Ce ne arată o carte despre tinerețea unui dictator comunist care a trăit aproape patru ani la temperaturi care au atins și -60 de grade Celsius

Iosif Vissarionovici Stalin (Djugașvili) este un personaj neinteresant în zilele noastre. Un expirat. Mult mai puternic este Vladimir Putin (al cărui bunic a fost bucătarul lui Stalin). Despre Stalin știm totul: bolșevic, dictator și criminal. Asta este partea negativă. Dinspre partea pozitivă, văzută mai ales de la Est, se poate spune că, în 1953, când a murit, Stalin a lăsat URSS în culmea gloriei. Uniunea Sovietică era o superputere: americanii și aliații lor tremurau de amenințarea sovieticilor, iar admiratorii săi occidentali, „intelectuali subțiri”, care ignorau intenționat tragediile Gulagului, aplaudau victoriile socialismului. 

Din această perspectivă, se poate spune că Stalin a fost un veritabil lider. A câștigat Al Doilea Război Mondial și a creat o superputere. Cu mâinile pătate de sânge. Spre deosebire de alți așa-numiți „lideri” care n-au făcut nimic, dar au ținut discursuri și au o imagine… pozitivă. Și despre Putin știm totul, personaj de actualitate: dictator, criminal și, dacă este să ne uităm la o parte a presei, uneori propagandistică, de același calibru cu Hitler. 

Despre Stalin știm totul și de pe Wikipedia. Atunci, lectura unei cărți precum „Tânărul Stalin”, semnată de istoricul britanic Simon Sebag Montefiore, poate părea o pierdere de vreme. Ce rost are să citim despre tinerețea lui Stalin, când știm totul despre acest individ, iar acum, la Kremlin se află Putin, o amenințare pentru pacea lumii? Miturile, anecdotele și „ce zice lumea” contează, nu cărțile serioase! 

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Cartea istoricului britanic Simon Sebag Montefiore este fabuloasă. Ușor de zis: „fabuloasă”! (Trebuie să argumentez.) Am aflat din introducerea cărții că autorului i-a luat aproape 10 ani de cercetări și documentări în arhive în 23 de orașe din nouă țări. Un deceniu de cercetare. Îți stă mintea-n loc! (Și când te gândești că, în lumea noastră academică, se fură la greu! În spațiul public se discută mai mult despre plagiatele politicienilor, pe bună dreptate, decât despre cărțile de referință, cu adevărat importante pentru cultura română.) 

Ei bine, tocmai documentarea minuțioasă l-a ajutat pe Montefiore să-i conducă pe cititori, pas cu pas, în prima parte a vieții lui Stalin, de la naștere până când va intra în guvernul bolșevic (octombrie 1917). Care este relevanța acestui efort? Dintr-un elev silitor al seminarului teologic din Tifilis (Tbilisi), Stalin va ajunge un derbedeu, un șef de bandă care prăduia bănci, șantaja oameni de afaceri, extorca pe cei bogați pentru a face rost de bani pentru facțiunea bolșevică a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia. 

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Ca orice revoluționar bolșevic, Stalin n-a muncit niciodată. A trăit pe banii altora. Ca și Lenin, ca toți comuniștii și socialiștii din trecut și din zilele noastre. 

O biografie de zici că e roman

Povestea tânărului Stalin este atât de bine scrisă (tradusă în versiunea românească), încât, la un moment dat, am uitat că este o carte de istorie și am început să cred că este un roman. 

Îl urmăream fascinat pe Soso (una dintre poreclele lui I.V. Djugașvili) cum fugea, se ascundea și îi păcălea pe jandarmii și pe agenții Ohranei, încât am ajuns la un moment dat să țin cu „personajul principal”, Stalin! Cartea lui Montefioare nu-l pune într-o lumină favorabilă pe viitorul dictator Stalin. Nicidecum! Metamorfoza personajului este miraculoasă. Stilul istoricului Montefiore, o literaturizare excesivă, poate fi contestat pentru că este prea popular, pe înțelesul unui cititor contemporan din fundul Europei. În același timp, povestea nu cade în capcana unui ziar tabloid, cu tot felul de cancanuri, așa cum suntem obișnuiți în prezent, deși vorbește pe larg, de exemplu, despre femeile lui Stalin, atât despre prima și a doua nevastă, cât și despre concubinele și amantele sale. Imaginea lui Stalin nu este cea de „armăsar”, ci a unui revoluționar obsedat, ca și Lenin, Troțki și Molotov, de instaurarea dictaturii bolșevice. 

Recomandări

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Marea pedeapsă țaristă: clima

Unul dintre cele mai impresionante capitole ale cărții este cel în care Stalin este exilat de autoritățile țariste în Turuhansk, un ținut siberian „obscur al nopților arctice”, pentru patru ani. Nu se afla la primul exil. Dar, spre deosebire de pedepsele precedente, care au fost niște vacanțe plictisitoare și din care a evadat fără probleme, pur și simplu luându-și bocceaua și întorcându-se cu trenul în lumea civilizată, acest ultim exil a fost de-a dreptul eroic. N-a îndurat torturile Ohranei, poliția secretă a țarului, pentru că acestea n-au existat, nici n-a fost trimis la muncă silnică așa cum s-a întâmplat cu milioanele de deținuți din epoca stalinistă. Pe vremea aceea (1913), marea problemă a exilaților socialiști și bolșevici era clima din Siberia. Marea pedeapsă. 

Aproape că ți se face milă de Stalin când citești unde a fost obligat să se stabilească: Turuhansk, provincia din Siberia care este mai întinsă decât Marea Britanie, Franța și Germania la un loc, având pe atunci doar 12.000 de locuitori. Taigaua siberiană era verde și luxuriantă vara (trei luni) și albă-înghețată iarna (nouă luni), cu temperaturi care ajungeau până la –60 de grade. (Care reprezentat al noilor generații „fulg de nea”, al activiștilor de mediu ori al presei care anunță catastrofe climatice iminente ar putea să trăiască în aceste condiții? Noroc că pământul s-a „încălzit” de la ultimul exil al lui Stalin și poate că în provincia aceea siberiană sunt, în prezent, condiții mai suportabile de trăit, măcar vreo -55 de grade. Dar să nu divagăm!) 

Un exilat fără bani

Stalin a ajuns la Monastîrskoe, capitala provinciei Turuhansk, în august 1913 și le-a scris disperat tovarășilor Lenin și Zinoviev, aflați în Cracovia, că s-a îmbolnăvit și îi roagă să-i trimită niște bani care să-l ajute să-și cumpere evadarea, așa cum se întâmplase în precedentele exiluri. Exilatul Djugașvili, atenție, exilatul, nu deținutul!, a fost repartizat în Miroediha, un cătun din sudul regiunii, și nu era deloc pregătit pentru iarna care se apropia. Dacă majoritatea exilurilor din imperiul țarist erau un soi de vacanțe plictisitoare, în care exilații citeau, scriau, beau la greu și se încurcau cu localnicele, lăsându-le cu burta la gură, în Turuhansk viața era o adevărată luptă. La începutul lui noiembrie, când temperaturile coborau la –30 de grade și se pregăteau să coboare spre -50, saliva îngheța pe buze și răsuflarea îngheța în aer, Stalin îi scria disperat unei prietene: 

„Tatiana Aleksandrovna, mi-e rușine să-ți scriu, dar nu am de ales, nevoia mă împinge! Nu mai am un sfanț! Mi s-au terminat toate rezervele! (…) Dumnezeu știe ce-o să se întâmple cu mine. Poți cumva să apelezi la prieteni și să-mi trimiți 30 de ruble? Poate și mai mult! (…) Iarna s-a dezlănțuit aici, ieri au fost -33 de grade… Sper să izbutești. Draga mea, nu mai zăbovi!”

Cum să nu ți se facă milă de bietul Stalin? Aproape îți vine să-i dai paltonul tău, căciula, ghetele și să-i bagi în buzunar niște bani! Să alertezi niște ONG-uri care să pună la cale niște campanii umanitare numai pentru sensibilul Stalin! N-a fost cazul. Tatiana i-a trimis un pachet cu haine și Stalin i-a răspuns entuziasmat: 

„Draga, scumpa mea Tatiana, am primit pachetul de la tine. Nu-ți cerusem haine noi, doar pe cele vechi, dar tu ți-ai cheltuit banii să-mi cumperi…”

Chiar și echipat cu hainele noi, necazurile lui Stalin au continuat: 

„Draga mea, sunt într-o situație disperată: colac peste pupăză, m-am și îmbolnăvit, am făcut tuse la plămâni. Am nevoie de lapte, de bani și nu am nici de unele. Draga mea, dacă poți face rost de bani, trimite-mi, te rog, imediat, căci nu mai pot îndura…”

În ianuarie 1914, după șase luni de disperare, Stalin a început să primească bani de la prieteni și tovarăși. Nu mulți, doar atât cât să-i mituiască pe polițiștii care-l țineau sub observație. Dar Ohrana, care-i citea scrisorile, l-a mutat în Kureika, o așezare la 80 de verste dincolo de Cercul Polar, în care poștașul venea, pe jos, de opt – nouă ori pe an.

„Kureika, scrie Montefiore, era genul de cătun unde oricine se putea simți complet uitat de lume, ba putea chiar să-și piardă mințile: singurătatea lui deprimantă și izolarea lui autarhică aveau să-l influențeze pe Stalin pentru tot restul vieții.” Toți cei 67 de locuitori ai cătunului erau rude între ei: 38 de bărbați și 29 de femei erau înghesuiți în opt izbe dărăpănate de lemn, mai mult cocioabe decât case. Stalin și colegul său bolșevic Sverdlov s-au cazat într-o izbă deținută de localnicii Aleksei și Anfisa Taraseeva. Numai renii și vulpile polare erau cu adevărat active în toiul iernilor polare. Toți oamenii se îmbrăcau în piei de ren. Și Stalin și-a făcut rost de haine din piele de ren. Curând, cei doi bolșevici s-au certat, și Sverdlov s-a mutat în altă izbă.

A fost momentul în care Stalin (34 de ani) a început o relație cu orfana Lidia Pereprîghin (13 ani). Frații fetei n-au fost încântați de această relație. Totuși, relația a fost tolerată de familie, dar necazurile au continuat: Lidia a rămas însărcinată. Stalin a promis să se însoare cu Pereprîghina când fata avea să ajungă la vârsta îngăduită de căsătorie. O trata pe Lidia ca pe tânăra sa soție. 

Simon Sebag Montefiore notează: „Logodna lui Soso cu Lidia era un amuzament temporar care avea să fie abandonat pe marginea drumului său revoluționar. Sarcina probabil l-a iritat pe Stalin. Și totuși, localnicii pretindeau că Lidia era îndrăgostită de Stalin. Nu avea să fie ultima ei sarcină.”

La pescuit la copcă și vânătoare

În anii exilului siberian, Stalin a fost deprimat, pentru că îi lipseau cărțile, dezbaterile cu tovarășii, lupta revoluționară, incitarea muncitorilor la greve, dar s-a consolat cu pescuitul la copcă și vânătoarea. La un moment dat, într-o vară, a dispărut pe o insulă pustie, trăind ca un Robinson Crusoe al Siberiei. S-a întors fără să dea socoteală cuiva. În decembrie 1914, minora Lidia a născut un copil care a murit la scurt timp după aceea. Stalin n-a comentat și nici n-a fost afectat. Mai mult, relația a continuat. În 1916, Lidia a rămas din nou însărcinată.

În octombrie, Stalin a primit ordinul de încorporare în armata țaristă, deși avea un braț beteag, dar își falsificase cu sprijinul polițistului local un certificat medical, numai pentru a părăsi Kureika. Pe 12 decembrie 1916, Stalin și alți exilați părăsesc regiunea pornind cu mare alai și petreceri spre centrul de recrutare din Krasnoiarsk. Stalin a fost respins la vizita medicală. În aprilie 1917, Lidia a născut un băiat pe care l-a numit Aleksandr. Stalin era deja la Petrograd (Sankt Petersburg) ca să facă Revoluția. N-a mai luat niciodată legătura cu Lidia.

Există în carte un pasaj scurt, memorabil, cu valențe cinematografice, în care Lenin și Stalin se întâlnesc în preajma loviturii bolșevice: 

„La numai câteva zile după aceea, aceste două figuri mărunte, zbârlite, care acum colindau deghizate străzile Petrogradului, greu de recunoscut, preluau puterea în Imperiul rus. Ei au format primul guvern marxist din lume, au rămas la conducerea statului pentru tot restul vieții lor, au sacrificat milioane de vieți pe altarul nemilos al unei ideologii utopice și au cârmuit imperiul, între ei, timp de treizeci și șase de ani”. 

Ce s-ar fi întâmplat dacă Stalin ar fi rămas în Siberia alături de Lidia, ca să-și crească băiatul? De aici, începe complicata istorie contrafactuală, adică o altă poveste (virtuală) despre tinerețea lui Stalin. Nu este cazul.  

Cartea lui Montefiore este atât de bogată în detalii despre tânărul Stalin încât am ajuns să pun la îndoială, ca un om bombardat de fake-news-urile și știrile de fapt divers din prezent, dacă acest om chiar a existat cândva. Dar m-am trezit ca după un duș cu apă rece, gândindu-mă la milioanele de victime din epoca stalinistă și la admiratorul său, Vladimir Putin: da, tânărul Stalin a existat. Merită citit „Tânărul Stalin” de Montefiore*.

* „Tânărul Stalin”, de Simon Sebag Montefiore, traducere de Justina Bandoi, Editura Polirom, anul 2015.  

Urmărește-ne pe Google News