S-a strigat mult că au intervenit rușii în alegeri. Că nu mai vor românii UE! Când, de fapt, semnalul dat în alegeri a fost mai complex, a fost împotriva partidelor tradiționale cu tot ce reprezintă ele. Ca să nu mai zic că, de la Antena 3, la Digi, la lumea publică autoproclamat europenistă, a existat și o spaimă de propria propagandă. Pentru prea mulți, orice critică la politicile UE și NATO au fost rusism pur. O atitudine complet arogant-imatură care a primit un tratament la fel de dur imatur: Georgescu.

Mesajul „Georgescu” a fost  antirăzboi și împotriva aroganței de a tot aranja alegeri, funcții, demnități departe de urna de votare – pentru asta PSD a plătit cel mai usturător preț.

Georgescu a fost alternativa dintr-un mare nimic. Pe piața propunerilor politice, partidele mari nu veniseră cu nimic, iar acest tip, împreună cu Șoșoacă sau Simion au tot confiscat din temele ajunse tabu în România de azi. USR, PSD, PNL n-au învățat decât să se costumeze în tricolor (vezi USR) și să înalțe triluri familiste și naționaliste (baroni penibili precum Stănescu, de la PSD). Însă un PSD ar fi trebuit să se întrebe cum a ajuns tema locuințelor tabu? Cum a ajuns sărăcia să nu fie discutată, cum au ajuns taxele copleșitoare cu care băncile batjocoresc clasele de mijloc un tabu? Aici s-a creat un mare vid politic.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Putea veni la candidatură și o mașină de spălat, nu Georgescu sau AUR, cu teme precum „locuire” și „război”, „inflație” și câștiga alegerile. Georgescu e o mare farsă și pentru că el bifează temele astea, dar rezolvările lui sunt tot din dreapta economică, pentru că singura economie pe care o înțelege e cea protecționistă: să ia de la capitalistul străin și nu să redistribuie!, ci să dea la un capitalist român mai verde și mai frumos.

Ce vă faceți dacă-l „înfiază” Trump?

Isteria anti-Georgescu a fost și ridicolă. Sigur că e justificat să disperi când vezi un semidoct cocoțat în copacul electoral. Toată săptămâna s-au demontat afirmații precum „latina se trage din română”. S-a pierdut timpul.

Și poate că lumea s-ar mai fi dumirit ce e cu acest om, dar au intervenit ca-n basme și CCR, și CSAT. Unii au cerut renumărare, alții au certificat că Rusia ar fi atacat cibernetic România, în timp ce China îi sucea mințile cu TikTok.

Practic cu decizia CCR în ce o privește pe Șoșoacă, alături de istericalele făcute după turul 1 cu renumărarea, n-au făcut decât să facă dintr-o amenințare știută a extremei drepte o certitudine: ultraconservatori și extremiști de dreapta la peste 30% în Parlament.

Efectele alegerii lui Călin Georgescu: izolare internațională, punere în discuție a apartenenței la UE și NATO
Recomandări
Efectele alegerii lui Călin Georgescu: izolare internațională, punere în discuție a apartenenței la UE și NATO

În România, se strigă ușor împotriva rușilor. Vorba aia, s-a strigat împotriva vicepreședintelui NATO, Mircea Geoană, că ar fi omul rușilor, o isterie fără niciun alt suport decât avântul electoral. Această situație poate lovi și în cazul Georgescu. Georgescu deja a vorbit cu un membru al guvernului israelian (se știe că lobbyul israelian a agitat în Est toate apele conservatoare și ultraconservatoare).

Sunt sigur că, acolo unde s-au găsit sute de mii de euro pentru vile de lux și cumpărarea TikTok-ului la kil, s-or găsi câteva sute de mii și pentru o linie lobbystică pentru obținerea „aprobării” din partea lui Trump. (Vă amintiți cum și-a cumpărat Dragnea o strângere de mână? Aia e lumea Trump!).

Trump a câștigat și spunând despre o minoritate latino-americană că mănâncă pisici. Nu-l vor împiedica prostioarele new age ale lui Georgescu să-i trimită niște salutări. Cât despre pace, asta a fost și speranța unora cu Trump.

Numai că Trump este haosul, imprevizibilul, nu știm dacă între timp nu se va îndrăgosti de starea de slăbiciune a Europei din urma tăierii gazului rusesc și nu va prelungi starea de incertitudine, neîncurajând pacea. Cert e că Georgescu îmi pare de o mie de ori mai aproape de poezia americană decât de cea rusească și e foarte posibil să vedem rapid înșelarea așteptărilor pacifiste ale unei părți din electorat.

TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați
Recomandări
TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați

Ce vor face toți mari plângători ai sorții NATO-UE dacă găsește Georgescu vreo cale de a fi uns rapid de americani?

Efectul de extremă dreapta

George Simion a obținut un scor foarte bun împreună cu partidul său. Dar a mai obținut ceva important: statutul de „conservator acceptabil”, în loc de ultraconservator inacceptabil. A reușit-o mai ales prin comparație: Șoșoacă era la întâlnire cu neonaziști români, în timp ce Simion dădea semnale europenisto-suveraniste. Simion s-a adaptat la linia de foști „putiniști” cu nuanțe de extremă dreapta europeni, deveniți, între timp, cetățeni de bine: Marine LePen sau Georgia Meloni.

AUR face deocamdată jocul dur suveranist, dar va fi singurul partid curtat din polul suveranist. Cu Șoșoacă și restul nu se poate vorbi. Cu AUR da! – acesta pare să fie efectul apariției extraterestre a lui Georgescu și al șoșocismelor. PSD a spus că nu va guverna împreună cu AUR. Nu m-ar mira însă să ne trezim cu un pol de dreapta și ultra-dreapta, fără UDMR (adică PNL și AUR, ca nucleu al unui guvern de criză după mai multe tentative de negociere). Ce zice Simion și n-a urlat și Rareș Bogdan? Să fim serioși, derapajele la dreapta au fost la ordinea zilei în România.

USR a jucat lamentabil săptămâna trecută, dar a luat peste liberali, singura ținta a fost maximizarea pentru parlamentare. Strategia pare s-o fi izolat pe Lasconi complet. Acum USR strigă disperat „rușii” și „legionarii”, dar sunt absolut incapabili să discute cu electoratele celorlalte partide.

Efectul „Georgescu” este că toți s-au dus și mai la dreapta. Singura strategie politică românească e copy-paste-ul. Lasconi se roagă ca la Agapia, Stănescu de la PSD dă cu familia tradițională după gay. Războaiele inutile cu minoritatea homosexuală au reînceput mai vârtos. Din nou tot felul de îmbuibați urlă că nu pot dormi din cauza orgasmelor gay-ilor.

Prea puțini realizează că familia tradițională este doar o retragere disperată din cauza lipsei unui stat în care să ai încredere.

Cât despre „de unde a apărut Georgescu?”, sincer, m-am cam săturat de ipocrizia acestei întrebări. Pe de o parte, știm câți pensionari din servicii și armată surfează printre extreme drepte, vedem oameni care se asociază tot timpul cu armată, poliție (fără ca acestea să protesteze), deși ei au visuri cu legionari. Când o să văd sancționați polițiști, militari, sereiști pentru credințe de extremă dreapta și legionarism, atunci o să mă mir și eu de unde vin astfel de figuri.

Au fost voturi anti-stat, nu anti-sistem

Trebuie să înțelegem sensul votului din aceste săptămâni. De ce-i supără partidele, dar iubesc oameni „pă persoană fizică”? – pentru că singurele forme de organizare pe care le mai înțeleg sunt familia și pilele extinse. Din punctul acesta de vedere, (foarte) mica burghezie înțelege despre societate mult mai puțin decât orice pensionar după o viață de muncă la alb, onestă și prost plătită. De altfel, dacă ne luăm după date, bieții pensionari au salvat raționalul cu votul lor către partide clasice, nu cu păcăleli de TikTok. Noul antreprenoriat precar și munca pe aplicație Glovo-Uber, aici sau în Anglia sau Germania a distrus și minima înțelegere a marilor rețele de organizare, de administrare, pe scurt, nu mai înțeleg rolul statului.

PSD și PNL erau ultimele redute care susțineau o formă extinsă a prezenței statului, sigur, cu forme aberante, cu extensii care bat spre corupție, nepotism. Dar nu despre asta vorbim, ci despre încrederea în stat. Acest vot anti-stat e rodul a zeci de ani de erodare și promovare a statului minimal.

Statul minimal nu e un stat care cheltuie puțini bani. Ci e un stat care cheltuie mult ca să susțină afaceri, nu rețele esențiale pentru drepturi publice: reglementare, sănătate, educație. E statul-autostradă, nu statul-CFR sau transport public, e statul-rezidențe, nu statul-locuințe-sociale.

Însă prea mulți oameni nu au mai simțit prezența statului în viața lor. Mai ales clasa de mijloc precară, care nu prinde nici ajutoare diverse, nici nu simte cheltuielile indirecte ale statului. Statul nu a fost simțit nici de HoReCa ajutată enorm în timpul pandemiei – atunci s-a urlat că e o conspirație, nu că e un stat care îi ajută.

Mulți cetățeni care au nevoi sociale diverse au mers către un vot ceva mai rațional, pro-stat, la parlamentare, comparativ cu primul tur de prezidențiale. Au încercat să mai salveze ceva după un val anti-stat. Însă USR, AUR sunt formațiuni de reducere a statului, de încurajare a unor comunități de afaceri de la care se așteaptă apoi minuni. USR a crescut din vămuirea banilor europeni. AUR crește din susținerea unor pensionari speciali și afaceriști nervoși că nu le mai lasă multinaționalele și lor niște capitalism. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea, Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

unfake   •   03.12.2024, 21:31

"alternativa dintr-un mare nimic"... Alternativa e intotdeauna "la", niciodata "intre" sau "dintre". Ti-o zic asa, ca de la injiner la filolog.

suparman   •   03.12.2024, 21:28

PSD-ul se poate lauda ca a anexat si USR-ul. USR a incetat sa poarte masca falsa de antisistem, de dragul ciolanului, bineinteles. Nu va luati dupa campania aia gen Kamala Harris, cu adversarul etichetat ca omul rusilor. Clientela PSD si PNL continua sa traga bani de la buget si sa fie marii asistati sociali ai Romaniei.

golesco   •   03.12.2024, 17:17

Statul autostradă..., pensionarul care după o viață de muncă la alb, onestă și prost plătită... sunt expresii de nota 10+ domn profesor. Împărtășesc întrutotul teza că dintr-un mare nimic poate ieși Lasconi sau Georgescu, oferta partidelor a tins spre non valoare.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
FANATIK.RO
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Jaful de la banca din Călărași, filmat. În 40 de secunde, hoţul a ameninţat angajaţii cu o armă, a îndesat bancnotele într-o sacoşă de rafie, apoi a dispărut
Observatornews.ro
Jaful de la banca din Călărași, filmat. În 40 de secunde, hoţul a ameninţat angajaţii cu o armă, a îndesat bancnotele într-o sacoşă de rafie, apoi a dispărut
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI