Ceea ce s-a întâmplat în azilele groazei din Voluntari e doar un episod al poveștii. Restul se petrece peste tot, printre noi

Acum doi ani scriam în Jurnal: „Bătrânii noștri. Tăcerea bătrânilor abandonați e strigătoare la cer”. Îi văd dimineața. Îi văd seara. Diverse categorii.

În București există o categorie de bătrâni unici, urbani, născuți şi crescuți din familii bucureștene de multe generații. Îi vezi după cum se îmbracă. Își asortează hainele perfect cum nici tinerii din Control (proaspăt veniți din provincie şi care vor să ascundă asta) nu se pricep. Asta îi scoate în evidență.

Sunt bătrânii care au un anumit cheag social. Asta se vede nu doar după haine, ci şi după ținută, ten, starea fizică, cumpărături. E clar că acea pătură socială din care fac parte i-a protejat și au trecut mai ușor prin malaxorul istoriei și, mai ales, al tranziției.

Şi ai o pătură largă de bătrâni pe care vizibil istoria tranziției, acest „capitalism cu față inumană”, i-a strivit fără milă. Le-a distrus orice formă de protecție şi orice plasă socială. I-a lăsat fără pensii (sau cu pensii mizere) şi fără venituri minime. I-a împins spre sărăcie şi acum trebuie să facă fie munci mizere, fie să trăiască din mila copiilor fugiți în toate colțurile lumii, fie să vândă diverse lucruri pe la colțuri de stradă, fie să cerșească.

Recomandări

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Nu știm numărul lor, dar pare a fi imens. Dacă asta se vede în București, atunci situația este mult mai dură în orășelele mici. De sate mai bine să nu vorbim: satul a fost abandonat definitiv. Iar bătrânii sunt primii abandonați şi aruncați la „coșul de gunoi” al istoriei.

E foarte trist ce se întâmplă cu bătrânii. Dimineața, când merg sau vin dinspre şcoală pe bulevardul 1 Mai (Mihalache), îi văd la fiecare colţ pe aceşti bătrâni care vând lucruri pentru a supraviețui. Şi cumpăr mereu de la ei: e singurul fel în care-i putem ajuta.

Mai sunt cei care cerșesc. Bătrânii din păturile foarte de jos. Despre ei, lumea are o părere foarte proastă. Dar e singura lor muncă pe care o mai pot presta pentru o bucată de pâine. Când îi vezi, gândește-te că peste câțiva ani îţi vine rândul şi ţie. Mai ales dacă ai prestat „munci flexibile”.

Pe mine însă mă emoționează cel mai mult categoria „bătrânilor tăcuți”. Îi vezi aşezaţi pe la intrările unor instituții, magazine, biserici. Nu cerșesc, nu cer, nu fac nici un gest şi nu rostesc nimic. Doar tac. O fac demn. Însă tăcerea lor e strigătoare la cer. Pentru că tăcerea şi demnitatea lor ne spun un singur lucru: ce societate am construit în care bătrânii noştri, pentru a supraviețui, sunt împinși spre o mizerie şi umilință atât de mari.

Recomandări

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Cum bine observă prietenul Aurelian Giugăl: „Ca unii să aibă privilegii feudale, e nevoie să cerșească cineva pe caldarâm”.

Acestor bătrâni tăcuți nu le auzim vocea în presa mainstream. 

Pentru acești bătrâni nu se iese în piață, nu se protestează: pentru ei nu există. Pentru ei nu există societate civilă și intelighenție revoltată. Pentru acești bătrâni nu există partide și programe electorale. Cu ei, nimeni nu se solidarizează: pentru că au fost abandonați.

Ei sunt imaginea perfectă a realității și configurarea viitorului. Mâine va fi rândul nostru să le luăm locul, dacă-i lăsăm abandonați.

Bătrânii – ca unii să aibă privilegii feudale e nevoie ca bătrânii să fie exploatați în casele de bătrâni? 

Una dintre marile probleme ale Estului – bătrânii şi copiii. Care au fost abandonați.

Se spune că putem vorbi despre o societate mai umană după gradul şi felul în care societatea are grijă de copii şi bătrâni: la ambele capitole suntem în colaps.

În Republica Moldova, unde mă aflu acum, e un dezastru. Noroc de micile organizații creștine dominant protestante. Toate satele şi orașele noastre sunt pline de bătrâni abandonați. Statul şi-a retras sprijinul, iar copiii lor sunt plecați în exodul economic. Pensiile mizere nu le ajung nici de minimumul necesar.

Recomandări

Fotbalistul Vinícius, pictură murală uriașă în centrul Bucureștiului. „Blocul acesta începe să devină faimos”. Lucrarea este realizată de un artist brazilian celebru

Ce am văzut zilele acestea în presa de la București cum titra Libertatea: Ororile în căminele de bătrâni din Voluntari… e greu de crezut că așa ceva e real. 

Dar este o realitate care ne arată cât de degradant este sistemul. Cum e posibil aşa ceva? Cum au ajuns acei oameni să conducă astfel de centre? Cum de nu s-a aflat? Ce făceau ceilalți angajați? Unde sunt sistemele de control şi protecție? Oamenii din jur chiar nu știau?

Adică e clar că avem o conjunctură de factori: conjurația corupției, lipsei de profesionalism, cinismului, nepăsării, dezmățului instituțional.

Ce s-a întâmplat acolo spune mai mult despre societatea noastră decât vrem noi să acceptăm – nivelul de degradare a atins cote foarte ridicate, catastrofale.

Aici vorbim de o violență organizată, făcută de cei puşi să protejeze. Aici vorbim de o formă de violență şi exploatare crâncenă dusă împotriva unor oameni fragili şi neajutorați. Poate cei mai fragili şi neajutorați.

Eu nu cred că o societate care permite asta are un viitor: nu are şi nici nu merită să aibă.

E horror. E prea mult. E tot mai greu să avem încredere în viitor când vedem aceste nedreptăți colosale care li se fac celor mai vulnerabili dintre noi.

Foto ilustrativă: 123rf

Urmărește-ne pe Google News