cadrul UE. Democrația implică în mod evident rivalitate de idei între diferitele partide politice românești, dar toți actorii trebuie să învețe și politica consensului atunci când tema respectivă devine una în interesul tuturor românilor, cum a fost intrarea României în spațiul Schengen. În acești ani ai mandatului Iohannis, am întâlnit mulți europarlamentari care se plângeau că nu primesc niciun fel de feedback din partea Cotroceniului sau Ministerului Afacerilor Externe pe anumite teme care vizau interesele generale ale românilor. Or, lipsa de strategie privind obiectivele României în UE sfârșește prin a aduce deservicii intereselor românilor. 

Recomandări

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

După 17 ani de la intrarea în UE, România nici acum nu a ieșit din entuziasmul acestei prime etape de succes și nu reușește să se profileze ca stat player, cu personalitate distinctă în jocul politic al UE. Nu știm, ca stat, ce anume am dori să îmbunătățim în UE sau ce anume am dori să schimbăm la nivelul tratatelor Uniunii ca blocul să funcționeze mai bine. 

5. În cei aproape zece ani de mandat, președintele Iohannis nu a dat niciun fel de importanță diplomației economice românești. Deși el este cel care semnează, la nivelul statului român, diverse tratate cu alte state, el este primul deschizător de drumuri în relația cu alte state, nu există studii care să arate cât de mult a crescut eficiența diplomației economice românești în urma vizitelor sale externe. Nu numai că Iohannis nu are obiceiul altor lideri de stat de a merge însoțit de oameni de afaceri în vizitele externe, dar nu există un mecanism transparent prin care mediul de afaceri românesc să intre constant în contact, pentru schimburi de informații, cu atașații economici aflați în toate colțurile lumii. În fapt, lipsa unui canal de comunicare transparent între oamenii de afaceri români și atașații economici din ambasade încurajează activitatea în plan extern doar anumitor firme de casă, despre care legenda spuse că ar fi controlate de serviciile secrete românești. 

Recomandări

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

La nivel oficial, nu știm cât de eficienți sunt atașații economici români sau de ce duc lipsă ca ei să devină eficienți. România nu are, în acest moment, un document strategic cu produsele românești pentru care statul român să își asume prioritatea de a le promova în diverse spații externe. La nivel legislativ, diplomația economică românească pendulează între MAE și ARICE (o instituție înființată de premierul Ciucă și care funcționează sub autoritatea premierului) fără însă a exista un centru ferm de comandă pentru a supraveghea cât de productivă este ea la intervale diferite de timp. 

În cei aproape zece ani de președinție, liderul de la Cotroceni și-a ascuns lipsa de viziune în politica externă a României prin discursuri bombastice privind calitatea țării noastre la NATO și UE fără însă să fie tras la răspundere că România ar fi putut să facă mai multe în plan extern. Și mult mai bine.

Urmărește-ne pe Google News