Drum în Transilvania pentru avanpremierele filmului Colectiv. În mașină este și scriitoarea și jurnalista olandeză de origine română Mira Feticu. Publică în ”De Groene Amsterdammer”, cea mai importantă revistă olandeză, un ”Der Spiegel” a Mării Nordului.
Redacția a trimis-o ca să facă un reportaj despre felul în care românii se raportează la presă în orașele unde se proiectează documentarul lui Alexander Nanau. Nimeni nu știa pe atunci că sălile vor fi arhipline, că lumea va încremeni, într-o liniște care te înmărmurește. E riscul meseriei de ziarist, niciodată nu știi ce vei găsi.
Ce subiecte din presa noastră vă amintiți, doamnă Feticu? Întrebarea e mai degrabă o rutină a conversației, pe șoseaua nesfârșită și neterminată a Ardealului.
”Îmi amintesc de două articole din Libertatea, un reportaj din Kenya al unei doamne, Archip, și unul din Suedia, cu un român omorât gratuit de câțiva adolescenți suedezi”, răspunde ea, calmă.
Tresărim. ”Olandeza” nu știe că scriem la Libertatea și e, pur și simplu, sinceră. Citește presa din România și caută lucruri interesante.
Tot decorul e suprarealist. Colinele de culoarea zincului, discuția, efortul făcut de presa occidentală să vadă și să înțeleagă un film despre schimbarea României. Când Andreea Archip a plecat în Kenya, pentru o serie de reportaje pe platourile înalte ale Africii, părea o nebunie.
Când Libertatea a trimis o echipă în Suedia, ca să nu lase în uitare ultimele ore ale unui compatriot, un cerșetor blând și nevinovat omorât din distracție de cîțiva tineri, nu știam ce se va ajunge.
Acolo, în Scandinavia, Delia Marinescu și Eli Driu au descoperit una dintre cele mai tulburătoare povești ale ultimilor ani: compatrioți care trăiesc în pădure, o ciocnire a civilizațiilor, gratuitea crimelor filmate și respectul suedezilor: ”Totuși, vă interesează oamenii voștri”. Da, ne interesează!
Fiecare efort contează, cineva la capătul celălalt al lumii citește și nu uită.
Și apropo de întrebarea pe care românii o pun pretutindeni, ca o pavăză împotriva lehamitei: ”Ce putem face?”, ”Avem o șansă”.
Puteți, de pildă, să vă exprimați în favoarea lucrurilor care vă câștigă încrederea și prețuirea.
Jurnalista Delia Marinescu, autoarea reportajelor din Suedia intitulate ”În căutarea lui Gică” a fost nominalizată la Premiul pentru jurnalism, la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.
Un vot nu e un vot pentru Libertatea, ci pentru oamenii care nu lasă alți oameni, vulnerabili și lipsiți de apărare, să cadă în uitare.
Cineva, undeva, va citi despre România.
***
”Colectiv” ajunge azi la Sibiu, mâine la Timișoara, vineri la Craiova și sâmbătă la Sf. Gheorghe și Brașov. Apoi va urma premiera de la București, dar marele oraș așteaptă deocamdată și mă gândesc că această programare a distribuitorilor documentarului, întâi Provincia și apoi Capitala, este poate un semn discret că fiecare om contează. Aici e programul complet.