Îmi era greu să îl văd pe Gigi Becali urlând cu trofeul în mâini pentru că ar fi arătat ca o vază cumpărată dintr-un mall, cu mulți bani. Patronii rămân patroni, antrenorii rămân antrenori și lecția pentru Gigi Becali merge mai departe: crucile nu țin loc de meserie,
Balonul care pleca din gheata lui Hagi nu se învârtea în aer și asta s-a transmis și în stofa de antrenor a lui Maradona din Carpați: spectacolul pe teren rămâne neclintit în viziunea acestui om, care se exprimă în sport cu coerența unui geniu care nu ascunde ce alții cred că se decide în Cer. Hagi nu se sfiește deloc: îi place munca, practic munca e viața lui.
„Să meargă mingea”, le-a spus Hagi la pauză puștilor de la Farul, niște copii conduși cu 2-0 cu campionatul pe masă.
Ce nu va înțelege niciodată Gigi Becali este că propoziția asta simplă, banală, la prima vedere, are o anumită semnificație rostită de fostul căpitan al naționalei și alta dacă e rostită la televizor de un patron de club obișnuit să își descompună argații.
Diferența o face tocmai faptul că Hagi devine unul dintre ei, un puști fotbalist obsedat să o dea în ațe, trăgând terenul de hățuri pe care noi, pământenii, bogați sau săraci, nu le vedem.