Mai întâi, câteva cuvinte despre presa rusă. „Presa rusă” e o sintagmă des folosită la noi, care dă de înțeles că presa din Rusia este ceva unitar, controlat în totalitate şi subordonată Kremlinului ca în perioada sovietică.
E adevărat: presa rusă nu-şi trăiește cea mai bună perioadă a sa, dar nici pe departe nu este unitară, ci este mult mai diversă. Poate chiar mai diversă şi mai de bună calitate decât ce avem noi. Ea nu seamănă cu ce avem noi. Este mai apropiată de cea britanică şi americană, ca model declarat.
La Moscova chiar şi propaganda se face mai sofisticat şi de bună calitate: pe mulți bani. Rușilor le plac lucrurile complicate, Rusia este o țară complicată cu o stratificare politică şi socială pe un model imperial deloc simplu.
Există presă liberală anti-Kremlin?
Citesc de când mă știu presa rusă. Zilnic: e deja o obișnuință. Am simpatii, am unele care-mi plac, altele care nu. Am ziariști pe care-i respect. Am ziariști pe care-i citesc din interes profesional – ca să înțeleg.
Există presă subordonată Kremlinului? O, da, există, cum să nu existe?! Sunt două forme de subordonare: politic, dar mai ales financiar. Putin a introdus acest truc combătând dependența presei de oligarhii neascultători. Banii sunt un instrument de control teribil.
Există presă liberală anti-Kremlin? Da, există şi de foarte bună calitate. Cum e posibil? Asta e o întrebare la care se răspunde mai greu. Dar există.
Există presă de stânga? Mai puțină, dar există. Stânga în Rusia este segmentul cel mai puțin reprezentat politic, social, economic şi mediatic. Rusia e o țară ultraconservatoare şi ultra neoliberală. Există chiar presă apropiată Kremlinului, dar care reprezintă diverse grupuri financiare, interese regionale diferite. Nici grupurile financiare nu sunt atât de unitare: au bătăliile lor şi interesele lor care produc un anumit tip de presă.
Plaja uriașă a conservatorilor: de la ortodoxiști la putiniști
Există presă de limbă rusă care aparțin trusturilor străine? Da, există. Există presă conservatoare? O, de multe feluri: statalişti, naționaliști, ortodoxiști, putinişti, stalinişti, ţarişti, euroasiatici etc. Mai pe scurt aici ai tot tacâmul: „de la Sputnik la Pogrom”. Există chiar o presă conservatoare de foarte bună calitate. Există chiar o presă conservatoare anti-Putin. Vă imaginaţi? Care crede că Putin e cam liberal și prea occidental.
Mai există o producție imensă de „reviste groase” de specialitate: de la politică la economie, de la sociologie la agricultură şi artă. Texte de analiză. Şi aici ai o diversitate mare. Mai există supapa imensă a on-line-ului de care se folosește „clasa creativă” şi tot tineretul urban. Aici e o „faună” complexă.
Una din patru publicații este de stat
Ce trebuie să mai știm despre presa rusă? În acest moment statul deține 26% din mass-media rusească. În 1990 statul deținea 17,44%, iar la venirea lui Putin la putere statul mai deținea 9,8%. În 2005 a scăzut până la 6,2%. În anul 2019 fiecare a treia publicație era de stat: 31% deținea statul. Acum fiecare a patra publicație e de stat. În anul 2021: în Rusia sunt active 61.576 de surse mass-media (sursa).
Hai să răsfoim puțin presa de zile pe acest subiect.
„Kremlinul nu crede în fezabilitatea cererilor sale de neextindere a NATO”
Alexander Baunov expert de top în politica internațională rusă, jurnalist, publicist și redactor-șef al Carnegie.ru, observă ironic: „Timp de un an au vorbit despre cum vor fi trimise trupele ruse în Belarus, încă trei luni despre cum vor fi trimise în Ucraina, iar în final au ajuns în Kazahstan într-o singură zi. O lecție bună pentru cei cărora le place să dezvăluie planuri insidioase…”
Pe canalul Dojdi/Ploaia – cel mai iubit canal TV al lumii liberale ruse – citim: „Imperiul lui Putin se extinde: negocieri cu NATO ca operațiune de «acoperire»” și scenariul cecen pentru Kazahstan”.
Invitatul emisiunii „Politica în direct”, politologul Vladimir Pastuhov explică: „Kremlinul folosește aceste negocieri ca parte a unei politici hibride pentru a restabili influența imperială a Rusiei în spațiul post-sovietic și chiar dincolo de el”.
În opinia sa, „Kremlinul nu crede în fezabilitatea cererilor sale de neextindere a NATO, iar ultimatumul Kremlinului este mai degrabă un trolling și acoperire pentru alte cereri la adresa Occidentului. Cel mai rău rezultat al acestui ultimatum: aceste negocieri ar putea fi fi ultimul pas înainte de război, iar revendicările în sine nu mai sunt înaintate pentru Occident, ci pentru propagandă internă, care ar trebui să explice rușilor modul în care Kremlinul a urmat cu calea diplomației, care în cele din urmă a eșuat”.
La Geneva, Biden și Putin au discutat despre hackerii care au atacat SUA
Portalul Eho Moskva, poate cea mai importantă voce liberală opozantă Kremlinului (radio și platformă online) transmite pe multiple voci: toți opozanții Kremlinului și cele mai dure voci anti-Putin au blog aici. O știre importantă dată miercuri 19 ianuarie: „Peskov: Reținerea grupului REvil este rezultatul muncii începute după discuțiile dintre Putin și Biden de la Geneva. Acest lucru a declarat Eho secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov. Înfrângerea grupului de hackeri REvil de către FSB la cererea Statelor Unite a devenit cunoscută pe 14 ianuarie 2022. REvil este suspectat că a efectuat atacuri importante asupra infrastructurii critice din Statele Unite și a unui număr de mari companii globale. În unele cazuri, hackeri au cerut o răscumpărare până la 50 de milioane de dolari”.
Meduza.io (18 ianuarie) una dintre cele mai bune platforme liberale face o amplă analiză pe tema: „Dacă începe războiul, va putea armata ucraineană să reziste celei ruse? Înțelegerea a ceea ce s-a schimbat din 2014 până azi”.
„Răbdarea Moscovei s-a epuizat”
Svabodnaia presa – Presa liberă (aripa conservatoare) titrează agresiv: „Răbdarea Moscovei s-a epuizat: Crimeea desfășoară rachete Iskander. Dintre toate capitalele țărilor membre NATO, doar Washingtonul va rămâne în curând în afara vizorului celebrelor rachete Iskander”. Textul este semnat de un specialist militar care are rubrică de opinie aici – căpitan de rangul întâi, Serghei Ișcenko.
Canalul 1, cel mai urmărit canal TV subordonat Kremlinului, transmite cu regularitate știri și reportaje de genul: (14 ianuarie): „NATO pregătește exerciții militare de proporții în Norvegia.” (13 ianuarie) „Alexandr Grușcenko (ministru adjunct al afacerilor externe al Rusiei): Rusia are măsuri militare-tehnice pe care le va aplica în cazul unei amenințări reale la adresa securității sale”; (12 ianuarie) „Presa americană a relatat despre furnizarea de arme către Ucraina pe care o pregătește Washingtonul”.
„Noi nu amenințăm pe nimeni. Noi avertizăm”
Komersant are o gamă largă de texte. El reprezintă fața quality a lumii liberale ruse și încercă să prezinte o imagine echilibrată: (14 ianuarie): „Răbdarea noastră a luat sfârșit. Serghei Lavrov a explicat de ce Rusia a cerut acum garanții de securitate din partea Statelor Unite”. (14 ianuarie)
„Ar trebui anunțat sincer că Rusia și NATO sunt adversari. Dmitri Suslov, despre cum să forțeze SUA și Alianța Nord-Atlantică să abandoneze politica «ușilor deschise»”. (17 ianuarie) „Noi nu amenințăm pe nimeni. Noi avertizăm. Ministrul adjunct de externe al Federației Ruse, Alexander Grushko, despre inițiativa rusă privind garanțiile de securitate”
Vedomosti anunța răspicat (19 ianuarie): „Ambasada Rusiei a cerut Statelor Unite să înceteze furnizarea de arme Ucrainei”.
Gazeta.ru (19 ianuarie): „Erdogan i-a invitat pe Putin și Zelenski în Turcia. Kremlinul a salutat propunerea lui Erdogan de negocieri între Putin și Zelenski”.
Izvestia (19 ianuarie) susține la fel: „Ministerul rus de Externe a cerut Statelor Unite să oprească sprijinul militar al Ucrainei”
Agențiile de presă importante transmit.
Îi citează pe chinezi: „Rusia are inițiativa în relațiile cu Occidentul”
Lenta.ru (18 ianuarie): „Statele Unite urmează să impună sancțiuni împotriva «separatiștilor pro-ruși» în Ucraina”. Pe 10 ianuarie afișa: „La un pas de eșec. Rusia lansează un ultimatum SUA și NATO. La ce să te aștepți de la discuțiile de securitate?”. Pe 14 ianuarie însă: „Este mai ușor să dizolvi NATO. De ce Rusia și Occidentul nu au găsit un limbaj comun în negocierile de securitate și ce amenință acest lucru?”.
RiaNovosti (18 ianuarie): „China a explicat de ce Rusia este întotdeauna cu un pas înaintea Occidentului. Huanqiu shibao: Rusia are inițiativa în relațiile cu Occidentul”
TASS (19 ianuarie): „Zakharova a comparat acțiunile Kievului în Donbass cu crimele lui Breivik. Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe consideră că radicalii ucraineni, precum Anders Breivik, simpatizează cu ideile nazismului, cărora Occidentul nu le acordă atenție”.
InterFax (19 ianuarie): „Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov consideră că situația de securitate din Europa este critică: Situația în domeniul securității europene este critică, a devenit așa din vina Washingtonului și a NATO, care, printre altele, folosesc Ucraina ca pârghie de presiune asupra Rusiei”.
Regunum.ri (19 ianuarie): „Blinken: SUA intenționează să rezolve pașnic situația din jurul Ucrainei. Autoritățile Statelor Unite ar dori să rezolve situația din jurul Ucrainei prin mijloace diplomatice, pașnice. Acest lucru a fost declarat pe 19 ianuarie de secretarul de stat american Anthony Blinken, în timpul discursului său în fața Ambasadei SUA la Kiev”.
RBK (19 ianuarie): „Peskov: Rusia salută eforturile Turciei dacă împinge Kievul spre convenția Minsk-2”.
Mesajul pentru publicul intern
Dacă ar fi să trag o concluzie la o primă răsfoire a presei mai importante aș spune așa. Există un mesaj puternic oferit publicului intern: Rusia este gata să se apere, este puternică și nu va mai accepta expansiunea NATO.
NATO este dușmanul extern întruchipat prin SUA, care vrea să intervină în treburile Ucrainei, „ograda” din față a Rusiei. Dar este mereu pus accentul și pe diplomație – calea pașnică. Dar fără a ascunde, ba chiar se face prezentă, armata.
Pentru extern este pus accentul mai ales pe diplomație: Rusia vrea calea diplomației, dar partenerii occidentali nu acceptă acest pachet diplomatic oferit de Rusia. Vina este aruncată pe seama partenerilor occidentali.
Și mai avem un șir lung de opinii: analize pro și contra. Multe excepționale, destule îndoielnice. Însă prin comparație cu presa noastră – tonul nu e deloc isteric. Chiar mult mai calm decât mă așteptam. Adică: „războiul” este mult mai prezent și acut în presa noastră, decât în presa rusă.