Am fost la procesul Colectiv, în sala de judecată, din 2017, de la primul termen dat de Judecătoria Sectorului 4 în dosarul în care sunt acuzaţi patronii clubului. Când el a fost reunit cu dosarul în care în care era judecat Piedone şi apoi cu cel al pompierilor, am mers la Tribunalul Bucureşti, unde judecătorul Terceanu vorbea în pilde şi cita din Părintele Cleopa, cerând asistenţei „răbdare, răbdare, răbdare”, în timp ce amâna cauza din lipsă de procedură, aşteptând să i se aprobe cererea de pensionare.
Am asistat apoi la şedinţele conduse de judecătorul Bălănescu, care mutase procesul în sala de festivităţi a Tribunalului unde făcea audieri pe repede-nainte, pentru că lui deja îi fusese aprobat transferul la Curtea de Apel Ploieşti.
Am auzit, în sala de judecată, mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor, i-am văzut pe părinţii îndoliaţi stând, pe aceeaşi bancă, lângă inculpaţii acuzaţi că le-au ucis copiii, apropiaţi, în timp şi fără de voie, de acelaşi interminabil proces. Şi am fost acolo când instanţa întreba: „la ce sumă aţi estima daunele pricinuite de moartea fiicei dumneavoastră?”.
Dar în aceşti patru ani şi jumătate de când merg la procesul Colectiv, nimic n-a reuşit să mă surprindă atât de mult, precum povestea ultimelor trei zile: 14, 15, 16 iunie. Când instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti a anunţat aceste zile pentru dezbaterile finale, cineva din sală a glumit amar: „ca la 13-15 iunie”.
Trebuia să fie finalul procesului. Cu un termen înainte, pe 29 mai, instanţa pusese în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru Piedone, funcţionarele din primărie şi pompieri. „Doar pentru că inculpaţii au invocat asta, în apelurile lor”, a ţinut să precizeze preşedinta completului, judecătoarea Adina Dumitrache.
Anunțul care a deturnat finalul procesului
În afara avocaţilor celor vizaţi de posibila reducere a pedepselor, ceilalţi apărători, dar şi procurorii au cerut ca acuzaţiile să rămână aceleaşi. Nimic nu anunţa ce va să vie.
Luni, 14 iunie, urma să aflăm decizia cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor. Iar apoi trebuia să înceapă dezbaterile finale; avocaţii veniseră pregătiţi cu pledoariile pentru susţinerea apelurilor.
Dar imediat după ce completul a intrat în sală, judecătoarea Dumitrache a făcut anunţul ce a deturnat tot finalul procesului: pentru că ea şi judecătorul Andrei Iugan au opinii „definitiv ireconciliabile” cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor de care sunt acuzaţi Piedone şi ceilalţi funcţionari publici, se va forma un complet de divergenţă (cu un al treilea judecător, ce va înclina balanţa), iar dosarul lor va fi disjuns şi judecat în toamnă. Tot atunci va fi rezolvată şi latura civilă a cauzei, adică va fi dată decizia privind despăgubirile cerute de răniţi şi de rudele celor decedaţi în incendiu.
Iar marţi (15 iunie – n.r.), a spus preşedinta completului, vor începe dezbaterile în dosarul patronilor şi al artificierilor, iar ceilalţi inculpaţi şi procurorul DNA nu mai trebuie să mai vină la proces.
Toată lumea din sală a fost năucită, pentru că oamenii se aşteptau ca, în câteva săptămâni, să afle verdictul final din procesul Colectiv. Avocaţii au început să întrebe chestiuni de ordin procedural: ce se întâmplă cu cei care nu sunt părţi civile în dosarul patronilor? Mai vin la proces? Dacă vin, au dreptul să vorbească, la final?
„Ne gândim”, le-a spus preşedinta completului, apoi ea şi judecătorul au ieşit rapid din sală, lăsându-i fără de răspunsuri pe cei nedumeriţi. Procurorii de şedinţă au rămas însă, iar avocaţii s-au adunat în jurul lor. „Ce facem?”, întrebau ei. „N-o lăsăm aşa!”, au promis procurorii.
Procurorul DNA, dat afară de judecătoare din sală
Marţi, 15 iunie. Deşi judecătoarea îi ceruse să nu mai vină la acest termen, procurorul DNA e în sala de judecată. A fost în dosarul Colectiv de la început. E înaltă şi subţire, poartă ochelari şi guler cervical. „Staţi jos când vorbiţi”, o îndeamnă judecătoarea Dumitrache. „Din respect pentru solemnitatea şedinţei de judecată, prefer să stau în picioare”, îi răspunde procurorul.
Cum a văzut-o în sală, preşedinta completului a invitat-o să plece: „Ce căutaţi aici? Nu mai aveţi nicio calitate, în acest moment, în şedinţa mea de judecată”. Dar procurorul îşi justifică prezenţa: „E dosarul meu. Sunt părţile civile din dosarul meu”. 64 dintre răniţii şi rudele celor decedaţi în incendiu s-au constituit părţi civile doar în dosarul DNA. Procurorul e de neclinit, iar la fiecare explicaţie a instanţei, ea vine cu un contraargument.
Când judecătoarea o dă afară din sala de judecată, auditoriul e înmărmurit. E o scenă ireală; am fost la zeci de procese şi la sute de termene în instanţe din toată ţara, însă e pentru prima oară când asist la aşa ceva. Avocaţii din jur îmi confirmă că şi pentru ei e o premieră tot ce se întâmplă acum, la procesul Colectiv.
Procurorul refuză să plece. Spune că va rămâne în sală, ca orice cetăţean care vrea să asiste la proces, şi apoi coboară de la biroul aflat lângă prezidiu. Două avocate îi fac loc, pe o bancă din primele rânduri, dar ea merge şi se aşază pe ultimul rând.
De acolo îi vede pe avocaţii părţilor civile care cer, la rându-le, respingerea disjungerii. Veniseră pregătiţi, iar unul dintre ei le citeşte judecătorilor dintr-o Hotărâre în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie explică de ce nu se poate face disjungerea cauzei în apel.
Acela a fost momentul care a răsucit decizia instanţei. Procurorul DNA a fost chemat înapoi, în aplauzele sălii, iar preşedinta completului a anunţat că pune în discuţie reunirea celor două dosare. După 24 de ore de la decizia de disjungere.
Decizia luată în urmă cu 48 de ore, răsturnată
Miercuri, 16 iunie. Ceea ce se întâmplă la acest termen e doar o formalitate. Procurorii şi majoritatea avocaţilor pun concluzii pentru reunirea cauzelor, iar instanţa anunţă că „dosarul se reîntregeşte” şi va avea următorul termen în 22 septembrie.
Ar fi trebuit să se termine procesul Colectiv, iar judecătorii ar fi rămas în pronunţarea verdictului final.
După patru ani şi jumătate de proces, trei secvenţe mi-au rămas întipărite în minte. Un drum, la finalul unui termen, pe fostul bulevard „Victoria Socialismului”, alături de părinţii unor tineri morţi în incendiu care-mi mărturiseau că se învinovăţesc pentru că şi-au crescut copiii învăţându-i să-i ajute pe ceilalţi şi să nu se pună pe ei mai presus, niciodată. „Dacă n-ar fi fost aşa, poate că trăiau”, îşi reproşau părinţii.
A doua secvenţă este imaginea mamei unuia dintre tinerii morţi, stând în sala de judecată şi notând fiecare cuvânt din proces. Veşnic îmbrăcată în negru, ghemuită pe o treaptă, aproape de prezidiu, ca să audă tot ce spun judecătorii. Deasupra acelei trepte pe care stă ea e un birou, sculptat pe margini cu capete de lei, iar la birou, în costum, stă aşezat confortabil, alături de trei avocaţi, directorul firmei de artificii, inculpat în dosar. Imaginea din sala de judecată, cu mama îndoliată stând la picioarele biroului domnului director, este, pentru mine, imaginea întregului proces Colectiv.
A treia secvenţă memorabilă e cea de acum, cu procurorul alungat de judecători din sala de judecată, care refuză să plece şi merge să stea în ultimul rând, „pentru părţile din dosarul meu”.
În octombrie, se fac 6 ani de la tragedia din Colectiv, în urma căreia au murit 65 de oameni. Cel mai probabil, nu vom avea niciun verdict final până atunci.