Decizia anunțată de Marcel Ciolacu, de a se retrage de la masa negocierilor privind formarea unui guvern, are la bază o strategie bine trasată într-un cadrul mai restrâns al conducerii social-democrate, care include două scenarii. 

Primul scenariu este cel prin care să-i alunge pe USR-iști de la masa negocierilor privind formarea guvernului. Reacțiile imediate ale liderilor USR, în special Cătălin Drulă, au fost exact ceea ce PSD urmărea. Să stârnească furia useristilor care să-i acuze pe social-democrați de tot ce e mai rău pe lume. În acest moment, PNL, vrea nu vrea, o să înghită eliminarea USR-ului din coaliție, unde erau cam singurii care doreau această asociere cel puțin la nivel de conducere.

Sursa: Facebook / Marcel Ciolacu

Al doilea scenariu este cel în care PSD lasă guvernul în mâna unei minorități PNL-USR-UDMR și se concentrează pe campania prezidențială, folosind un discurs de opoziție, mult mai vehement și cu nuanțe suveraniste. Va critica populist măsurile de criză luate de guvernul de dreapta și va încerca să fure voturi din bazinul suveranist, pentru a-și trimite candidatul în turul 2 al prezidențialelor. Ajuns în acest punct, PSD are marjă de negociere pentru susținerea prezidențiabilului și va negocia cu ambele părți. Ar putea fi cea mai bună șansă a lor să aibă președinte după 20 de ani.

Klaus Iohannis, apel la înțelepciune după ce PSD a anunțat că iese din negocierile pentru Guvern: „Ultimul lucru de care România are nevoie e o criză”
Recomandări
Klaus Iohannis, apel la înțelepciune după ce PSD a anunțat că iese din negocierile pentru Guvern: „Ultimul lucru de care România are nevoie e o criză”
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Foto: Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu Sursa: Inquam / Octavian Ganea

Cu președinte ales și cu cele mai multe fotolii de parlamentari, va fi extrem de simplu pentru PSD să revină la Palatul Victoria, fie prin moțiune de cenzură, fie prin depunerea mandatului de către premierul liberal al guvernul minoritar care va fi incapabil să funcționeze fără „sprijinul” aleșilor PSD. Adică, o reeditare a situației din toamna 2021, când PNL-Ciucă invita PSD la guvernare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Unica.ro
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI