Nici bine nu va fi alungat ultimul coronavirus din România, că marile figuri din politica noastră vor da năvală la televiziuni și vor lăuda eroismul medicilor, asistenților, polițiștilor, jandarmilor și militarilor. În discursuri bombastice și cuvântări triumfaliste.

Totuși, politicienii nu vor rata ocazia să scoată în față ce-au făcut ei pentru popor (nimic), ce măsuri au luat, ce politică înțeleaptă au făcut, salvatorii neamului! Dar vor avea grijă să laude și poporul pentru că a stat cuminte în casă, la televizor. Fabricile de propagandă (televiziunile) vor funcționa la capacitate maximă.

Probabil, un politician sau un grup de parlamentari va face pe genunchi un proiect de lege prin care se va institui ziua națională în care se va omagia victoria împotriva COVID-19. Ziua va fi declarată nelucrătoare și, din acel moment, guvernul va analiza posibilitatea să aprobe o „punte” pentru un weekend prelungit pentru bugetari. (Se va aproba.)

Primarii vizionari și consiliile municipale sensibile la aspirațiile românilor vor decide ridicarea unor monumente care vor fixa în piatră și oțel memoria celor care au luptat împotriva pandemiei.

Un monument național, situat în buricul Bucureștiului, va tulbura multe orgolii, sigur se vor găsi câteva zeci de milioane de lei disponibile în primăria doamnei Firea. Mai poate fi adăugat și un bulevard rebotezat cu numele primului român care a murit de coronavirus (dar să nu fi avut alte boli cronice, coronavirus sută la sută!).

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Se vor ține, în afară de slujbele bisericești, și niște simpozioane, mese rotunde, forumuri, ca să-i cinstim pe cei mai viteji și mai curajoși.

Klaus Iohannis poate să pregătească lista cu cei care vor fi decorați. Astfel, se vor fabrica miturile pe seama pandemiei, un fel de măști puse pe memoria colectivă, pentru că miturile hrănesc istoria românilor, cei mai frumoși, cei mai curajoși, cei mai viteji…

După această perioadă de ușurare și omagiere, lumea noastră va intra „în somnul cel de moarte”. Politicienii se vor arunca cu toate energiile acolo unde i-a lăsat pandemia: alegerile locale, parlamentare, majoritate, coaliție, tot ce știu ei mai bine. Nu singuri, cu televiziunile.

Același spectacol. Dar poporul se va bucura, va asista înviorat, pentru că pandemia i-a șters memoria și va primi cu interes noua luptă (cotcodăceală) politică, ăștia s-au schimbat, s-au reformat, i-a luminat Dumnezeu! – cu toții vom vedea noul ambalaj al rahatului politicii românești. În fapt, poporul va dori să fie totul ca înainte: supermarketurile, prețurile, facturile, grătarele, berea și liniștea.

Nimeni din politică nu va pomeni de reformarea și modernizarea sistemului medical, a învățământului, transporturilor sau de restructurarea administrației locale și centrale. Pentru că „nu este momentul”. Bine că am scăpat de pandemie, fiecare să-și vadă de viața sa!

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Este o sinucidere politică să pomenești de reforma administrației locale și centrale. Republica Bugetară România trebuie să se bucure de libertate și de banii de la buget. (Câți bani vor mai fi în buget!)

Digitalizarea? Nu e momentul, se va analiza, poate la anu’ se va face o licitație pentru un studiu de fezabilitate…

Fraierii din mediul privat se vor întoarce la muncă. Dacă vor mai avea unde să muncească. Dacă nu vor avea, atunci vor pleca în lume, pe unde vor vedea cu ochii, să-și facă un rost în viață. Puțini vor mai suporta să trăiască a doua țeapă, prima au luat-o în criza din 2009. Dar tot privatul va fi scos vinovat, pentru că nu-și plătește impozitele și taxele, pentru că face evaziune fiscală, pentru că lucrează la negru, pentru că umflă prețurile și nu alimentează bugetul de stat.

Televiziunile de știri, care în mod normal sunt urmărite în proporție de peste 50% de persoane cu vârste de peste 65 de ani, se vor întoarce la aceleași dezbateri imbecile și manipulatoare, cu aceiași analiști și pupincuriști care urmăresc să vândă „agende”.

Finanțările vor veni de la partidele politice (nu-i o noutate), pentru că piața de publicitate (privații!) o să-și revină greu din șocul pandemiei.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Televiziunea de stat (TVR) și radioul de stat (SRR), cu schemele lor de personal umflate, vor reveni la aceleași programe și politici obișnuite, irelevante, anoste, mulțumind (din inimă) partidelor, fiecare realizator respectând interesele șefilor de partid, de grup, de redacție, de trib.

Ce se va întâmpla cu sportul și cultura românească după pandemie? Nimic. Ce nevoie mai au nevoie românii de sport când n-au terenuri, săli și bazine? Ce nevoie au de cultură când culturile de cereale sunt distruse de secetă? Întotdeauna s-au găsit motive ca sportul și cultura să fie ținute la ușă, în subfinanțare. Cine n-are loc în cultură, la supermarket! Cine a rămas pe tușa terenului, alergător la firmele de curierat!

Nu există în mintea vreunui politician sau guvernant o viziune (un plan?) a României post-pandemie. Ne-am obișnuit să trăim de azi pe mâine. Să ne descurcăm. Ne-am descurcat în lupta cu coronavirusul, ne vom descurca și după, să nu ne facem griji, istoria ne-a ferit de belele.

Bună dimineața, România, unde te-ai afla, când te vei trezi și când vei ieși din casă!

foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI