ComenteazăCum vara aceasta și la începutul acestei toamne am lucrat la o cercetare pe zona Reșiței, în județul Caraș-Severin, am decis să fac drumul despre care am tot auzit multe: Oraviţa-Anina.
Calea ferată Oraviţa-Anina a fost inaugurată încă din anul 1863 şi a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, pentru a se obține o creștere a capacității zilnice de transport mai ales a muncitorilor de la mină. E o zonă fostă minieră cu mare tradiție în domeniu.
Ulterior, calea ferată Oraviţa-Anina a fost declarată monument istoric, cu tot cu clădirea Gării Anina, calea ferată fiind considerată cea mai veche cale ferată montană din sud-estul Europei.
Curiozități despre calea ferată Oraviţa-Anina şi trenul care circulă aici
Există numeroase legende despre calea ferată Oraviţa-Anina. Se spune, de exemplu, că gara din Oraviţa este cea mai veche gară din România, construită în 1854, şi o gară care a fost construită înainte de gările din Roma, Tokyo, Stockholm sau Los Angeles. Nu am verificat, dar sigur este foarte veche și printre primele.
Calea ferată Oraviţa-Anina este a doua cale ferată montană din Europa. Trenurile care fac legătura între Oraviţa şi Anina sunt unele create în mod special, pentru că şi calea ferată pe care circulă are un traseu special, cu multe dificultăți. Iar trenurile sunt dotate cu băncuțe din lemn în formula lor originală
Programul trenului Oraviţa-Anina este următorul: trenul circulă de două ori pe zi pe traseul Oraviţa-Anina: o dată dus, o dată întors. Trenul pleacă din Oraviţa la 11.15 şi ajunge în Anina la 13.18. Apoi, trenul pleacă din Anina la 14.40 şi ajunge în Oraviţa la 16.42. Biletele sunt ieftine, se pot comanda online sau la fața locului (recomand să aveți cash).
Specialiștii susţin că s-a ajuns la o asemenea situație din cauza investițiilor mici și că nu prea este cunoscut. Cu ceva mai multe investiții, ar putea dezvolta zona în mod extraordinar din punct de vedere turistic. Traseul este spectaculos, e unic.
Astăzi, trenul care circulă pe această rută este format dintr-o locomotivă diesel-electrică românească LDE125, seria 69-73, 1250 CP, construită special pentru linia Oraviţa-Anina cu câteva vagoane, necompartimentate, cu bănci din lemn, construite în anul 1914.
Specialiștii ne explică faptul că locomotiva se deosebește de celelalte prin aceea că din cele 4 axe, cea dintâi şi ultima se înclină spre dreapta, respectiv spre stânga, permițând intrarea locomotivei într-o curbă cu o rază mai mică. Vagoanele destinate transportului de călători sunt, de asemenea, prevăzute cu un dispozitiv de rotație; regula de bază este ca întotdeauna două din cele 4 axe să fie frânate.
Acest traseu de cale ferată are o lungime de 33,4 km și trece prin 14 tuneluri care au 2,1 kilometri și 10 viaducte.
Viteza de deplasare este destul de mică, așa că puteți admira peisajele spectaculoase liniștit. Pe alocuri, localnicii se urcă și coboară din mers, ca pe vremuri.
Trenul care pornește din Oraviţa urcă pe platoul din masivul Munţilor Semenic şi trece prin Lişava înainte să ajungă în Anina. Pe lângă Lişava, trenul mai face, de regulă, opriri şi în Brădişoru de Jos, Dobrei, Ciudanoviţa şi Gârlişte.
Caii sălbatici care se adăpostesc iarna în tunelurile CFR
De fiecare dată verific dacă un traseu le place copiilor: ei dau cea mai bună notă. Copiii pe care i-am dus să meargă cu acest tren au fost pur și simplu în extaz: acest amestec de viaducte, tuneluri, stâncă, prăpăstii, peisaje cu câmpii și păduri de foioase, cu deschideri amețitoare și cu acest tren mic care șerpuiește prin niște zone greu accesibile omului. E pur si simplu fascinant.
La un moment dat vezi caii alergând liber prin câmpia ce se deschide în apropierea căii ferate. Un fenomen rar întâlnit: sunt mici grupuri de cai sălbatici. Sunt foști cai de pe lângă gospodăriile oamenilor care au fost abandonați și acum sălbăticindu-se, s-au înmulțit. Sunt cai liberi care aleargă-n voie prin câmpii, iar iarna se retrag în tuneluri, la căldură, și părăsesc tunelurile doar când trece trenul.
Este un traseu unic, care pe mine și pe copiii cu care am fost ne-a fascinat. Nu cred că sunt multe astfel de locuri în Europa. Îl recomand – măcar o dată în viață trebuie parcurs. Nu veți regreta.
Fotografii: Mihai Leu