Cealaltă față a administrației | Să dai afară piloșii și incompetenții nu e de ajuns

Într-o discuție recentă cu vloggerul Selly, Ecaterina Andronescu, fost ministru a educației, spune că legea este bună, dar practica ne omoară. Cazul concret discutat privește numărul insuficient de ore remediale (ore suplimentare pentru copiii care pierd ritmul față de ceilalți în raport cu programa școlară, n.red.) organizate în școli. Andronescu spune că legea prevede încă din 2019 ca în norma profesorilor să poată fi incluse și ore remediale, o măsură bună, dar care nu este implementată, pentru că lipsesc normele.

Discuția despre „norme metodologice” este importantă și relevantă pentru negocierile purtate zilele acestea pentru formarea viitorului guvern între PNL, Alianța USR-PLUS și UDMR. În special când vine vorba de social, educație și sănătate, nu pare să existe proiect care să nu fi fost îngreunat de adoptarea normelor. 

Poți avea o idee bună, poți să ajungi să ai legi foarte bune, scrise la Guvern sau în Parlament, dar care să rămână la stadiul de intenție, chiar dacă sunt „literă de lege”, pentru că nu ai încă norme metodologice.

Simplificând, normele metodologice sunt legislație secundară, care explică, concret, cum anume se implementează ce este prevăzut într-o lege. Sunt un instrument executiv, manualul celui care trebuie să implementeze anumite prevederi legale.

Recomandări

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

Cum este supraîncărcat Guvernul

O lege poate fi scrisă/inițiată atât din Parlament, cât și de la Guvern, însă normele sunt exclusiv treaba Guvernului. Doar că la Guvern, în fiecare minister, există foarte, dar foarte multe lucruri de adresat și făcut, mai ales în ultimii 12 ani, de când Guvernul se substituie Parlamentului și legiferăm aproape tot prin OUG. Am ajuns ca inițiativele legislative care sunt adoptate și importante să vină în proporție de probabil peste 80% de la Guvern. 

De asemenea, orice inițiativă parlamentară are nevoie de un punct de vedere emis de Guvern. Apoi, tot Guvernul trebuie să răspundă și interpelărilor și întrebărilor sutelor de parlamentari, precum și cererilor/petițiilor/întrebărilor publice, venite în baza Legii 544/2001. Și, desigur, atunci când apare o urgență, o criză, cadrul legislativ care permite adresarea acelei situații cade tot în răspunderea aparatului guvernamental.

Pentru fiecare domeniu, aceiași oameni care se ocupă de toate aceste aspecte trebuie să se ocupe și de norme. Și nu vă imaginați că vorbim de sute, ci mai degrabă de echipe de 10-20 de persoane care trebuie să se ocupe de tot. Nu să coordoneze oameni din subordine care să se ocupe, ci doar ei să le facă pe toate.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

În special în cazul educației, sănătății, muncii și protecției sociale, instituțiile publice din aparatul central se confruntă cu un deficit de angajați, nu cu un surplus.

Nu avem suficienți experți în administrația publică

Multă lume dă vina pe corupție, nepotism și incompetență pentru disfuncționalitățile din administrația publică. Dar mă tem că dacă s-ar da concurs pe toate posturile mâine, cel mai probabil, majoritatea locurilor ar fi ocupată tot de titularii actuali ai posturilor. Realitatea este că nu avem experți sau profesioniști suficienți pentru a face față sarcinilor multiple și complexe din zona Executivului.

Totodată, o parte din cei care acționează ca experți independenți nu au de ce să fie interesați să vină în ministere. Din poziția de expert independent câștigă mai bine, muncesc cât vor, iar răspunderea pentru efectele expertizei lor e la guvernul care va implementa ce propun. 

Apoi, și dacă ar fi să-i eliminăm pe cei incompetenți și piloși și să-i înlocuim cu profesioniști nu ar fi suficient. Volumul de muncă este atât de mare, încât oricât de buni ar fi, nu le pot face pe toate și vor claca, vor greși, vor produce legislație proastă, vor amâna redactarea normelor și vor acționa fără o direcție strategică clară, pentru că doar atât se poate într-un astfel de context.

Recomandări

Dinastiile de parlamentari. Cum și-au pasat unii aleși mandatele din tată-n fiu sau fiică

România are una dintre cele mai mici administrații din UE

Și aici apare problema actualei majorități: aproape toți liderii politici ai noii majorități au susținut că statul e prea mare, are prea mulți angajați. Aproape toți liderii au promis susținătorilor că vor face curat, vor da afară incompetenții și piloșii până vor rămâne doar cei esențiali. Vor să reducă aparatul administrativ, deși România are una dintre cele mai mici administrații publice din Uniunea Europeană. 

Pe de altă parte, aceiași politicieni au promis tot ce se putea promite în programele electorale: inițiative peste inițiative, proiecte peste proiecte, orice au putut. Pe lângă faptul că nu au menționat de unde vor aduce banii suplimentari necesari implementării proiectelor, nu au spus nici cu ce personal vor face acele proiecte. În departamentele de politici din Guvern nu există suficienți oameni care să  lucreze eficient, profesionist și cu rezultatele așteptate pentru proiectele grandioase ale noii guvernări. 

Multe măsuri necesită nu doar mai mulți oameni pentru scrierea și administrarea la nivel central a tuturor inițiativelor, ci și de mai mulți oameni la firul ierbii: mai mulți profesori, mai mulți medici, mai mulți oameni în primării, asistenți sociali ș.a.m.d. 

Ei n-au fost luați în calcul de cei care repetă obsesiv mitul „aparatului mare de stat”.

În acest context, majoritatea inițiativelor din programele electorale, în special în domeniul educației, social sau al sănătății, nu doar că nu vor ajunge să fie implementate, dar nici măcar nu vor ajunge la stadiul de legi. Nu au cum, în 4 ani, cu aparatul de stat curent. Cu atât mai puțin dacă vor începe să dea bugetari afară.

Departamentele de politici din ministere trebuie reorganizate pentru a avea echipe separate, dedicate fiecărei responsabilități: echipe care se ocupă de urgențe, echipe care se ocupă de norme, echipe care să se ocupe de răspunsuri la petiții/interpelări, echipe care se ocupă de planificare pe termen mediu și lung și echipe care să lucreze la viitorul cadrul legislativ. 

Inevitabil, dacă vrem ca fiecare domeniu să aibă echipe serioase, suficiente, capabile, va fi nevoie de suplimentarea numărului de angajați în departamentele-cheie și de continuarea politicii de creștere a salariilor la un nivel competitiv, în special pentru debutanți, pentru a atrage profesioniști.

Asta, desigur, dacă acele programe electorale reprezintă un angajament real.

Mihai Vasile este licențiat în Filosofie (University of York, 2014) și absolvent al unui Masterat în Education, Globalisation and International Development (University of Cambridge, 2017). În prezent, este expert de politici publice la Institutul pentru Solidaritate Socială, o organizație non-profit ce își propune să faciliteze colaborarea cercetătorilor interesați de expertiza științifică și politicile publice ce abordează inegalitățile sociale, sărăcia și degradarea mediului, în contextul transformărilor neoliberale din ultimii 30 de ani.

Urmărește-ne pe Google News