Cât de tare îmi răsună în minte sloganul „Libertate în fiecare zi”! Aparține unui platforme online de retail. (Ar trebui să pomenesc brandul, dar o să fiu acuzat că fac reclamă gratuită.) Imediat după instituirea stării de urgență, sloganul a dispărut din finalul spoturilor care promovează ofertele eMAG. (De ce să nu-l numesc, cu orice risc? Brandurile fac parte din viața mea.) A fost o mișcare bună de marketing. Sloganul ar fi fost de-a dreptul caraghios (jignitor?) într-un spot TV care anunță un discount pentru nu știu care televizor. Apoi, prețurile măștilor medicale pe care le vinde eMAG îmi usucă portofelul și mă fac să-mi iasă pe nas orice dorință de „libertatea în fiecare zi”. Un brand nu poate să fie simpatic pentru toți consumatorii. Unii îl laudă, alții îl înjură, ăsta-i jocul pieței libere, în fiecare zi.     

Vă mai amintiți campania de imagine a eMAG?

Îmi amintesc scandalul pe care l-a stârnit campania de imagine eMAG, lansată anul trecut. Câte energii s-au năpustit, pro și contra, pe biata campanie! Câți experți în comunicare și-au dat cu părerea! Mii de comentarii au făcut valuri pe rețelele de socializare. 

Și, până la urmă, ce-a rămas după acea furtună? Paharul gol. Mă gândesc că, după ce va trece această pandemie, puțini clienți ai platformei de retail își vor mai aminti cine a fost protagonistul spotului de imagine care ne vorbea despre libertate: Pleșu?, Arșinel?, Șora?, Cabral?

Brandurile nu s-au speriat de criza medicală și, probabil, nu se vor speria nici în criza economică. Își urmăresc interesele. Îi urmează pe consumatori, oriunde s-ar afla, pe internet, la televizor. Dar mesajele acestora nu mai sunt atât de agresive ca în vremurile bune.

Multe din reclamele TV la supermarketuri au fost transformate în mesaje sociale (CSR), privind consumul responsabil, distanțarea socială, dar nu uită, cu delicatețe, să anunțe câte o promoție la ouă sau pește eviscerat… 

Brandurile comunică mai atent, mai calm

Mesajul social, însoțit de interesul comercial. Cu siguranță, nici un brand de bere sau un producător de vinuri, de exemplu, nu va pândi ziua în care Spitalul Județean Suceava va ieși din carantină, astfel ca promoterii săi să împartă, în euforia libertății, câte-o sticlă de băutură medicilor, asistenților și pacienților vindecați, în poarta unității, profitând de audiența maximă furnizată de televiziunile care vor transmite live evenimentul. 

Curajul în publicitatea de criză poate fi fatal pentru un brand care iese din rând, care face pe „deșteptul”. 

Consumatorii sunt crispați, brandurile îi încurajează, dar cu precauție. Românii și-au câștigat libertatea de a cumpăra orice, oricând, oricât, imediat după ce-a căzut Ceaușescu și refuză să le fie îngrădită de dictatura coronavirusului.     

Consumul de TV a crescut, dar breaking-news-urile au rămas irelevante

Libertatea în fiecare zi cu telecomanda în mână. 

Anul trecut, consumul de televiziune în mediul urban din România a fost de 6,3 ore pe zi, cel mai mare din Europa Centrală și de Est. 

În martie, prima lună de pandemie, consumul TV a crescut cu 22%, arată studiile. Telespectatorii s-au înmulțit, dar televiziunile au rămas aceleași din vremurile normale. 

Aceleași personaje la televiziunile de știri, comentatori, experți, analiști, aceiași moderatori cu „temele nefăcute” și breaking news-uri irelevante. 

Doar costumația s-a schimbat puțin, au apărut măștile pe fețele invitaților, carnavalul continuă, deși „regizorii” au dispus ca „actorii” să vorbească de-acasă, cu căștile în urechi, neapărat plasați în fața bibliotecii personale, pentru că dă bine la imagine să clămpănești în preajma cărților. (Ar fi mai interesant ca Ionuț Cristache – TVR 1 să-l chestioneze pe Ion Cristoiu despre ultimele lecturi din bibliotecă decât să-i ridice „mingile la fileu” ca să-l „bubuie” pe Iohannis.)

Trebuie să înțelegem că și televiziunilor le este greu în pandemie, nu numai românilor care își caută libertatea pe telecomandă. E dificil, dacă nu imposibil, să treci peste noapte de la job-ul de propagandist la cel de știrist.

În același timp, oferta de filme și emisiuni, butonate pe telecomandă, este la fel de stupidă, violentă, jalnică, expirată și anostă până la plictis, ca și înainte. (Știu, mi se va spune că pe platformele digitale se găsesc „noutăți”.) 

Sigur, n-am pretenția ca televiziunile noastre generaliste să cumpere, în regim de urgență, pachete de filme de Oscar. (Românii au nevoie de măști, de Euthyrox, de ventilatoare, nu de filme!) Dar este evident că televiziunile lucrează după modelele (grilele) vechi într-o nouă realitatea. De aici, senzația de inadecvare.

Prin teatrul de televiziune, TVR3 și-a triplat audiența

Totuși, cei de la TVR au făcut o mișcare inspirată (minune?, întâmplare?, iluminare?, greșeală?) programând pe TVR 3 (ce fel de canal e ăsta?) spectacole de teatru TV, din arhiva televiziunii, cu mari actori și regizori români, spectacole mai noi și mai vechi (alb-negru), cu imagini tremurânde (dificultăți tehnice!). 

Toată luna martie, TVR 3 a difuzat, seară de seară, șapte zile din șapte, astfel de spectacole. Sondajele de audiență arată că, în intervalul orar 20.00 – 22.00, s-au uitat la Teatrul Național de Televiziune, în medie, 32.000 de telespectatori pe minut la nivel național. E mult? E puțin? Este un rating corect pentru România. În februarie, ratingul a fost de 12.000 de persoane pe minut. Astfel, cu spectacole din Arhiva de Aur, TVR 3 aproape că și-a triplat audiența națională, în cele două ore de prime-time. Se pot lăuda canalele TVR 1 și TVR 2 cu o asemenea performanță?

”Lumea întreagă este osândită să cadă victimă unei ciume înfiorătoare, nemaiauzită și nemaivăzută”

Libertatea în fiecare zi cu o carte deschisă. Recitesc poticnit romanul lui Dostoievski „Crimă și pedeapsă”. Raskolnikov și-a recunoscut crimele și își ispășește pedeapsa în Siberia. Povestea se apropie de sfârșit, mai am câteva pagini.

Raskolnikov a zăcut în spital până la sfârșitul Postului și în Săptămâna Mare. Citesc: „Aproape întremat, își aminti de visurile lui pe când zăcuse cu febră mare și în delir. I se părea că lumea întreagă este osândită să cadă victimă unei ciume înfiorătoare, nemaiauzită și nemaivăzută, venind din străfundurile Asiei spre Europa (…) Apăruseră niște trichine noi, niște vietăți microscopice, care pătrundeau în corpul omului (…) Oamenii în corpul cărora pătrundeau turbau și-și pierdeau mințile (…) Sate întregi, orașe întregi, popoare întregi se molipseau și cădeau pradă nebuniei…” *

Închid cartea, înainte să ajung la ultima pagină. Mi s-a făcut dor de zilele trăite în libertate. O libertatea care nu mi s-a arătat nici în visurile cele mai frumoase.  

* „Crimă și pedeapsă”, F.M. Dostoievski, Editura RAO, 1995, traducerea Ștefana Velisar Teodoreanu și Isabella Dumbravă.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News