„Doi simpatizanți AUR din Carei și-au chinuit copilul de 2 ani”, au titrat ieri mai multe televiziuni și site-uri. Într-un scurt mesaj intitulat „Monștrii de AUR”, CTP a întrebat: „Vă miră?”. 

Sincer, da. Mă miră. Și este stupefiant că doi adulți ajung la sadismul de a-i face unui prunc acele lucruri. 

În același timp, ce însemnătate are faptul că ei sunt simpatizanți AUR? Dacă țineau cu UDMR, cu FCSB sau cu Dinamo, ar fi contat?

Când o să învăț să fiu jurnalist, proces care durează de 30 de ani, aș vrea să devin CTP. Cum șansele sunt infime, poate că mă transform la următoarea reîncarnare în cutia unde a aruncat el ciornele. Le iau și le public. 

Acum însă nu înțeleg ce vrea să spună. Ne definim pe noi înșine după partidul cu care am votat la ultimele alegeri? O opțiune politică sau alta ne face inferiori?

Dacă mergem dincolo de o persoană sau o publicație și ne referim la reacția publică, nedumerirea continuă: există trăsături antropologice ale votanților de dreapta sau de stânga? Se manifestă o superioritate morală a unora dintr-o tabără și, prin comparație, există construcția înapoierii celorlalți, prin însăși „nașterea politică” a lor?

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

2024 a început mai devreme și, probabil, va dura mai mult decât cele 12 luni oficiale. E precum calendarul bisericesc de pe peretele bunicilor. Pe dreptunghiul lucios apăreau rânduri cu scris negru, roșu, negru, apoi un nume de sfânt, zeci de zile pline de păcătoși, alt sfânt și, din nou, culoarea neagră. În principiu, dacă judecăm cu asprimea purității, luăm în calcul puțini oameni buni și mulți, foarte mulți decăzuți. 

Într-o democrație, alegerile presupun rareori să dai cu lancea în șarpe. De regulă, optezi între diversele soluții pentru societate, care decurg din armonizarea intereselor grupurilor. Însă în cele patru runde de alegeri ale lui 2024 ni se spune că va fi altceva, epopeic. Se înfruntă „bunii”, adică noi, cu „răii”, vasăzică ceilalți. 

Iar când spunem „răi”, mergem deja la fibra omului, la celulă. „Ceilalți” nu sunt doar tâmpiței, ca până acum, ei deja s-au malformat într-o specie diferită, care a rămas bipedă, însă e nonumană. 

Cei care votează altfel decât vrem noi alcătuiesc un conglomerat pe care, până acum, îl priveam drept „frână la progres”. Erau mulțimea celor care ne țin țara în loc. Pentru 2024, divergența a crescut: „ei” ne apar drept iraționali, periculoși, niște monștri latenți. Sunt o comunitate circumscrisă de către superioritatea noastră, ascendent care se bazează pe argumentul strălucit că, de vreme ce nu ne place de ei, e clar că au un defect violent din fabricație.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Și, în acest timp, violența fizică și verbală a atins marți cote de alarmă în Parlament. deputatul Simion a făcut-o „scroafă” pe colega sa de Parlament, Diana Șoșoacă, după ce aceasta a mers la liderul AUR și i-a urlat „Fătălăule!” și, cu adevărat de nepermis, „Globalistule!”. Tanasă de la AUR s-a dus să facă scandal celor de la UDMR. Pe holuri, luptătorul Ghiță îl trăgea de ureche pe deputatul Cernic de la USR, pe care l-a numit ”Trădător”.

În ușa intrării de la bufetul Parlamentului, pe fundalul pufuleților hipercalorici, Ghiță spunea „Ce, n-am voie să pun mâna?”, în timp ce-l împungea pe celălalt deputat ca pe maidan, convins de capacitatea sa superioară de a-l pune la pământ dacă e cazul. Da, 2024 a furat startul și nimeni nu cunoaște rezultatul alegerilor de anul viitor. Dar va fi o dezbatere de idei și de soluții, asta e clar. 

Fotografie principală: Deputatul Daniel Ghiță de la PSD îl ia de ureche pe deputatul Cernic de la USR. Sursa: Captură Digi24

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (59)

lipanileana   •   05.01.2024, 11:03

Ce contează a cui simpatizanți sunt când fac așa ceva.

valeria2929   •   28.12.2023, 23:46

Destul de interesant articolul

Qwert   •   23.12.2023, 02:52

Sa zicem ca un Popescu a fost maltratat de parinti cand era mic. Reiese cumva de aici ca parintii lui Popescu erau stalinisti? Parerea mea e ca acel Popescu a ramas cu trauma. In prezent, cauta vinovati pentru trauma respectiva. I se pune pata, da amocul in el, imediat vede vinovatii si se incrunta.

Vezi toate comentariile (59)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI