ComenteazăKlaus Iohannis a fost un președinte mediocru și arogant în același timp, un lider catastrofal, lipsit de charismă, empatie, inteligență și energie.
Ar fi putut să facă o mulțime de lucruri bune. Cotroceniul este un spațiu enorm și foarte prost folosit. Sunt sigur că o inițiativă serioasă pe partea de educație la Cotroceni ar fi adus mulți sponsori și ar fi putut să facă minuni, atât la nivelul elevilor săraci care abia trec clasa, cât și la nivelul celor supradotați.
Cotroceniul ar fi putut să devină un centru de meditații atât față în față, cât și online pentru cei dezavantajați, un centru de excelență pentru copiii cei mai buni și un laborator pentru experimentat soluții pentru învățământul pe timpul pandemiei.
Inițiativele președintelui ar fi trebuit să fie un exemplu de cum se fac lucrurile și nu o glumă proastă, dacă nu cinică, precum este proiectul domniei sale, România Educată.
Sunt multe, multe probleme care au nevoie să fie aduse în atenția publicului. Violența domestică este una dintre ele și președintele ar fi putut să găzduiască demonstrativ la Cotroceni câteva familii în mare risc, mai ales că mult prea multe femei mor din cauza faptului că legislația este pulbere.
Ar fi putut să găzduiască tot la Cotroceni tot felul de inițiative menite să schimbe lucrurile și să ne ajute să creăm comunități care să ajute, de la corupție la educație online, de la combaterea știrilor false la promovarea bunului-simț, de la promovarea valorilor culturale la sănătate, de la combaterea sărăciei la combaterea poluării.
Dacă nu avea idei, ar fi putut să roage vocile critice să-l ajute să implementeze lucruri. A preferat să se înconjoare de slăvitori oportuniști.
Iohannis va rămâne celebru prin promovarea golfului, a turismului inept, a vacanțelor la schi și a tot felul de zănatici care se cred supereroi. Nivelul de polarizare a societății românești este dincolo de toxic, iar președintele a fost un spectator cel mult rigid.
Nimic nu este normal sau educat în jurul domnului Iohannis. Desigur, dacă nu consideri plagiatul ca fiind doctorat pe bune, școlile de securicitate – instituții academice, tupeul – bun-simț, iar comportamentul lui Cîțu, o dovadă de echilibru.
Un președinte normal, cu bun-simț, educat ar demisiona în acest moment, nu numai pentru că este evident incapabil să fie în funcția în care este, ci pentru a trimite un semnal foarte necesar că partidele noastre politice au luat-o razna.
Dar politicianul român nu demisionează. Convins de misiunea lui mesianică de a salva țărișoara, care ar muri fără domnia sa, plus frica de șomaj, mediocritate sau pușcărie, nu numai a lui, dar și a rudelor, amantelor și pilelor lui, liderul nostru politic se agață disperat și adesea penibil de funcția lui.
Politicianul nostru este întotdeauna o „victimă” capabilă să se lege cu lanțurile de birou până când va fi sigur că va primi o altă funcție. Domnul Grindeanu este probabil cel mai bun exemplu.
Zeci de lideri politici, de la Marean Vanghelie la Viorica Vasilica Dăncilă, de la Geoană la Dragnea, de la Ciorbea la Renate Weber și de la Băsescu la Orban, au urlat disperați împotriva partidelor care i-au propulsat în funcții atunci când au fost forțați să plece.
Motivul e simplu. Mai toți, profesional, sunt departe de imaginea pe care au promovat-o despre ei înșiși.
Să presupunem că ești normal la cap, cinstit și un profesionist apreciat și căutat de firme pentru că ai dovedit că ești capabil să conduci echipe, să gestionezi bugete mari și să aduci plusvaloare pe oriunde ai fost. Pe scurt, ești un manager bun, foarte bun sau excepțional.
Răspunzi unei oferte mai bune, o poziție glorioasă de șef și te duci la o altă firmă. Una coruptă, plină de pile și de mârlani, dar cu mașină la scară și pupincurism la greu. Încet, dar sigur, firma pe care o conduci se duce dracului, iar tu ești urât de mai toată lumea, cu excepția celor care te pupă în fund cu disperarea celor care știu că dacă ești dat afară vor rămâne pe drumuri sau vor ajunge prin pușcării.
În mod normal, dacă ai un minim bun-simț, vei renunța la slujba aia toxică și te vei întoarce într-un loc unde să-ți recâștigi stima de sine și normalitatea. De ce nu se întâmplă asta în politică? Pentru că partidele politice au fost, în zdrobitoarea lor majoritate, conduse de impostori. Ciolacu, Cîțu, Simion, la fel ca Alina Gorghiu sau Ponta, la fel ca Geoană, Orban sau Dăncilă, ar muri de foame pe piața liberă.
Domnul Iohannis nu ar avea cum să-și acopere cheltuielile, la stilul lui de viață, fără politică. Majoritatea parlamentarilor câștigă mult, mult mai mult din politică decât ar fi în stare să o facă pe piața liberă. Ei bine, acești mediocri, dintre care cei mai mulți nu sunt în stare să conducă un chioșc de ziare, zic că ei se sacrifică pentru popor, deși nimeni nu le cere să facă asta.
De asta, ei nu vor demisiona niciodată. De asta toți pleacă doar atunci când sunt forțați fie de alții ca ei, fie de intrarea în pușcărie. De asta vocile independente și curajoase în politică sunt absolut excepționale și de asta slăvirea abjectă a șefului și statul pe burtă sunt tipice politicianului nostru.