Ce legătură este între cazul amenințărilor la adresa Maiei Morgenstern și cel al criminalului de la Onești. Când statul nu ia lucrurile în serios

Autoritățile au reușit cu o promptitudine direct proporțională cu notorietatea Maiei să identifice și să rețină autorul mesajului instigator la crimă.

Ei bine, la câteva ore de la acest succes, un post de televiziune însoțea informația cu precizarea că tânărul avea „ceva, se pare, probleme psihice”.

Utilitatea acestui detaliu privind sănătatea psihică a suspectului este că dezleagă națiunea românilor sănătoși de orice responsabilitate pentru asemenea fapte. Asta cu atât mai mult cu cât motivația invocată de autorul „nesănătos” este ura față de evrei. Antisemitism? Așa ceva nu mai există în România de azi! Oare? Neîncrederea că noi, românii, am fi în stare de crime motivate de ura față de grupuri sociale ne face, din păcate, complici ai criminalilor.

Polițiștii de la Onești, cei care au simulat negocierea cu autorul dublei crime, aparțin și ei acestei categorii de români sceptici. Cetățenii, dotați cu chipie de români sănătoși, nu l-au luat în serios pe românul furios din balcon. L-au tratat cu mesaje de genul: „Eu zic mai bine să vă liniștiți”, „Vorbiți frumos, că vă aude lumea”, iar un martor citat de Libertatea susținea că „polițiștii râdeau de parcă își spuneau glume”. Neîncrederea a fost amendată tragic cu moartea a doi oameni.

Neîncrederea în antisemitismul contemporan începe, în același registru miștocar, cu acceptarea glumei antisemite. Atacul antisemit asupra Maiei Morgenstern a debutat, de fapt, la sediul Primăriei Capitalei. Acolo, într-o întâlnire a directorilor de teatre din București, inițiată și moderată de consiliera pentru cultură a primarului general, un participant i-a adresat actriței o glumă despre „jidani”. Gluma a fost lăsată să treacă neobservată.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Pot fi acceptate glumele despre evrei atunci când le fac evreii, dar când cuvântul „jidan” transmite dispreț „românesc”, rostirea lui poate fi amendată. (Există o instituție specializată – Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – care pedepsește cu amenzi, între alte fapte, și exprimarea atitudinilor discriminatorii). Asta cu atât mai mult cu cât cuvântul este folosit într-o instituție publică, iar moderarea aparținea gazdei.

Primăria nu a avut nicio reacție, nici imediat după ce s-a auzit cuvântul cu „j” și nici după ce au devenit publice amenințările pe care le-a primit Maia Morgenstern.

Totuși, poate fi apreciată pozitiv viteza cu care autoritățile l-au identificat pe autorul primului mesaj. Mesajul tânărului „cu ceva probleme psihice” – cum zicea o doamnă de la televizor – a fost însă urmat de o serie de alte mesaje de același calibru. Aici se cade să reconsiderăm ideea de „problemă psihică”.

Autorul crimelor din Onești a fost taxat și el ca „psihic”. Psihiatria ne informează că incidența criminalității în rândul persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală este de 4 ori mai mare decât în rândul populației generale – dar nu în calitate de autori, ci în calitate de victime.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Un om extrem de furios este un om cu o problemă psihică, dar nu este unul cu probleme severe de sănătate mintală. Mai pe șleau, asta înseamnă că autorul crimelor de la Onești avea probleme psihice în sensul unei furii care-l măcina de ani buni, dar nu era „nebun”.

Iar antisemiții dintre noi sunt „persoane cu probleme psihice” în sensul în care mintea lor s-a încărcat cu ură față de evrei așa cum mintea multor alți români e plină de ură față de romi, față de gay, față de „bozgori” și, în general, față de orice nu seamănă cu „românul normal”.

Cum poate procurorul român să se lupte cu antisemitismul care atinge nivelul infracțiunii de instigare la ură? Din păcate, procurorul român este comparabil cu polițistul de Onești. Da, a sărit el iute, a găsit suspectul, dar ce face cu el după ce-l găsește?

Din cercetarea publicată de ActiveWatch acum doi ani se poate constata că din 123 de cauze înregistrate pe baza articolului 369 din Codul Penal privind incitarea la ură sau discriminare, în Parchetele din România în 2018 a ajuns în instanță una singură. Procentul acesta mai mic de 1% de soluționare a dosarelor nu vorbește doar despre competența procurorilor în materia instigării la ură.

Putem îndrăzni să-i suspectăm de ceva mai mult. Cu blândețe, am putea să-i includem în marea masă a românilor neîncrezători. Cu ceva mai multă responsabilitate, îi putem suspecta pe unii dintre ei că împărtășesc aceleași atitudini antisemite, rasiste, homofobe etc. care alimentează, la început, doar glume despre jidani.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News